zari albastre

ZĂRI ALB ASTRE

ZăriAlbAstre2020: „Cu și despre Consiliul Școlar al Elevilor din C.N.M.B.“ de Dima Nancu, clasa a IX-a F

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Dima Nancu, clasa a IX-a F, publicat în numărul 1 din anul IX al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei.

Consiliul Școlar al Elevilor, structura de reprezentare a elevilor prezentă în fiecare unitate de învățământ, are scopul de a apăra drepturile elevilor din respectiva unitate de învățământ în care își desfășoară activitatea. Misiunea principală a C.Ș.E. este crearea unui mediu confortabil și potrivit fiecărui elev, ținând cont de nevoile educaționale. Structura acestuia este împărțită în cele doua organe decizionale: Biroul Executiv– format din președinte, secretar și vicepreședinți- și Adunarea Generala- alcătuită din reprezentanții fiecărei clase din școală. La nivelul colegiului nostru, Biroul Executiv activează în următoarea formulă: președinte Andreea Constantin, secretar executivOlivia Murariu și doi vicepreședințiCristiana Burlibașa, Dima Nancu. Pe lângă lupta activă pentru drepturile colegilor, Consiliul Școlar al Elevilor încurajează și activitățile culturale, colegiale, de dezvoltare personală și întărirea relațiilor elev-profesor. 

Reporter Zări Albastre: Care sunt problemele de care se lovesc elevii?

Olivia Murariu, secretar executiv: «Încercăm pe cât posibil ca fiecare dintre noi să se lovească de cât mai puține probleme, dar unele dintre ele sunt inevitabile. În urma analizării formularelor de feedback1 pe care le-am distribuit, elevii se plâng adesea de slaba legătură dintre ei și profesori, de cerințele irealiste și disproporționate față de activitatea la clasă. 

De altfel, elevii simt că părerile lor nu sunt ascultate, inițiativele le sunt respinse, iar activitățile extracurriculare nu sunt susținute. Una dintre problemele pe care colectivul nostru le întâmpină este lipsa aparaturii pentru menținerea unei temperaturi potrivite în clase; iernile friguroase și verile toride pot afecta atenția elevilor.» 

Reporter Zări Albastre: Cum este relația profesor-elev? 

Biroul Executiv: «Pentru a afla starea de fapt a relației dintre profesori și elevi în liceul nostru, la începutul anului acesta am împărțit o serie de formulare de feedback. Ele au venit în sprijinul elevilor care au dorit să-și exprime anonim opinia față de activitatea unui anumit profesor. Cu ajutorul lor, am putut concluziona că majoritatea elevilor au o relație preponderent bună cu profesorii lor, însă lipsa de comunicare și neadaptarea cursurilor la nevoile elevilor îi face pe aceștia să aibă rețineri în legătură cu activitatea la ore. Totuși, respectul primit pare superficial, nefiind fondat de fapte. Unii elevi pot avea parte de înțelegerea deplină a unui cadru didactic, în timp ce alții pot avea anumite tensiuni. Chiar dacă își face câteodată lipsită prezența, comunicarea este elementul cheie care ne ajută să ne înțelegem reciproc.»

Reporter Zări Albastre: Ce credeți că puteți face pentru colegii voștri? Puteți schimba ceva?

Dima Nancu, vicepreședinte: «Misiunea noastră constă în apărea drepturilor și intereselor elevilor, de aceea încercăm pe cât posibil să ne asigurăm că sunt respectate. De altfel, intervenim în anumite situații sesizate de colegi pentru a crea un climat educațional propice tuturor. Bineînțeles că putem schimba ceva

Toate proiectele pe care le propunem colegilor noștri au ca scop îmbunătățirea mediului și actului educațional. „Platforma doleanțelor“, „Combinând pasiunea și cariera“, înscrierea școlii noastre în proiectul „Microsoft Office 365“, aplicarea feedback-urilor adresate profesorilor, sunt doar câteva dintre proiectele derulate în școală. Ca în fiecare unitate de învățământ, și liceul nostru se lovește de probleme care afectează elevii, dar întotdeauna dăm tot ce putem pentru a le soluționa.»

Andreea Constantin, președinte: «La începutul perioadei de carantină, respectând recomandările M.E.C.2, profesorii școlii noastre s-au mobilizat și au mutat activitatea școlară pe platforme digitale, precum Google Classroom și Zoom. Totuși, orele de la distanță nu erau obligatorii, așadar niciun cadru legal nu permitea notarea elevilor pe activitatea on-line. Am făcut cunoscută această măsură elevilor, iar, cu ajutorul direcțiunii, am diminuat cazurile în care temele erau excesive, apelând atât la înțelegerea profesorilor, cât și a elevilor. Pentru a nu rămâne în urmă cu materia, le-am recomandat tuturor elevilor să lucreze materialele trimise de profesori și să le pună întrebări dacă au nelămuriri.»

Reporter Zări Albastre: Puteți împăca toți elevii școlii?

