Deseori sunt întrebată: De ce germana?, iar de fiecare dată răspund același lucru: Pentru că este marea mea dragoste.

De asta mi-am dat seama chiar de la începutul clasei a cincea. La prima oră de limba germană, am simțit o adevărată conexiune cu doamna profesoară, ceva ce nu poate fi explicat, ci doar trăit; ceva ce m-a motivat, de-a lungul anilor, să merg mai departe și să aprofundez cât mai mult studiul acestei discipline. Odată cu fiecare cuvânt învățat, cu fiecare răspuns corect, cu fiecare încurajare primită, frica și nesiguranța caracteristice oricărui novice au dispărut, iar visul meu, fragil la început, s-a transformat, treptat, într-o pasiune puternică. Ea continuă să mă definească.  

Pentru mine, germana nu a fost niciodată o simplă materie școlară, ci, din contră, a devenit o parte esențială a identității mele: nu există zi fără măcar o mică doză de germană, iar un an fără participare la olimpiadă este, pur și simplu, de neconceput pentru mine.

La Olimpiada de Limba Germană Modernă am debutat în clasa a VIII-a. Totul a început aproape din joacă, dintr-o pură curiozitate față de nou. Nu aveam un plan măreț, nici vreo strategie clară. Știam doar că îmi place limba germană și că vreau să savurez cât de mult posibil din ea. A fost ceva spontan: o recomandare din partea doamnei profesoare, care a văzut în mine ceva ce eu încă nu conștientizam pe deplin. Am acceptat provocarea fără să știu că acel „da” spus atunci, mai mult cu dubii decât cu entuziasm, avea să-mi schimbe întreaga viață.

Câteva săptămâni mai târziu, am aflat că am reușit să mă calific la faza națională, destinată liceenilor. M-am bucurat tare mult, însă inițial mi-am făcut, inevitabil, foarte multe griji: dintre câteva sute de participanți veniți din întreaga țară, cu toții printre cei mai buni, extrem de inteligenți și cu obiective mărețe, eu eram „mezina olimpiadei” și, foarte probabil, și cea mai lipsită de experiență. Habar nu aveam la ce să mă aștept și mă întrebam constant dacă aveam să-mi fac măcar vreun prieten, cum urma să mă descurc, dacă făcusem alegerea potrivită. Cu cât se apropia data deschiderii olimpiadei, cu atât îmi făceam și mai multe gânduri sau scenarii, trăiam frământări, fără să știu că urma pentru mine, fără să exagerez, una dintre cele mai frumoase săptămâni din viață.

Ajunsă la Bistrița, nu a durat mult până să încep să simt magia competiției. Era o atmosferă aparte, copleșitoare, cum nu mai experimentasem până atunci. Încă de la primele momente ale ceremoniei am rămas fascinată de pasiunea cu care ne vorbeau profesorii și, mai mult decât atât, de entuziasmul colegilor mai mari, care deja aveau câteva participări în spate și parcă savurau fiecare moment, așteptând cu nerăbdare începutul unei noi aventuri.

Cine s-ar fi gândit că, peste câțiva ani, urma să ajung exact ca cei pe care îi priveam cu atât de multă admirație și curiozitate? Deja conștientizam că totul era real, că nu eram într-un vis și că participam, pentru prima dată, la cel mai important și mai exigent concurs de limba germană din țară, reprezentându-mi județul. Dar am trecut rapid de la agonie la extaz (și încă nici nu știam ce aveam să trăiesc în zilele următoare!).

Am avut nevoie de mai puțin de o zi ca să ajung să-mi promit că voi transforma această olimpiadă într-o tradiție personală: că orice s-ar întâmpla, n-o să renunț și că o să mă întorc, anual, cu din ce în ce mai multă experiență, pasiune și dorință de performanță.

