Cine este Cezara? Este, de fapt, Cezara, una dintre nuvelele lui Mihai Eminescu. Ea ne-a trecut Prutul în luna mai a acestui an, când a avut loc un schimb de experiență la Chișinău, în cadrul parteneriatelor educaționale dintre CNMB și Liceul „Mihail Kogălniceanu”, respectiv Liceul „Mircea cel Bătrân”, ambele din capitala Republicii Moldova, la invitația acestora. Astfel, trei elevi mirciști – Delia Mușat, Maria Piscanu și Rareș Marcu – însoțiți de către dl. director Vasile Nicoară și prof. dr. Anca Evelina Cîrligeanu au petrecut patru zile în „orașul din piatră albă” alături de gazdele lor, experimentând cunoașterea pe viu a unor mentalități, atitudini și comportamente diferite. Încercând să însumeze autentic cele patru zile petrecute acolo, emisarii cnmbiști le-au definit astfel:
Ziua 1 – Bazaruri peste bazaruri;
Ziua 2 – De la careu la tusă;
Ziua 3 – Republica Moldova – o țară nouă;
Ziua 4 – Punct si virgulă.
Iată experiențele celor trei:
Delia – Dacă ar fi să mă întrebați pe mine care ar fi regionalismul cu care aș defini dimineața plecării, ar fi fără dar și poate „bazar”. Nu, nu am făcut cumpărături neașteptate, ci am discutat, cu multe emoții, despre plecarea noastră, acest regionalism fiind un echivalent al cuvântului „vorbă”. Părăsim țara? Ce vom face noi într-o țară străină? Cum ne vom înțelege cu gazdele noastre? Oare mi-am uitat cravata acasă?
Trecând peste drumul lung, capul colegei furate de somn de pe umărul meu, bateria de la telefon strigând după încărcător, am ajuns în Chișinău. Cu ochii lipiți de geam și mult entuziasm, căci pentru mine era prima dată când vedeam Chișinăul, ne-am îndreptat întâi spre locul în care ne așteptau gazdele. Îmi amintesc și acum momentul în care microbuzul nostru a intrat în curtea liceului, unde într-o mașină stăteau nerăbdători cei la care urma să locuim pentru patru zile, întrebându-se, în timp ce ne căutau cu privirea, „ei sunt?”.
Din fericire, toate întrebările anterioare au avut un răspuns foarte plăcut. Adelina, gazda mea, m-a făcut să mă simt împreună cu familia ei ca acasă, întâmpinarea mea fiind una foarte caldă și plină de amabilitate, atitudine pentru care le mulțumesc enorm! Ajuns fiecare în locuința lui temporară, a început partea interesantă: socializarea cu gazda. După „un bazar” de doar o oră cu Adelina, am desființat împreună stereotipuri, am învățat lucruri noi despre cultura fiecăreia și am descoperit un sâmbure din viața și personalitatea fiecăreia.
A doua zi am participat la festivitatea de sfârșit de an școlar a liceului gazdelor noastre, unde am luat parte, de asemenea, la un atelier de studiu și dezbatere a literaturii, unde aveam să prezentăm un proiect. Pot spune că festivitatea a fost un adevărat spectacol, desfășurat cu mare atenție la detalii și seriozitate. Am ascultat discursurile doamnei directoare și ale domnilor profesori, am plâns împreună cu absolvenții claselor a douăsprezecea, i-am aplaudat cu bucurie și admirație pe premianți și ne-am delectat cu momentele artistice ale absolvenților de clase terminale, iar spre sfârșit am început să ne emoționăm, căci momentul în care noi „intram pe scenă” se apropia cu pași repezi. Așezați pe o bancă din curtea liceului, ne repetam cu sufletul la gură prezentarea, dorind ca totul să iasă perfect.
Atelierul de anul acesta a fost dedicat nuvelei Cezara de Mihai Eminescu, o capodoperă ce îmbină perfect filosofia idealistă cu misticismul romantic, valorificând într-un mod inedit condiția omului de geniu. Mai mult nu vă spun, trebuie neapărat să o citiți!
