zari albastre

ZĂRI ALB ASTRE

Cosmin Nazîru – olimpic național la Chimie

Cosmin Nazîru, din clasa a X-a D, este olimpic național la Chimie. Cu toate că este o fire timidă, la cei 16 ani ai săi, Cosmin este elevul care a obținut cel mai mare punctaj din Constanța calificat la etapa națională a olimpiadei de Chimie, o reușită de-a dreptul admirabilă. I-a plăcut chimia dintotdeauna,i s-a părut simplă și a înțeles-o cel mai bine, motiv pentru care a luat și alegerea de a participa la această olimpiadă. Bineînțeles că pasiunea aceasta a fost îmbinată cu ore întregi de lucru și perseverență, dar și rezultatul a fost pe măsură. Deși chimia este renumită ca fiind una dintre cele mai grele discipline, dacă știi să te organizezi ai parte și de timp liber. Cititul, muzica și ieșitul cu prietenii sunt doar câteva dintre hobby-urile lui Cosmin, pe care le împărtășim cu siguranță mulți dintre noi. În încheiere, ce le recomandă Cosmin celor care poate că și-ar dori să participe anul viitor la olimpiade, dar nu sunt siguri? Să nu se axeze doar pe lucrurile complicate, să învețe materia logic, să înțeleagă și nu în ultimul rând să nu se streseze foarte tare.

Antonio-Ioan Stoica – olimpic național la Fizică și Chimie

Antonio-Ioan Stoica, din clasa a VIII-a A, este olimpic național la Fizică și Chimie. Cu toate că este în ultimul an de gimnaziu, moment în care majoritatea elevilor se axează strict pe materiile de examen (Română, respectiv Matematică), Antonio ne demonstrează că atunci când este vorba de pasiune și perseverență, nimic nu este imposibil. Cu atât mai puțin calificarea la etapa națională, în ciuda presiunii examenului care bate la ușă.

La doar 15 ani, condus de pasiunea pentru domeniul științei, apărută încă din copilărie, de la primul contact cu aceasta, Antonio s-a hotărât să participe la olimpiada de Chimie. La Fizică, și-a pus amprenta doamna profesor Maria Neicu, care l-a introdus în această materie și l-a ajutat să descopere frumusețea acesteia.

Deși nu ți-ar veni să crezi, în ciuda faptului că a participat la două olimpiade, unde cantitatea de materie și implicit nivelul exercițiilor sunt ridicate, a reușit să se organizeze și a avut parte și de timp liber. 

Ce face în timpul său liber? La fel ca mulți dintre noi, în timpul liber iese afară cu prietenii și ascultă muzică. Cu toate acestea, printre hobby-urile lui se numără atât robotica, cât și programarea. I-a părut rău că nu a putut participa la fel ca anul trecut și la olimpiada de Informatică, dar din păcate a fost programată în același interval cu celelalte la care a luat parte. 

Timpul său liber nu poate fi unul extrem de generos, în contextul dat, și, totuși, el reușește să profite de el la maximum, alegând să îl folosească în scopuri benefice, motiv pentru care nu putem decât să îl felicităm. Am profitat de ocazie și i-am cerut un sfat cu privire la participarea la olimpiade. Răspunsul lui a fost unul clar și concis: să încerce, să încerce orice, să meargă dacă au ocazia, chiar dacă nu sunt cei mai buni pentru că nu au nimic de pierdut. Este o experiență în plus, pot descoperi un interes, o pasiune nouă și dacă le iese, cu atât mai bine, până la urmă nu se știe de unde sare iepurele.

Andreea Vintilescu – olimpică națională la Chimie

Andreea Vintilescu, din clasa a X-a F, este olimpică națională la Chimie. Poate că nu pare o performanță chiar atât de imensă, la prima vedere. Cum sună oare faptul că Andreea este în top 1% dintre români când vine vorba de chimie? Parcă sună mai bine.

Andreea este o fată perseverentă din fire, orientată către succes și perfecționistă. Probabil că nu toți avem astfel de trăsături, dar cu siguranță acestea îi conferă o imagine autentică.

Aventura ei în tainele chimiei a început în clasa a IX-a. Una dintre orele de chimie avea să îi ofere declicul necesar pentru performanță. În această oră, Andreea a fost ascultată la tablă de către doamna profesor Doina Bălașa. O zi cu ghinion, de altfel, pentru Andreea, care nu se pregătise pentru ora de chimie. Neșansa ei a persistat și de nota cinci nu a scăpat.

