O întrebare  care ne răspunde cu alte  întrebări.

Este pentru că ne plac aparențele? Este pentru că există o variantă diferită a personalității noastre atunci când ne aflăm într-un anumit context, în raport cu cea în care suntem singuri, adânciți în gândurile noastre? Este pentru că suntem într-o căutare continuă (dar extrem de clișeică, ce-i drept) a celei mai bune versiuni ale noastre? Sau pur și simplu ne plac, pentru că ne plac? Nu, nu încerc să vă interoghez, ci doar să urmărim împreună, prin acest articol, câteva situații care, poate, vi se par măcar puțin familiare.

O definiție? Trenduri – Direcții generale de schimbare sau evoluție (involuție în unele cazuri 🙂 în diferite domenii, cum ar fi moda, economia, tehnologia sau consumul.

Niște explicații? Din comoditate și conformism, este foarte ușor să acceptăm un adevăr ca atare, fără a încerca să-i înțelegem substratul. Prin urmare, este și mai ușor să ne însușim un lucru fără a-i căuta adevărata esență. Oare cine mai are timp să aprofundeze într-o lume care se mișcă atât de rapid? (frază standard cu care ne justificăm frecvent superficialitatea).

Să privim problema din unghiul acesta. Din astfel de considerente iau naștere biasurile, ce reprezintă tendințe de gândire sau erori sistemice de judecată, care apar din cauza unor simplificări excesive, rezultate din algoritmul de gândire al individului. Categoric nu este imoral să apreciem ceva fără să descriem, printr-o lucrare de specialitate, motivele, însă ar fi dezamăgitor ca ființele umane să devină produse ale șabloanelor aplicate peste alte șabloane, fără să existe la bază o amprentă proprie, o interpretare personală a lucrurilor. Din unghiul psihologiei sociale, acest scenariu este caracterizat de Unreflective copying bias, ce reprezintă un bias cognitiv (modul în care procesăm informațiile) care descrie tendința oamenilor de a accepta și, implicit, de a-și însuși un rezultat considerat de societate promițător, fără a-l analiza. Consecințele acestuia pot fi și pozitive, un exemplu fiind faptul că stă la baza metodelor primare de învățare ale copiilor de vârste mici, cum ar fi deprinderile cotidiene obținute prin observare și reproducere, însă, pe termen lung și în privința aspectelor mai complexe, cu toții știm că ceea ce se asimilează rapid se uită la fel de rapid, neavând un impact major asupra dezvoltării noastre. Practic, cu siguranță nici un argument de tipul Dacă îmi place, îmi place, punct nu este imoral, însă nici valid nu este.

Un alt bias relevant pentru tendința de a vedea doar vârful aisbergului este cel al primei impresii, cunoscut ca The Halo effect. Cu alte cuvinte, este tendința de a eticheta într-un mod pozitiv sau negativ un lucru, în întregime, plecând de la o singură caracteristică. Numele poate fi foarte sugestiv, deoarece îi atribuim lucrului respectiv un halo (o aureolă), fără să știm dacă într-adevăr merită sau a fost doar o iluzie, un efect de scurtă durată. Suntem înconjurați de aparențe, însă trebuie câteodată să ne oprim și să ne gândim dacă aceste aparențe ne indică drumul cel bun, dacă suntem dispuși să suportăm plata aparențelor, căci răspunsul nu cred că este întocmai pozitiv, de cele mai multe ori. În plus, alimentând acest algoritm în care autenticitatea și, implicit, profunzimea parcă se vinde la bucată, doar creăm un filtru prin care realitatea pare mai roz, însă intensitatea culorii scade treptat, odată ce ne izbim mai mult de partea rațională, imparțială, a lucrurilor. În definitiv, nu vreau să spun că esența lucrurilor nu poate fi identică cu aparențele acestora, însă nu putem controla ce ține de exterior și cum și cât de compatibile cu realitatea noastră sunt informațiile care vin spre noi, iar de aceea consider că avem o datorie față de noi înșine să ne construim un filtru (nu roz!) prin intermediul căruia să alegem cum prelucrăm și ce facem cu aceste informații.

Indiferent dacă am trecut sau nu de aceste aparențe, vă propun să aruncăm un ochi și la raportul dintre propria persoană și cei din jurul nostru. Cred că este o situație măcar o dată întâlnită ca, după ce am spus ceva într-un colectiv, să rămânem ulterior un moment singuri și să ne întrebăm „De ce am spus asta?”. De aici pleacă și întrebarea: „Este eu un altul?”.

Oamenii sunt ființe sociale, iar explicația faptului că tindem să adoptăm obiceiuri (folositoare sau dăunătoare, spre deosebire de Unreflective copying bias) din mediul exterior reprezintă tot un bias, numit efectul Bandwagon. Semnificația numelui ales este foarte interesantă, deoarece provine din îndemnul Jump on the bandwagon! („Săriți în vagon!”), folosită satiric în politica americană de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Substantivul există încă din 1848, un bandwagon fiind un vagon care transportă un ansamblu muzical sau o fanfară în timpul unei parade, spectacol de circ sau al altui eveniment de divertisment, însă asimilarea sa în domeniul psihologiei a fost realizată mai târziu, un interes pentru acest fenomen începând să apară de abia pe la jumătatea secolului al XX-lea.

