În clasă, la locul de muncă, în tren sau la volan, oamenii își verifică telefonul instinctiv, încercând ori să țină pasul cu cele mai noi tendințe, ori să se piardă pentru câteva momente în spațiul digital. Deși gestul pare inofensiv, lipsa de atenție se transformă, pe zi ce trece, într-o problemă reală care afectează eficiența și siguranța. Nu doar că suntem distrași constant de dispozitivele noastre, dar o clipă de neatenție poate duce la o tragedie.

Această pierdere constantă a concentrării nu este doar o impresie subiectivă, ci un fenomen măsurabil. Conform raportului anual al DataReportal, persoanele cu vârsta de peste 16 ani consumă în medie, la nivel global, 33 de ore și 27 de minute pe săptămână de conținut online, aproape cinci ore zilnic. Încercarea de a menține pasul cu ritmul vieții online devine un adevărat job part-time a cărui singură răsplată este să fii „actualizat”.

Rețelele de socializare s-au specializat în captarea atenției individului. Ele oferă o cantitate imensă de conținut. De exemplu, doar pe Youtube, au fost încărcate peste 20 de miliarde de videoclipuri, conform blogului lor oficial. Pierderea în aceste mări imense de informație pare inevitabilă. De asemenea, în ultimii ani s-au dezvoltat algoritmi ce supraveghează preferințele oamenilor și le sugerează și mai multe postări din sfera lor de interese. Rețelele de socializare întind adevărate capcane pentru a-l menține pe utilizator în spațiul virtual: culori puternice, informație rapidă, mici „reușite” care sunt punctate și se adună în timp. Telefonul devine o adevărată închisoare a minții, iar fluxul de conținut pe care creierul îl primește din mediul online acționează ca gratiile unei celule ce îl închid.

În mediul online, dictonul „Nimic nu este gratis” a devenit literă de lege. Deși la prima vedere unele servicii nu costă nimic, noi plătim prin datele furnizate și prin timpul pe care îl petrecem pe platformele digitale. Zilnic suntem asaltați de reclame plătite de marile companii, pentru a-și vinde produsele. Brusc, scroll-ul pe feed nu se mai traduce doar în divertisment, ci seamănă mai mult cu traversarea unei străzi pline de panouri publicitare. De exemplu, pe TikTok, la fiecare aproximativ 5 videoclipuri, algoritmul ne afișează și un anunț. Pe lângă aceste intruziuni, plasarea de produse devine o practică standard pentru creatorii de conținut. Dorința obținerii unei sponsorizări îi determină pe aceștia să scoată la licitație atenția și încrederea audienței lor.

Purtăm zilnic, așadar, o luptă psihologică. Restul activităților nu reușesc să concureze cu stimularea rapidă produsă de mediul online. Ajungem să așteptăm cu nerăbdare doza zilnică de scroll interminabil. Frica de a nu pierde ceva nou crește și ne determină să ne verificăm constant telefonul. Notificările ne amintesc cu rigurozitate că putem pierde ceva important. În plus, satisfacția noastră ajunge să fie bazată pe nevoia de conținut din ce în ce mai mult și mai atrăgător. Toate acestea seamănă cu adicția față de drogurile de mare risc.

Trebuie să recunoaștem, telefonul a devenit o necesitate a vieții cotidiene. Totuși, dependența de mediul online este alimentată de modul în care dispozitivele ne manipulează chimia cerebrală. Ecranele stimulează producția de dopamină, hormonul plăcerii și al motivației. Paradoxal, atunci când nu folosim telefonul, nivelul de cortizol (hormonul stresului) crește, împingându-ne să verificăm notificările compulsiv, doar pentru a ne calma. Mai mult, nu doar primirea unui mesaj contează, ci anticiparea lui. Mecanismul este identic cu cel al jocurilor de noroc: incertitudinea momentului în care vom „câștiga” o notificare ne ține captivi. Toate aceste procese duc la atrofierea capacității de concentrare și la imposibilitatea de a ne dezlipi de ecran.