Această cifră în catalog avea să o ambiționeze foarte mult pe ea. Deși este ferm convinsă că și-a meritat nota, știa că nu acesta este potențialul ei. Și s-a hotărât să-l caute, să-l descopere și să-l exploreze. Nimic nu este mai împlinitor decât să găsești acel domeniu care te prinde.

Andreea are și alte pasiuni pe lângă chimie. Spre exemplu, a început o călătorie în urmă cu 6 ani prin tainele cântatului la pian. De ce pian? Pentru că, spune ea, o calmează și îi dezvoltă latura artistică. Bineînțeles, și ea are timp liber pe care și-l petrece ca o persoană normală: iese cu prietenii, se joacă pe calculator, consumă filme bune, etc.

Alexandru-Vlad Nanu – olimpic național la chimie

Alexandru-Vlad Nanu, din clasa a X-a D, este olimpic național la chimie, prin participarea la Concursul Național „Lazăr Edeleanu“. O materie pentru care a dezvoltat o pasiune puternică încă din clasele mici.

Este necesar ca meritele doamnei profesor a lui Alex din gimnaziu să fie menționate. Fără dumneaei, n-ar fi putut să prindă tainele domeniului pe care, ulterior, l-a aprofundat.

El a ales chimia pentru că i se pare o materie interesantă, cu foarte multă aplicabilitate în viața de zi cu zi. Există multe locuri de muncă ce caută oameni care au cunoștințe avansate de chimie. 

Lui Alex îi place foarte mult să citească în timpul liber. Cărți fantastice, Sci-Fi, dar și filosofie și psihologie. Spune că un hobby ar fi și jucatul pe calculator.

Deși nu a obținut întocmai rezultatul dorit la olimpiada de chimie, Alex îi îndeamnă pe toți să încerce această experiență. Oricine va putea descoperi propriile goluri de cunoștință, acele părți care necesită șlefuire pentru a ști mai mult.

Alexandru Dima – multiplu olimpic național la chimie

Alexandru Dima, din clasa a X-a C, este multiplu olimpic național la chimie. Nu doar atât, dar a fost primul elev din județul Constanța calificat la etapa națională a Olimpiadei de Chimie! Pentru el, această calificare nu a fost suficientă. Așa că s-a decis să triumfe și la Concursul „Lazăr Edeleanu“.

Hotărârea de a fi performant la chimie nu a fost una planificată. De fapt, la începutul anilor de liceu, își dorea să se înscrie la Cercul de Excelență la fizică. Totuși, fiind întâmpinat de multe frământări, a ajuns la concluzia că aprofundarea chimiei i-ar fi mai de folos pentru a-și îndeplini visul. Alex vrea nespus de mult să urmeze medicina și să fie un erou pentru oameni.

La fel ca orice elev, și Alex are nevoie de timp liber pentru a-și reîncărca bateriile și pentru a reveni mai puternic. Hobby-uri precum fotbalul și jocurile pe calculator și plimbările cu oameni de valoare sunt metodele preferate de relaxare ale lui.

Alex pune pe primul loc pasiunea. Fără pasiune, nu poți avea inspirația, creativitatea și energia necesare pentru succes. Fără pasiune, un elev va rămâne blocat într-o bulă de nefericire. Fără pasiune, niciun vis nu poate fi îndeplinit.

La acel moment, care ar mai fi rostul vieții?

Și ține minte acest sfat de la Alex: nimeni nu vă poate opri din urmărirea propriilor visuri.

Fă cunoștință cu eleva de la „Mircea“ care excelează la limba țigănească!

„Socares?“ Probabil că toți am auzit această expresie cel puțin o dată. Totuși, dacă nu ai mai auzit-o niciodată sau nu știi ce înseamnă, vei afla acum. „Socares?“ se traduce „Ce faci?“ și aparține dialectului rromani, cunoscut și sub numele de limba țigănească. Aceasta este printre puținele dialecte care nu apare ca limbă oficială de stat nicăieri în lume, dar având în vedere că există oameni care comunică în limba asta, mi se pare și normal ca anual să fie organizată o olimpiadă în onoarea vorbitorilor de rromani. 