După, „închiderea careului” (sfârșitul festivității), primele clipe de vacanță începeau (pentru noi, mai puțin, căci ne mai așteptau în România câteva săptămâni bune de școală). Eu și Maria, împreună cu gazdele noastre, am participat la serbarea de după festivitatea școlară, o tusă autentică, termen ce înseamnă „petrecere”. Locația superbă aleasă de clasa Adelinei, mâncarea delicioasă, pregătită cu atenție de mamele colegilor, muzica și activitățile specifice au făcut din această seară un moment memorabil pentru mine, de care și acum îmi amintesc cu zâmbetul pe buze.
După o zi plină de serbări, am fost trezită de mirosul îmbietor al plăcintelor făcute de mama Adelinei, iar după un mic dejun consistent, am luat la pas Chișinăul împreună cu gazdele noastre. Părerea mea despre Chișinău? Un oraș viu zi și noapte, cu personalitate, care se mândrește cu locurile sale, în special cu parcurile pline de culoare.
După doar patru zile, din păcate, punem punct acestei vizite, însă adăugăm și o virgulă, cu un bagaj plin de amintiri, luându-ne la revedere (cu gândul la revedere) de la gazdele noastre și de la Chișinău. Privind deja cu nostalgie în spate, începem chiar de pe drumul de întoarcere să mai împărtășim din părerile noastre. Știu că vreți adevărul, așa că vi-l vom spune… Au fost 4 zile pline de surprize plăcute care ne-au scos din cotidian, provocându-ne la un schimb de experiență în adevăratul sens al cuvântului.
Maria – Chișinăul, capitală a Republicii Moldova, locul de origine sau doar gazda multor personalități culturale/ istorice, casa unui adevărat oraș subteran al vinului – Crama Cricova… Acestea sunt câteva definiții asociate Chișinăului care apar la o primă căutare în baza mintală de date a fiecăruia dintre noi. În urma vizitei noastre acolo, pot confirma că, într-adevăr, acest oraș impresionant nu duce lipsă de monumente istorice, clădiri impunătoare din piatră albă sau semne care îți promit o degustare de vinuri memorabilă. Dar acestea sunt informații care fac parte din cultura generală a multor persoane sau pe care le poate afla foarte ușor, cu un simplu click de pe internet, orice neștiutor. Acestea fiind spuse, noi am avut plăcerea de a vedea Chișinăul dintr-o altă perspectivă, prin ochii unor adolescenți excepționali care numesc acest oraș acasă și care s-au oferit alături de părinții lor să ne găzduiască. Paula, călăuza mea pe tot parcursul acestei experiențe și traducătorul meu personal de moldovenisme, m-a primit cu mare căldură și a avut grijă să mă simt mereu inclusă în grupurile ei de prieteni și colegi (nu că aceștia nu ar fi fost la fel de amabili și deschiși).
Prima zi oficială a aventurii noastre a fost, în mod ușor ironic, ultima lor zi de școală, ceea ce a presupus o ceremonie de încheiere a anului școlar denumită careu. Cred că nu vorbesc numai pentru mine atunci când spun că am rămas profund impresionată de complexitatea festivităților organizate de Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” – discursuri, premierea elevilor cu cele mai mari medii, momente de recunoaștere a activității olimpicilor și a celor implicați în diferite proiecte, intercalate cu secvențe artistice – ansambluri coregrafice de dansuri tradiționale, dansuri moderne, interpretări vocale – toate realizate chiar de către elevi. Pentru a echilibra talerul balanței îngreunat de fericirea de-a dreptul contagioasă a copiilor, absolvenții clasei a 12-a au decis că ei nu vor părăsi liceul până ce nu văd lacrimi în ochii tuturor celor prezenți la ceremonie. Și doar cine eram eu să nu le fac pe plac unor tineri inteligenți, muncitori și care meritau să se bucure din plin de una dintre cele mai importante zile ale vieții lor? Nu că aș fi avut nevoie de prea multe încurajări, căci discursurile celor care au luat cuvântul și emoția din glasurile lor au fost mai mult decât suficiente.
După închiderea careului, a urmat adevărata provocare: atelierul de literatură, în cadrul căruia s-a pus în discuție nuvela Cezara, de Mihai Eminescu. După momentele captivante pregătite de elevii liceului gazdă, m-am trezit neobișnuit de emoționată la gândul că trebuia să vorbesc în fața lor. Știam că materialul pregătit de noi este consistent și că prezentarea este atrăgătoare din punct de vedere estetic, dar eram conștientă de faptul că modul în care aveam să susținem prezentarea va fi contat mai mult decât orice. S-a dovedit că nu am avut de ce să îmi fac griji. Este adevărat că a existat un moment în care m-am pierdut puțin cu firea, dar, improvizând, am reușit să gestionez situația. Cât despre colegii mei, s-au descurcat admirabil, iar prezentarea noastră a fost un succes.
