Inima ta bate, în medie, între 60 și 100 de ori pe minut. Mușchiul cardiac se contractă și distribuie cei 5 litri de sânge din corpul tău către toate organele ce funcționează în tandem pentru a te ține în viață. În timp ce citești aceste cuvinte, plămânii tăi se umplu cu aer, oxigenul intră în sânge și este transportat către creier într-o fracțiune de secundă, unde este folosit drept combustibil în declanșarea sinapselor. Deși te afli pe loc în acest moment, corpul tău nu se află niciodată în repaus, ci lucrează constant. În Univers nu există buton de pauză. Pământul se rotește în jurul soarelui chiar in acest moment cu 1674 km/h. Totodată, Universul se află în expansiune, deci călătorești prin Cosmos cu viteze imense, odată cu mărirea spațiului dintre corpurile cerești.

Tu exiști încă de acum 13,4 miliarde de ani drept rezultat al Big Bang-ului, ai asistat la formarea Terrei, la era dinozaurilor și la războaiele despre care citești în cărțile de istorie. Ai existat din totdeauna. Materia nu e creată, ori distrusă, ci rearanjată. Ai plutit prin mărețul spațiu cosmic sub formă de praf de stele și ai ajuns, prin minune, aici, în dreptul articolului meu. Ești un rezultat al unui lanț de reacții ordonate atât de exact, încât șansele ridicol de mici spun că TU NU AR TREBUI SĂ EXIȘTI. Ai sfidat orice probabilitate matematică.

Exactitatea universului se remarcă încă de la nivelul atomilor din care ești compus. În primele minute după declanșarea Big Bang-ului, se formează primele nuclee atomice, respectiv hidrogenul și heliul. Aceste prime momente sunt cruciale pentru existența noastră, întrucât forța electromagnetică a fost stabilită încă de la formarea primilor atomi. Rolul forței electromagnetice este decisiv pentru structura atomilor care, prin minune, au ajuns să fie compatibili cu structurile complexe ce formează Universul de astăzi. Dacă forța electromagnetică ar varia chiar și cu câteva procente, Universul ar fi de nerecunoscut. În cazul în care această forță ar fi mai puternică, electronii ar fi legați mult mai strâns de nucleu, atomii ar fi mai mici, iar reacțiile chimice mult mai limitate. Legăturile chimice complexe, precum cele ale carbonului, care sunt fundația vieții, ar deveni instabile, iar moleculele necesare vieții nu s-ar putea forma. Dacă forța electromagnetică ar fi mai slabă, electronii ar fi legați prea slab de nuclee, iar atomii nu ar fi stabili pe termen lung, moleculele s-ar destrăma ușor și structurile chimice complexe nu ar exista.

La începutul formării Universului pe care îl cunoaștem astăzi, forța gravitațională a jucat un rol foarte important în formarea stelelor. Constanta gravitațională are exact valoarea necesară transformării fluctuațiilor de densitate în structuri cosmice complexe. Dacă această forță ar fi fost puțin mai mică, ar fi fost mult prea slabă pentru a prelucra materia în stele sau planete, iar dacă forța gravitațională ar fi fost puțin mai puternică, durata de viață a stelelor ar fi fost mult prea mică pentru evoluția ființelor complexe. În ambele cazuri, omenirea nu ar mai fi existat.

Un alt segment important din lanțul de reacții ce a dus la existența ta este formarea Lunii. Acesta a avut loc, întâmplător, prin coliziunea unui corp ceresc de mărimea planetei Marte cu Terra, accident cosmic prin care pe orbita Pământului a fost aruncată o imensă cantitate de materie. În timp, acea materie a format, cu ajutorul forței gravitaționale, Luna pe care o vedem astăzi pe cerul nopții. În absența ei, planeta noastră ar deveni una distopică. Zilele ar fi mult mai scurte, ar dura în jur de 6-8 ore, iar, drept consecință, vânturi violente și furtuni constante ar izbucni. Axa Pământului ar fi instabilă, iar schimbările climatice ar fi extreme și imprevizibile. Ființele, în cazul în care ar fi putut supraviețui și evolua în aceste condiții, ar fi fost de nerecunoscut.

De-a lungul istoriei planetei, viața a fost supusă unor factori spontani, radicali, care i-au forțat pe strămoșii noștri îndepărtați să se adapteze condițiilor crunte. Viața ta este datorată abilității de adaptare și supraviețuire a mamiferelor din ere primitive. Acum aproximativ 65 de milioane de ani, un asteroid a deschis calea mamiferelor către evoluție prin lovirea Terrei și extincția dinozaurilor care dominau lanțul trofic, suplimentând, implicit, șansa apariției omului. Odată cu impactul asteroidului, toate ființele au suferit un mare risc de extincție, însă supraviețuirea lor a însemnat, în mod indirect, supraviețuirea ta. Astfel, prin cele mai mici modificări ale evoluției, putem observa că variabilele sunt fragile și dau rezultate drastic diferite.

Pe lângă nenumăratele impasuri peste care ai trecut pentru a te naște, dintre care multe nu au fost menționate, putem privi șansele existentei individuale şi printr-o lentilă mai personală. Ea privește până și cele mai mărunte, aparent neînsemnate, alegeri, întâlniri, persoane, dorințe, ambiții care nu au avut vreodată în vedere apariția ta. Pe planeta Pământ au trăit în total aproximativ 100 de miliarde de persoane, însă numărul de persoane care ar fi putut exista prin mici modificări ale genomului este mai mare: 10 urmat de 30 de zero-uri. Tu ai fost una dintre puținele persoane alese să trăiască. Ai plutit neputincios prin măreția cosmică până când cei 10^27 atomi au fost atașați cu precizie pentru a-ți alcătui ființa. Prin faptul că străbunicii tăi și-au găsit persoanele iubite la timpul potrivit, în locul potrivit, a mai fost declanșată o reacție în interminabilul lanț care a dus la existența ta. Lanț care, dacă îi lipsea chiar și cea mai măruntă verigă, ar fi dat un alt rezultat. Ca să pun această idee în perspectivă, ca tu să exiști în acest moment, strămoșii tăi au fost nevoiți să execute anumiți pași cu precizie timp de 4 milioane de ani. Faptul că tu ești în viață este rezultatul hazardului pur, iar fiecare piesă a puzzle-ului ce clădește Universul întărește ideea că, statistic vorbind, TU NU AR TREBUI SĂ FII AICI. Biologic, șansa ca exact acel spermatozoid și exact acel ovul să se întâlnească este infimă, iar o diferență de câteva secunde ar fi însemnat o altă persoană sau niciuna.

Albert Einstein considera că „există două moduri de a trăi. Poți trăi crezând că nu există miracole sau poți trăi considerând totul un miracol.”

Așa că trăiește crezând nu numai că există miracole, ci fiind convins că tu chiar ești unul!