Olimpiada de Limbă Rromani s-a desfășurat în perioada 6- 9 aprilie 2023, la Colegiul Tehnic Energetic din Cluj-Napoca. Pentru a-și arăta ambiția și interesul său pentru această limbă, Costache Gabriela, o elevă mircistă din clasa a XI-a G, și-a investit toate resursele în aprofundarea acestei limbi, iar recompensa muncii sale a fost pe măsură: s-a calificat la etapa națională a olimpiadei și a onorat, astfel, liceul. Gabriela a fost minuțios pregătită de către domnul profesor Costache Ciprian, care a îndrumat-o spre o performanță fascinantă: câștigarea premiului întâi la etapa națională!

Am avut deosebita plăcere să o întreb despre motivațiile intrinseci care au determinat-o să se îmbarce în această aventură. Iată răspunsul ei:

„Am studiat limba rromani încă din clasa întâi, dar sunt vorbitor nativ de limba rromani. Sunt de etnie rromă și nu mi-e teama s-o recunosc, mă mândresc cu acest lucru.

Îmi place limba rromani si de aceea am vrut să particip la olimpiadă. Premiul obținut a fost datorită profesorului meu, Costache Ciprian. Dar, înainte să săriți la concluzii, vreau să spun că rezultatele depind nu doar de profesor, ci și de elev. Nu este suficient să ai un profesor bun, trebuie să ai și un elev cu care să lucrezi, și viceversa.

Eu îmi doresc să transmit mai departe tradiția aceasta și încurajez toți copiii să vorbească limba lor maternă, pentru că, în unele cazuri, limba este tot ceea ce le-a rămas . Limba rromani este una frumoasă, bogată, dar și complicată. Sper ca oamenilor din viitor să nu le fie frică să vorbească în limba lor, ci mai degrabă să se mândrească cu ea.“

Felicitări Gabrielei pentru rezultatele obținute! Mult succes în continuare!

Performanțe importante la Olimpiada de Filosofie atinse de doi mirciști!

Nu cred că există o persoană care să nu se fi întrebat vreodată „Cine sunt?“, „Ce fac cu viața mea?“ sau „De ce mă simt așa?“. Astfel de întrebări sunt adesea văzute ca probleme care trebuie studiate sau rezolvate. Aici intervine studiul filosofiei, în traducere: „iubire de înțelepciune“. Anual se organizează Olimpiada Națională de Filosofie, unde participă elevii cu interese deosebite în domeniul științelor socio-umane.

Ultima etapă a olimpiadei s-a desfășurat în perioada 7-11 aprilie 2023, la Colegiul Național „Mihai Viteazul“ din Slobozia, unde cei calificați la națională au avut șansa de a da ce au mai bun din ei și de a-și arăta atât interesul, cât și aptitudinile lor pentru studiul filosofiei. Printre aceștia s-au numărat și doi elevi mirciști de la clasa a XII-a:

  • Ciprian-Marian Munteanu, care a fost distins cu premiul de participare;
  • Iarina Chivu-Miron, care a obținut premiul de participare.

Cei doi au fost sub îndrumarea doamnei profesoare Aliss Andreescu, căreia îi mulțumim pentru implicare și pentru ajutorul oferit!

Presupun că ai mai auzit de expresia de „recompensă pe măsură“ asociată, de obicei, calificărilor la etapele naționale. Totuși, mereu am fost curioasă care ar fi, concret, această recompensă? Am reușit să aflu răspunsul la întrebarea asta, mai mult sau mai puțin filosofică, chiar de la Iarina, uite ce mi-a împărtășit:

„Oricine are contact cu filosofia ajunge să își contureze, inevitabil, un răspuns la marea întrebare «Ce este filosofia?». Răspunsul meu este, cel puțin deocamdată, că aceasta este suma întrebărilor fără răspuns prin care încercăm să demontăm marile presupoziții despre noi și despre ceea ce ne înconjoară. Una dintre ele, pe care am încercat să le contrazic, a fost aceea că  cineva de la un profil real nu poate fi pasionat de filosofie.

Experiența olimpiadei naționale, deși încărcată de marile emoții ale concursului, a reprezentat un mediu în care am avut șansa să fac cunoștintă cu elevi și profesori de la care am acumulat multe cunoștinte și idei, deși nu am avut la dispoziție decât câteva zile pentru a ne cunoaște. Am parcurs această experiență încă de la etapa pe școală alături de colegul meu, Munteanu Ciprian, fiind coordonați de doamna profesoară de filosofie, Aliss Andreescu, pe care am simțit-o în permanență aproape, trăind alături de noi fiecare emoție.