Omul contemporan suferă grav de iluzia controlului. Convins de autoritatea lui în viața personală, acesta este împins de trufie să treacă frecvent cu vederea chiar și limitele sale biologice. De exemplu, multitaskingul a devenit calitatea angajatului perfect. Neuroștiința ne contrazice: nu suntem capabili să realizăm mai multe sarcini în același timp. Această încercare disperată de a ne dovedi „abilitățile” duce la oboseală cronică și ineficiență. Astfel, combinarea activității pe telefon cu activitatea profesională distruge capacitatea de muncă profundă.

Mai grav este că acest fenomen ne izolează social, deși navigăm pe… rețele de socializare. Relațiile cu cei apropiați au devenit fragile. Interacțiunile interumane din mediul fizic sunt mereu întrerupte de nevoia compulsivă de a verifica notificările. Mai mult, în momentele în care conversația directă devine anostă, ne refugiem în spațiul digital. Astfel, ridicăm pereți de sticlă între noi: suntem prezenți fizic, dar absenți mental.

În societatea actuală s-a creat un puternic curent consumerist. Lumea pune accentul pe cantitate în locul calității. Chiar și în conținutul consumat nu se mai caută valoarea, ci doar se aleargă după emoții triviale. Individul ajunge să își încarce timpul cu postări lipsite de substanță, care îi dispersează atenția în mod constant. Dar inteligentul, educatul, neegalatul om modern nu consideră că lipsa de gust și de concentrare reprezintă o piedică în progresul său.

Deși iau o poziție atât de drastică împotriva spațiului digital, aș fi ipocrit să nu afirm că și eu sufăr de aceeași problemă. La fel ca mulți alții, sunt lipit de dispozitive aproape toată ziua. Dacă nu este telefonul, este tableta. Dacă nu este tableta, este calculatorul. Iar dacă nu este calculatorul, este televizorul. Adevărul este că petreceam ore în șir pe rețelele de socializare. Cu toate acestea, în momentul în care am înfruntat pentru prima dată această adicție, am simțit că mi-am recăpătat o parte din mine.

Prima întrebare pe care mi-am pus-o atunci când am conștientizat pericolul a fost: „Ce pot face? Arunc telefonul pe geam?”. Avem nevoie zilnic de telefon și mergem astfel pe limita fină dintre latura utilă și cea distructivă a acestuia. Este imposibil de navigat prin lumea modernă fără să ne folosim de mediul online. Am fi pierduți ca un marinar ce merge pe mare fără hartă, busolă sau stele. În aceste condiții, apare nevoia unei autodiscipline riguroase împotriva capcanelor digitale. Trebuie să înțelegem că miza luptei noastre este timpul și că este deosebit de important să ne înțelegem inamicul. O soluție ar fi să filtrăm drastic notificările pe care le primim. Nu ne putem recăpăta atenția dacă telefonul ne anunță orice alertă trivială la fiecare cinci minute. De asemenea, este esențial să ne creăm spații în care să nu avem acces la telefon. Spre exemplu, atunci când dorim să lucrăm intens, să ne lăsăm dispozitivul în altă cameră. Totuși, fiecare dintre noi cunoaște cel mai bine de ce este atras în mediul digital și ar trebui să-și personalizeze o cale de scăpare.

Prin adicția digitală, omul ajunge să își dilueze identitatea. Ne lăsăm influențați de spiritul de turmă și căpătăm comportamente mecanice. Ne simțim mai bine atunci când ne lăsăm absorbiți în zona aceasta de confort a comunicării stereotipe și a depersonalizării, deși nu încetăm să pretindem că suntem diferiți. Comoditatea ne face să negăm că avem aceste probleme și să continuăm în viață fără a lupta cu ele.

Deși consider că din ce în ce mai mulți oameni își vor pierde capacitatea trăirii autentice, aleg să am speranță. Cred că putem da importanța cuvenită substanței, nu suprafeței iluzorii. Până la urmă, credeți că o pasăre este cu adevărat fericită dacă trăiește într-o colivie de aur?