Cu bucurie vă mărturisesc că am reușit să-mi păstrez promisiunea, iar acum, în clasa a XI-a, urmează să particip pentru a patra oară la olimpiadă, cu inima deschisă și speranțe mari că și anul acesta voi avea șansa să mă bucur de o experiență unică la faza națională, fiindcă acolo am descoperit o olimpiadă altfel. O olimpiadă în cadrul căreia cunoștințele lingvistice, deși, în mod evident, importante și ele, nu sunt ținta principală. Toți participanții știu germană. Diferența o fac modul în care se confruntă cu necunoscutul, creativitatea cu care abordează fiecare provocare pe care o au în față și curajul de a fi unici și de a se face văzuți.

Revenind la începutul acestei aventuri, la prima participare știam doar că, după proba scrisă, de elaborare a unui eseu, urmează o așa-numită „probă de proiect”. Am avut însă parte de o mare surpriză când am aflat în ce constă. Am fost repartizată într-o sală de clasă, alături de alți 7 participanți la olimpiadă, pe care nu-i mai văzusem niciodată. Fiecare era din alt județ, din alt colț de țară. Ne priveam curioși, așteptând să aflăm ce aveam de făcut. Vestea că tocmai deveniserăm colegi de echipă, însărcinați să punem în scenă, într-o piesă de teatru cât mai autentică, mesajul pregnant al unui roman citit la fața locului și să realizăm și un afiș creativ care să ilustreze simbolurile cele mai importante din carte, a venit de-a dreptul ca un rollercoaster.

Nu mi-aș fi imaginat vreodată că va trebui să devin, într-un timp atât de scurt și într-un mediu necunoscut, actriță, regizor, scriitoare, prezentatoare, designer vestimentar și pictoriță. Și acestea sunt doar câteva dintre rolurile pe care a trebuit să mi le însușesc. Dar iată că am făcut-o!

Și nu regret absolut nimic. Nu a fost deloc ușor, iar faptul că nu știam mai nimic despre coechipierii mei nu a simplificat deloc lucrurile. Fiecare avea alte trăsături de personalitate, alte idei, alte argumente și, desigur, orgoliile proprii. Au fost multe momente în care am crezut că nu vom reuși să ducem proiectul la bun sfârșit. Am învățat, totuși, să ne acceptăm, să ne ascultăm reciproc și să facem compromisuri, astfel încât să ajungem la cea mai bună versiune a proiectului nostru și, mai mult decât atât, la cea mai bună versiune a noastră. Nu mai eram adversari, ci prieteni: eram acolo, unul pentru celălalt, dornici ca fiecare dintre noi să fie pus în valoare și să arătăm tuturor ce am reușit să construim de la zero, împreună. În acele câteva zile petrecute cu echipa, de dimineața până seara târziu, am plâns, am râs și ne-am bucurat de fiecare mică reușită a noastră.

Am cunoscut persoane extraordinare, în fiecare an, oameni care mi-au colorat viața și care mi-au arătat care este, de fapt, cel mai prețios lucru cu care te întorci de la o competiție: nu premiul, ci experiențele fantastice și legăturile speciale create acolo. De aceea am revenit la Olimpiada de Limba Germană Modernă, parcă de fiecare dată cu mai multă poftă de nou, cu un plus de încredere și cu o mare bucurie să-mi creez noi amintiri minunate. Mi-am descoperit, treptat, o nouă latură a mea, am văzut de ce sunt capabilă și am învățat lecții valoroase.

 Anul trecut a fost cu adevărat deosebit pentru mine, întrucât un mare vis a devenit realitate: am obținut Premiul I la proba individuală, cu cel mai mare punctaj din cadrul întregului concurs. Îmi este greu să exprim in cuvinte emoțiile trăite. A fost absolut magic! Iar aruncând un ochi în urmă, la prima mea participare la olimpiadă, o privesc cu drag și recunoștință pe acea adolescentă emoționată și confuză, dar care nu a renunțat niciodată la visurile ei: pe mine de la 14 ani!