
om la limite
o corabie mă poartă
prin destin
înotând printre stele căzătoare și fantome cu venin
printre șoapte neauzite și replici pline de cioburi
încerc
să nu mă înec cu aerul răcoros de „oferă-mi spațiu”
să nu mă ard la lumina dintre doi porumbei
ale căror aripi mă fac să strănut în ziua nunții
cu trandafirii de pe pieptul meu
în mână
un mate(rialist/lot) s-a auzit în oglindă,
urletul unui om
pierdut în ecou
s-a scurs de la bord
„om la lună!” – (r)eacția (e)chipajului (a)stral (l)ibertin
l-am găsit pe visător ancorat de cratere
îndoit de gravitație:
„Cerul e limita! Săriți peste!”

Sursă: Pinterest
oare am tupeu?
îți zburau pletele în vânt
mici scări curbate ce duc spre infinit
ochelarii îți stăteau comozi
mai mult pe nara dreaptă
de la gravitația care te trage
când tu vrei să zbori
o linie ușor oblică îți traversează chipul
răscruce de drumuri pe fața ta planetară
un zâmbet? nu, fericire.
bucuria îți curge pe față și ți se prelinge pe buze
să îndrăznesc să te șterg?
trecătorul nostru
când ne vom iubi până la viață,
nu până la moarte,
când destinele noastre vor dansa vals,
piruete amețitoare,
încercând să nu verse vinul din pahare
și din această veninoasă iubire va răsări
un trecător
și-mi va semăna de la unghie la scalp,
atunci
el va planta cuvinte pentru a trăi:
fiecare tăcere, o virgulă din înaltul poem al vieții,
otravă vărsată din ochi, un vers,
ea, o carte.
dacă îți va semăna ție, de la pistruii astrali,
până la râsul dureros,
atunci va fi artă…
părul cercuri-cercuri, vezi că îți intră un cuvânt în ochi!
trecătorul va umbla printre cărți cu portretul său
în timp ce sparge inimi cu călcâiele și își refuză existența.

Sursă: Pinterest
la (re)vedere
mai ții minte când
mi-am lăsat seva să curgă pe umărul tău?
pe buturuga plină de furnici?
părul tău mă mângâia ca o algă
și m-am întors acasă
pentru un moment.
„nici nu am plecat bine
și îți e dor de mine
ești pe(nibilă/rfectă)!”
mă mângâia o furnică pe braț,
dar eu credeam că ești tu
„pentru prima dată în mașina 682?”
acum îi asculți nepăsătoare,
cu un aer chiar pervers
pe damiano și robin
și auzi notele muzicale,
nu ciripitul meu gâfâit încercând să le ating
te schelălăi pe karaoke
eu mă uit la buzele tale de un roșu frână
și mă gândesc că te-am pierdut.
am vrut să te scurgi în mâna mea,
dar te-ai metamorfozat și mi-ai trecut printre degete
poate trebuia să fiu mai limpede,
dragă lebădă.
o carte cu chipul tău în ea mi se revarsă in poală
în 3 minute mașina 682 zboară de pe coală.

Sursă: Pinterest