Le mulțumesc, astfel, doamnei profesoare de filosofie pentru ajutorul necondiționat, colegilor din lot alături de care am creat amintiri de neuitat și domnului profesor-însoțitor Orzan Constantin pentru buna organizare și pentru întreaga sa susținere.“

Felicitări lui Ciprian și Iarinei pentru participarea lor la această olimpiadă și redacția le urează mult succes pe viitor!

Performanțe notabile reușite de doi elevi ai Colegiului Național „Mircea cel Bătrân“ la Olimpiada Națională de Engleză!

Într-o lume în care romgleza domină vocabularul nostru, al tinerilor liceeni, mi se pare de-a dreptul fascinant că încă mai există o nuanță clară de diferențiere între elevii mediocri la limba engleză și cei excelenți. Am plăcerea ca, alături de tine, să fac o trecere în revistă a performanțelor remarcabile obținute de colegiul nostru la Olimpiada Națională de Limba Engleză a anului școlar 2022-2023.

Perioada 9-13 aprilie 2023 a marcat desfășurarea etapei naționale a olimpiadei, care a unit cele mai strălucite minți ale limbii engleze într-un singur loc. Etapa s-a organizat la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu“ din Cluj-Napoca.

Doi mirciști, Șerban-Alexandru Fifere, elev în clasa a X-a A, și Andrada Pariza, din clasa a X-a B, au dus cu fală numele colegiului în Cluj. Uite care au fost rezultatele lor la etapa națională:

  • Șerban-Alexandru Fifere a obținut mențiune, având un punctaj de 93 de puncte/ 100 posibile, sub îndrumarea doamnei profesor Lavinia Maria Mircea;
  • Andrada Pariza a fost remarcată pentru participarea la această etapă, cu punctajul de 89,2 puncte/ 100 posibile , fiind pregătită de doamna profesor Daniela Crăciun.

Merită multe felicitări și laude pentru eforturile depuse și pentru sacrificiile făcute de-a lungul perioadei intense de pregătire. Șerban ne-a dezvăluit și care au fost o parte dintre aceste sacrificii:

„Participarea la o olimpiadă națională nu este deloc uşoară, aşa cum se ştie, dar este o experiență de-a dreptul specială și o onoare foarte mare. Pregătirile pentru olimpiadă au însemnat multă muncă atât pentru mine, cât și pentru doamna profesoară Lavinia Mircea, care a fost alături de mine tot timpul. 

Așadar, mi-am sacrificat o bună parte din timpul meu liber pentru a lucra vrute și nevrute, care, însă, mi-au fost fără îndoială de ajutor. De asemenea, pregătirea nu a luat sfârșit nici la fața locului, unde ne pregăteam între noi, alături de doamna profesoară însoțitoare. 

Olimpiada națională necesită un nivel înalt de concentrare, dar cine reușește să îl atingă va fi recompensat pe măsură.“

Atât cei doi elevi, cât și restul care au obținut rezultate deosebit de bune la olimpiade, au arătat că orice barieră poate fi depășită, demonstrând că singura limită a lumii noastre sunt însăși zările albastre.

Șase mirciști au reprezentat „Mircea“ la Olimpiada Națională de Chimie – află ce rezultate au obținut

Cu toții bem de mai multe ori câte un pahar cu apă pe zi ca să ne menținem hidratați, în încercarea de a avea un stil de viață mai sănătos. Dar câți dintre noi am avut răbdarea să analizăm acest lichid mai în profunzime? Ce număr dintre tineri au avut intenția să urmărească acele bule care se ridică la suprafață?

Este absolut incredibil cum poate o persoană să aibă atât de multă răbdare. Ce este și mai admirabil este faptul că sunt cel puțin șase tineri care au aprofundat acest aspect și foarte multe alte reacții și substanțe. Despre ei este articolul de față, pe care te invit să-l parcurgi în întregime!

Cei șase elevi care au participat la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Chimie din anul școlar 2022-2023, desfășurată între 2-7 aprilie la Colegiul Național „Decebal “ din Deva, sunt:

  • Antonio-Ioan Stoica, elev în clasa a VIII-a, îndrumat de doamna profesor Monica Dumitru;
  • Alexandru Dima, elev în clasa a X-a, fiind pregătit de doamna profesor Doina Bălașa;
  • Andreea Vintilescu, elevă în clasa a X-a, sub îndrumarea doamnei profesor Doina Bălașa;
  • Cosmin Nazîru, elev în clasa a X-a, pregătit de doamna profesor Gabriela Maeschi;
  • David Georgescu, elev în clasa a XI-a, instruit de doamna profesor Monica Dumitru;
  • Nistor Anne-Marie-Denisa, elevă în clasa a XI-a, îndrumată de doamna profesor Monica Dumitru și de doamna profesor Marin Gina.

