Am cugetat în fața paginii goale din fișierul Word nou deschis o lungă bucată de timp, nesigură cum să încep. Cum să-mi adun cuvintele într-un șirag al ideilor destul de profunde ca tu, cititorul, să fii captivat până la ultima frază a mesajului meu? Ceea ce-mi lipsea nu erau motivația, cheful ori subiectul articolului, ci curajul de a tasta cuvintele ce vor fi citite chiar de tine. Poate că un alt autor și-ar fi ales minuțios enunțurile pentru a transmite cu orice preț încredere, optimism, însă eu am ales transparența. Cu siguranță, nu te-ai fi gândit la intervalul de nesiguranță pe care l-am trăit în procesul redactării sau la presiunea pe care am simțit-o scriind, dacă pur și simplu nu-mi mărturiseam impasul. Deci, să nu ne fie frică de transparență. Despre asta vreau să vă vorbesc, despre fricile noastre, dintre care paralizantă este adeseori frica de eșec.

Te-ai simțit vreodată lipsit de încrederea că vei reuși, așa cum m-am simțit eu? Ei bine, fiecare persoană pe care ai întâlnit-o a avut, cu siguranță, aceleași temeri, chiar dacă nu ai reușit să descoperi fricile interlocutorilor din conversațiile cotidiene. Trăim într-o societate superficială, ce-și acoperă imperfecțiunile astfel încât orice rezultat să pară obținut cu ușurință, când, de fapt, în toate actele noastre, presiunea de a reuși stă, apăsătoare, așteptând momentul oportun de a se manifesta zgomotos. 

Încă de mici, atichifobia ne este hrănită de așteptările ridicate venite din partea persoanelor cu autoritate prezente în jurul nostru. Ești încolțit din toate direcțiile de oameni care îți spun că trebuie să fii sigur pe tine, dar, în același timp, să nu-ți arăți siguranța pentru că ai putea să pari îngâmfat. Ești încurajat să ai cât mai multe activități extracuriculare, însă trebuie, de asemenea, să te axezi pe școală. Așteptările devin sufocante și antitetice, iar de cele mai multe ori rezultatul pe care trebuie să-l atingi trebuie să fie în concordanță cu așteptările părinților ori profesorilor, respectiv cu succesul. Dacă aștepți răspunsul la întrebarea: Cum ar trebui să mă conformez astfel încât să evit eșecul?, poți închide revista, sau poți trece la următorul articol, fiindcă întrebarea ta este, de fapt, un paradox. Eșecul și succesul sunt yin-yang-ul inițierii către atingerea țelului tău existențial. Aceste concepte exprimă dualitatea drumului pe care îl vei parcurge, ele coexistând și depinzând unul de celălalt. Ambele trebuie experimentate. Pe scurt, dacă vrei să atingi un obiectiv, trebuie nu numai să te obișnuiești cu ideea de a greși, dar și să o accepți ca parte din procesul de învățare.

Din experiența mea, frica de eșec provine din presiunea exercitată asupra copilului din partea părinților. Crescând alături de cei doi frați mai mari ai mei, am învățat destul de repede că așteptările părinților sunt ridicate când vine vorba de viitorul meu. Trebuie să spun că, deși veneau dintr-o bună intenție, aceste așteptări apăsătoare, privind alegerea liceului, notele pe care le iau sau chiar profesia pe care o voi urma, începeau să-mi erodeze, încet-încet, plăcerea de a îndeplini cele mai mărunte sarcini. Ele îmi dădeau impresia că nu există loc de greșeală și că rezultatul trebuie să fie unul pe placul părinților. În consecință, chiar atunci când îmi atingeam obiectivele, nu satisfacția era sentimentul dominant, ci mai degrabă ușurarea. Am observat că acest deznodământ emoțional, pe care l-aș eticheta drept distructiv, este destul de comun printre elevi, ca și modul în care este înregistrat eşecul: ca un impas destabilizator, și nu ca un rezultat al încercării, ca o experiență de parcurs.

Poate că pentru tine frica de eșec vine de altundeva, din cadrul școlii, din presiunea că nu vei fi la fel de bun cum e colegul de bancă sau că nu vei trece în etapa următoare a unei olimpiade. Într-adevăr, frica de eșec este prezentă în viața unui elev încă din primele etape ale școlarizării, când notele sunt percepute ca instrument de măsurare a valorii personale. Momentul în care devii conștient că notele vor fi eticheta unui rezultat imediat, nu al unui progres remarcat de către cadrul didactic, este momentul în care se formează prima fisură în relația de încredere cu tine însuți. Fisură ce, dacă nu este reparată la timp, duce la mai multe crăpături prin care frica de eșec se strecoară, ca un mic memento, convingându-te că fiecare pas pe care îl faci poate fi executat greșit. 

Așteptările sufocante devin astfel frânghii groase, încâlcite, greu de tăiat și declanșează stări emoționale de necontrolat, negative, care te înghit complet. În consecință, suprimarea emoțiilor este un răspuns instinctual al elevului în fața presiunii şi, din păcate, pare să fi devenit un reflex dificil de contracarat. Însă emoțiile nu trebuie suprimate, ci asumate și valorificate pozitiv, pentru a construi, corijând ce e de corectat, momentele ulterioare de succes. Dar este un transfer greu de executat dacă nu avem lângă noi o persoană care să ne ghideze în dezvoltarea sinelui. 

Totuși, cheia eliminării deprinderilor negative este mai simplă decât crezi. Ți-e frică să încerci? Acceptă frica, rupe cercul vicios al nesiguranței şi foloseşte-ți emoțiile, atât negative cât şi pozitive, drept combustibil în procesul de învățare. Scopul încercărilor nu este de a primi ca recompensă imediată succesul, deşi probabil ți s-ar părea o realitate convenabilă. Eşecul repetat structurează ambiția și răbdarea și-ți testează limitele. Rezultatele imediate sunt satisfăcătoare, însă reușita în urma unui proces din care ai avut de învățat este cu adevărat o realizare.

În final, aș dori să răspund întrebării care, probabil, răsună amețitoare, ca un ecou, chiar în mintea ta: De ce aș urma sfaturile unei simple adolescente?. Cu privire la această nelămurire aș avea un singur răspuns: pagina Word-ului pe care am scris articolul nu mai e de mult goală, iar tu ai fost, sper, captivat până la ultima silabă a mesajului meu.