Gata. Ce tot atâtea emoții?! La șașlâc cu noi. Paula și Adelina (gazda Deliei) ne-au invitat la un grătar pentru a sărbători alături de colegii lor sfârșitul anului școlar. Atunci am auzit-o prima oară: „Da, acum plecăm din New York”, spuse Paula cuiva la telefon. New York?! Care New York?! Aruncând o privire întrebătoare gazdei mele, mi s-a explicat: în grupul lor de prieteni, fiecărei zonă a Chișinăului îi este asociată un oraș/ cartier faimos. Râșcani, sectorul în care locuiește prietena mea moldoveancă, le amintește de „orașul care nu doarme niciodată” datorită blocului în care stă Paula – înalt, modern și aproape de liceul lor, clădirea a devenit un punct de reper, priveliștea din apartamentul ei de la ultimul etaj amintind de panoramele văzute din zgârie-norii New York-ului, doar că mai verde (datorită mulțimii de parcuri din oraș) și fără vreo statuie a libertății la orizont. Poșta Veche, considerată parte a Râșcaniului, nu putea să fie asociată cu nimeni altcineva decât Brooklyn, ambele având identități bazate pe contrastul vizual dintre vechi și nou. Dacă vorbim despre cel mai mare cartier al Chișinăului, Botanica, prin care plimbându-te poți ajunge în cealaltă parte a orașului fără a părăsi sectorul, acesta trebuie să aibă un echivalent pe măsură: al doilea cel mai mare stat din SUA, Texas. Fascinant…
A doua zi, eu, Delia, Paula și Adelina am plecat într-o misiune de explorare a orașului, iar gazdele noastre, luându-și rolul foarte în serios, nu aveau cum să ne lase să plecăm fără să vedem unele dintre cele mai frumoase locuri din capitala Republicii Moldova. Trecând prin zonele menționate mai sus, corespondențele realizate de fete nu puteau fi mai evidente, dar eram totodată sigură că nu aș fi putut născoci niciodată așa ceva pe cont propriu și le-am apreciat creativitatea. Toate opririle noastre au fost încântătoare, dar dintre ele una m-a lăsat fără cuvinte- Valea Morilor (sau „Central Park”, după cum a fost poreclită), un parc viu, unde ești înconjurat de natură, dar nu de sălbăticie. Fântâni arteziene, statui, bărcuțe și hidrobiciclete pe un lac de cristal… mi-au lăsat impresia unui parc scos dintr-o pagină de poveste, fermecat pentru a se materializa și în realitate.
Sfârșitul călătoriei noastre a venit mai repede decât ne așteptam și am părăsit Chișinăul ziua următoare cu mai mulți prieteni decât aveam atunci când am ajuns.
Rareș – Schimbul de experiență de la Chișinău a fost o călătorie prin idei, obiceiuri și feluri de a privi lumea, o împletitură fină de valori comune, diferențe, visuri și aspirații… Pentru mine cele patru zile au însemnat libertate. Educația ca formă de libertate. Libertatea de a privi dincolo de granițe, fie ele teritoriale ori cele invizibile dintre noi, și de a ne regăsi în oglinda celuilalt. Libertatea de a învăța, de a descoperi, de a socializa, de a mă exprima. Am vorbit, am ascultat, am dezbătut și, fără să îmi dau seama, am învățat. Poate că asta face ca un schimb de experiență să rămână mult în memoria unui elev, faptul că înveți fară să îți dai seama. Fiind prima mea experiență de acest fel, am pornit emoționat, cu multe întrebări în minte și în suflet despre cum vor decurge următoarele zile. Când am ajuns în Chișinău întrebările au fost înlocuite de curiozitatea și entuziasmul prezentului, iar neliniștea de dorința de a înțelege, de a descoperi esența locului, căci în oglinda locului am găsit gazdele, iar ele, la rândul lor, ne-au regăsit pe noi. Iată cum.