În esență, Efectul Bandwagon nu constă doar în a copia ce vezi, ci, în unele cazuri, în a te adapta la circumstanțele date. Un motiv al apariției acestuia este și eficiența sa în luarea unei decizii rapide prin care te identifici cu o „tabără”. Nu putem analiza totul plecând de la teorii personale, deoarece suntem ființe sociale, menite să evoluăm în comunități, completându-ne unii pe alții. De aceea, poate că trendurile sunt o oportunitate de a construi acea esență despre care vorbeam în paragrafele anterioare. De aici (conform unui articol din The National Geographic) pleacă și o teorie a cauzei pentru care tindem să facem și să spunem uneori lucruri care nu pleacă din propriile judecăți, și anume teoria despre dezvoltarea tribală. Clasificate pe primele locuri în piramida de nevoi a lui Maslow, nevoile sociale sau de apartenență sunt esențiale în dezvoltarea oamenilor. Indiferent că este vorba despre o tendință recentă din social media sau, în comunitățile arhaice, de o strategie revoluționară de a prinde un animal de talie mare, algoritmul Vedem, aplicăm și evoluăm este prezent încă din era preistorică, fiind principalul motiv antropologic pentru care am evoluat ca specie umană. Din punct de vedere biologic, procesele care dictează ce observăm și cum reacționăm au loc în mare parte în zonele creierului care supraveghează văzul, recunoașterea tiparelor, luarea deciziilor, empatia etc.. Acestea includ amigdala (care procesează emoțiile, în special frica, fiind astfel responsabilă de detectarea pericolului) și cortexul prefrontal (implicat în luarea deciziilor, rezolvarea problemelor, reglarea comportamentului și a emoțiilor). Datorită acestor sisteme cognitive complexe, creierele noastre sunt foarte eficiente în identificarea tiparelor și în stimularea comportamentelor care comunică statutul nostru social. Prin urmare, apare fenomenul de semnalare a identității care poate însemna, de pildă, alegerea unui tricou cu un slogan sugestiv prin care „arătăm” că ne identificăm cu o comunitate,  tipologie umană ș.a.m.d.

Cu toate acestea, oricât am încerca să ne semnalăm și, implicit, să ne stabilim identitatea, trebuie să admitem că peste tot în jurul nostru se vorbește despre schimbare. Deodată, parcă simțim nevoia să ne schimbăm garderoba, stilul de viață, dar, mai bine, de ce nu, să ne schimbăm identitatea cu una nouă :). Dar, ca să schimbăm ceva, trebuie în primul rând să găsim aspectul pe care vrem să îl modificăm și să ne decidem cum să îl modificăm. Pentru că ne-am dezvoltat „tribal” timp de milioane de ani, ne uităm în continuare în jurul nostru și observăm. Ne uităm o dată, de două ori, de trei ori și parcă-parcă, găsim ceva care ne place mai mult decât ce avem acum. Astfel apare ceea ce este numit efectul simplei expuneri, un fenomen psihologic responsabil pentru tendința oamenilor de a prefera un element datorită familiarității acestuia. Astfel, trendurile se înrădăcinează în conștiința colectivă și creează „noile”, mai „noile” și cele mai „noile” versiuni ale noastre.

Cu toate aceste schimbări, apare întrebarea: ne pierdem în multiplele noastre noi și vechi personalități sau ne regăsim, descoperind ceva nou în interiorul nostru de fiecare dată când descoperim ceva nou în exteriorul nostru?  Această constantă dorință de regăsire proiectată în lumea exterioară  poate duce la o constantă preocupare de tipul nu am experimentat destul, denumită FOMO (fear of missing out – frica de a nu rata ceva). Prin apariția atât de multor lucruri noi, dorința de a experimenta crește, iar această dorință include comparația cu ceilalți, prin care ne modificăm standardele proprii. Faptul că ne pare rău că nu am făcut ce fac ceilalți ne îndepărtează de cele mai multe ori de propria persoană, aceasta devenind doar un dulap din care scoatem și adăugăm noi personalități, îmbrăcând una de fiecare dată când vrem să ne adaptăm unei situații.

Pe de altă parte, natura omului este complicată, greu de definit. Prin urmare, este evident și, în opinia mea, absolut normal să ne regăsim în multe tipare. Nu putem fi reduși la un singur prototip, iar faptul că experimentăm mai multe lucruri cu care în anumite perioade ale vieții rezonăm nu face nimic altceva decât să demonstreze că „dulapul cu personalități” este un atu prin care se demonstrează diversitatea naturii umane, atâta timp cât „hainele din dulap” nu sunt copii fidele, ci creații unice, ce rezultă din adaptarea la preferințele personale, fiind trecute prin filtrul personal.

At the end of the day, să nu mă înțelegeți greșit. Cu siguranță nu sunt eu cea care niciodată nu s-a luat după vreun „vecin”, fiindcă, după cum știm, Iarba vecinului este mai verde. Lăsând gluma și proverbele la o parte, trendurile pot fi niște proiecții ale neajunsurilor umane menite să umple acel gol care apare tot din cauza lor. Poate că și din acest motiv ne plac. În același timp, trendurile reprezintă și modalități prin care oamenii se conectează, creându-și interese comune, pentru câteva momente sau poate chiar pentru mai multe. Categoric, oamenii au nevoie de legături complexe atât cu ceilalți, cât și cu ei înșiși, dar trebuie să acceptăm și discuțiile acelea familiare de tipul Ai văzut ce a purtat X la Premiile Y?, pentru a ne prețui mai mult natura multidimensională, dinamică.