Am avut onoarea să aflăm câteva secrete despre perseverența lui Alexandru de-a lungul timpului pentru această disciplină. Uite ce ne-a împărtășit:

R. Z. A.: Felicitări pentru rezultatul obținut! Cum te-ai menținut atât de consecvent de-a lungul timpului asupra studiului chimiei?

A.D.: Cu siguranță cei mai importanți factori care au contribuit la studiul intensiv al chimiei au fost pasiunea si munca depusă.  Nu a fost ușor, dar atunci când există  plăcere si voință orice  este posibil! De asemenea, dorința de a deveni medic a alimentat această pasiune. Nu în ultimul rând, doresc să îi mulțumesc doamnei profesoare Bălașa care m-a pregătit si doamnei profesoare Janeta-Violeta Borandă de la care am moștenit pasiunea.

Mult succes mai departe tuturor elevilor și profesorilor deopotrivă! Personal, sper ca această materie să le fie adevărata „chimie“ a vieții, pe care cu toții o urmărim.

Echipa mircistă de mai puțin de șase luni înființată a reușit să evolueze într-o competiție națională de baschet feminin!

  • Echipa de baschet feminin a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân“ Constanța a avut un debut surprinzător în cadrul Etapei Naționale a Competiției „Olimpiada Națională a Sportului Școlar“. Fetele au trecut prin fiecare etapă a competiției până au ajuns la etapa națională care a avut loc în perioada 24-26 martie la Iași. Meciurile s-au desfășurat în Sala Polivalentă din Iași și  în sala de sport a Colegiului Economic „Virgil Madgearu“ din Iași.

Din echipa mircistelor, coordonată de doamna Aurelia Dincă, profesor de educație fizică și sport, fac parte:

  • Maria David;
  • Ana Andreea Durbală;
  • Anastasia Fedulov;
  • Ioana Frecuș;
  • Irina Macovei;
  • Ioana Matei;
  • Daria Maria Mîță;
  • Maria Stan;
  • Ioana Șerban;
  • Evelin-Andreea Vîjială.

Prima partidă a fost contra echipei județului Prahova, scorul fiind 87-35. Aceasta a fost urmată de meciul împotriva echipei reprezentative a județului Brașov, unde scorul final a fost foarte apropiat: 44-49. Ultima a partidă a fost împotriva echipei din Târgoviște, adversarele reușind să învingă la o diferență de peste 25 de puncte.

La această competiție au participat echipe de nivel profesionist, unele având chiar jucătoare calificate în loturile naționale, ceea ce a pus în dezavantaj echipa mircistă, înființată cu numai șase luni în urmă. Cu toate acestea, performanța mircistelor este lăudabilă: deși nu s-au clasat pe podium, calificarea lor la etapa națională a acestei prestigioase competiții a demonstrat că acolo unde ambiția, efortul și seriozitatea se intersectează, orice este posibil.

Una dintre jucătoarele tinerei echipe mirciste, Ioana Șerban, a fost dornică să ne împărtășească câteva păreri cu privire la această performanță: 

„O.N.S.Ș. a fost o experiență minunată pentru mine. Niciodată nu credeam că voi ajunge atât de departe încă de la prima participare! Cu toate că la faza națională nu am mai ajuns pe podium, am luptat din răsputeri până la ultimul fluier. Am înfruntat licee cu jucătoare din loturile naționale, dar aceasta nu ne-a descurajat, ba, dimpotrivă, ne-a determinat ca anul viitor să ne întoarcem cu și mai multă ambiție pentru a ne lua revanșa. Îi încurajez pe toți colegii mei să participe la O.N.S.Ș. , întrucât satisfacțiile sunt extraordinare, cu atât mai mult cu cât vin din joacă!“

Le urăm mult succes mai departe și le mulțumim pentru munca depusă, atât fetelor, cât și doamnei profesoare Aurelia Dincă.

Sursă foto: Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ Constanța

Citește și: Un fleac, le-au ciuruit! – Evoluție de mare clasă a mircistelor la baschet feminin