Sergiu a fost gazda mea în cele patru zile petrecute în Chișinău. În acest timp el mi-a fost ghid, atât în locuri cât și în trăiri, în obiceiurile și viața lor. Cu căldură, zâmbete și bunătate, familia lui Sergiu m-a tratat ca pe unul de-ai lor. Nu s-au rezumat să îmi arate locuri doar din Chișinău, ci și-au luat din timpul lor pentru a mă plimba prin toată Republica Moldova. Prin ei am descoperit o nouă țară, atât cu ochii cât și cu sufletul. Am fost la Orheiul Vechi, o zonă plină de mister, legende și priveliști fantastice, am vizitat un sat tradițional și am încercat să înțeleg esența lor, bucurându-mă de cultură, istorie și arhitectură locală. Patru seri de neuitat, în care am râs pe seama unui potențial dicționar moldo-român, cu regionalisme și expresii autentice ale locului, seri în care am mâncat mult, mult și bun… Mulțumesc!
Ce spune Sergiu: Această experiență a fost una de neuitat, în care am fost ca un ghid și am observat cât de mare și largă este istoria țării mele. În doar patru zile, relația noastră a trecut de la politețe la prietenie sinceră: am râs, am discutat despre visuri și ne-am sprijinit unul pe celălalt. Rareș nu mai este doar un oaspete – a devenit cineva pe care știu că mă pot baza. Această întâlnire m-a făcut să prețuiesc și mai mult rădăcinile și tradițiile noastre și mi-a arătat cât de valoroase sunt schimburile interculturale pentru tineri. Am înțeles că, prin dialog și curiozitate, putem construi prietenii durabile. Din dicuția cu Rareș am aflat că sitemul de învățământ din Republica Moldova și cel din România diferă, necătând la faptul ca avem o istorie comuna. Sper să mai am ocazia să găzduiesc și alți elevi de schimb — astfel de experiențe ne îmbogățesc atât pe plan personal, cât și ca societate. Rareș a devenit un prieten și îmi doresc să păstrăm legătura.
Ce spun părinții lui Sergiu: Am avut o plăcere deosebită de a-l găzdui pe Rareș. Din comunicare, am identificat că, la noi în țară, predomină multe cuvinte din limba rusă, fapt care, în unele situații, părea straniu, deoarece nu ne înțelegeam. Am avut marea plăcere de a comunica cu un băiat ambițios, bine educat și un bun exemplu pentru copii. Ne-a motivat să încercăm să excludem din comunicarea de zi cu zi cuvintele de proveniență rusă.
Ne întoarcem însă în Chișinău unde, a doua zi, am participat la finalul de an școlar și, uitându-mă la tabloul acestui eveniment, am regăsit aceeași esență: dorința de a ne bucura unii de alții, de succesul fiecăruia, atât individual cât și colectiv, de a fi mândri de noi, de toți împreună. Despre asta este vorba: despre acea esență, acel eu, dispersat în mii și mii de bucăți pe care îl regăsești chiar și atunci când nu ești acasă. Am înțeles din nou că există valori universale care creează conexiuni, împletesc visuri și conturează suflete.
Să nu uităm de dezbaterea culturală bazată pe opera eminesciană Cezara, care a fost, de altfel, și scopul vizitei noastre la Chișinău. Noi, echipa CNMB, am ales să transpunem vizual câteva aspecte ale nuvelei. Ni s-a părut interesant să vedem și să înțelegem din nou cum arta este universală, iar mesajele ei se pot regăsi atât în opera eminesciană, cât și în niște opere plastice din timpuri și culturi diferite. Astfel, am selectat câteva picturi din cultura universală, pe care le-am asociat cu mesajul nuvelei, iar apoi am demonstrat din nou, împreună, cum arta rezonează cu sufletul fiecarui om, căci limbajul ei este accesibil în primul rând inimii. Astfel, după un drum Constanța – Chișinău în care am repetat discursuri și recapitulat observații, după seara de dinainte în care am revizuit prezentarea, expresia Ești foarte bravo! venită după susținerea ei de la profesorii și elevii basarabeni, de la Sergiu și de la mama lui mi-a ajuns la suflet, nu numai pentru că mă felicita, ci pentru că mă consacra întru cultura și valorile lor.
Ești foarte bravo! rămâne pentru mine amintirea unor valori autentice, a sentimentului de libertate, a acelui eu pe care îl regăsești peste tot în lume, la vecinii noștri ori la mii de kilometri distanță de casă.