Andreea Constantin, președinte: «Oricât de mult ne-am dori, mulțumirea tuturor elevilor nu va fi niciodată posibilă. Făcând parte din structura Consiliului Elevilor, C.Ș.E. susține pozițiile luate la nivel național, iar acestea pot, câteodată, să nu fie pe placul tuturor elevilor. Spre exemplu, închiderea școlilor din cauza epidemiei de CoVID-19 a stârnit păreri diverse în liceul nostru. Totuși, văzând cum evoluează situația, majoritatea a înțeles că această măsură era necesară, chiar dacă riscul părea nesemnificativ.

De cele mai multe ori, nemulțumirile rezultă din diferențele de opinie. În Adunarea Generală, reprezentanții claselor votează, iar majoritatea câștigă. Trebuie mereu să rămânem obiectivi și să colaborăm cu ceilalți actori educaționali pentru a găsi cele mai bune soluții la problemele elevilor.» 

Reporter Zări Albastre: Ce proiecte ați elaborat? 

Cristiana Burlibașa, vicepreședinte: «Voi trece în revistă câteva dintre cele mai importante proiecte realizate de C.Ș.E. C.N.M.B. În prima parte a anului acesta am înscris liceul în programul „Microsoft Office“, contribuim la îndrumarea profesională a elevilor prin proiectul nostru numit „Combinând pasiunea și cariera“ și am lansat „Platforma doleanțelor“ pentru ca elevii să poată să-și exprime nemulțumirile la orice oră. Totuși, pandemia a făcut imposibile proiectele fizice, dar ne-am adaptat și am încercat să digitalizam cât mai multe dintre inițiativele planificate pentru restul anului.»

Reporter Zări Albastre: Care este relația dintre C.Ș.E. și direcțiunea școlii? 

Biroul Executiv: «Până acum, relația pe care am avut-o cu direcțiunea a fost deschisă și eficientă. Ne-a sprijinit proiectele și demersurile și ne-a ajutat să le aducem la cea mai bună formă. Problemele sesizate de către elevi au fost transmise conducerii și, în majoritatea cazurilor, au fost rezolvate. Bineînțeles, părerile pot fi diferite, însă întotdeauna direcțiunea a ținut cont de opiniile noastre, iar prin dezbatere, ajungem mereu la o concluzie care este în beneficiul elevilor.» 

Reporter Zări Albastre: Dată fiind pandemia CoVID-19, ne puteți comenta comunicarea dintre organele competente și elevi? 

Biroul Executiv: «Pandemia din anul acesta ne-a afectat pe toți, direct și indirect, iar pentru a trece peste această situație cu bine, guvernanții au avut o sarcină dificilă: comunicarea eficientă. 

La nivelul M.E.C. aceasta a lipsit. Suntem de părere că această comunicare deficitară și clarificarea incertitudinilor pe care ministrul a făcut-o târziu au dus la crearea confuziei și instaurarea panicii. Condamnăm atât amânarea și evitarea răspunsurilor concrete, cât și neasumarea responsabilității. Orele on-line trebuia a fi obligatorii, iar accesibilitatea tuturor elevilor trebuia asigurată de organele competente. Dacă ministerul nu ar fi tratat situația superficial, iar măsurile antemenționate ar fi fost implementate, recuperarea materiei s-ar fi restrâns cu mult.»“, de Dima Nancu, clasa a IX-a F 


1 În temeiul art. 7, lit. aa) din Statutul Elevului, adoptat la data de 10.08.2016, și intrat în vigoare în Monitorul Oficial al României, partea I, prin Ordinul Ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice, conform art. 80, alin (2) din Legea Educației Naționale 1/2011, elevii «au dreptul de a oferi feedback semestrial cadrelor didactice care predau la clasă, prin fișe anonime. Acestea vor fi completate și predate cadrelor didactice în vederea identificării celor mai eficiente metode didactice»;

2 M.E.C.= Ministerul Educației și Cercetării – actuala denumire.“, 

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul IX, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2020: „Insula sufletului meu“ de Miruna-Ioana Poteră, clasa a X-a F

Redăm în cele ce urmează articolul scris Miruna-Ioana Poteră, clasa a X-a F, publicat în numărul 1 din anul IX al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Ca într-un roman polițist, răsturnările de situație ne lasă dezarmați sau, dimpotrivă, plusul de adrenalină ne permite o altfel de cunoaștere. Aparent aflați în același peisaj, un detaliu permite schimbări semnificative în lumea nouă: flora și fauna își revin la normal, stratul de ozon se regenerează, iar planeta nu are decât de beneficiat în urma absenței temporare a rasei umane.

Omul, în schimb, ca de obicei se adaptează ceva mai greu la început; căci inerția este ca o tumoră greu de depistat și eradicat dar, odată ce incizia a fost făcută, omul se redescoperă și puzzle-ul formării sale intelectuale se resetează: urechea distinge sunetele delicate ale unui flaut sau nota gravă a unui violoncel împletite în aceeași poveste -sper eu- de dragoste; ochiul distinge nuanta perfectă a unui accent de culoare din pânza Maestrului, dar și rezolvarea unui calcul greu de descifrat într-o lume aglomerată.

Big bang-ul secolului XX readuce omenirea în parametrii normali ai unei existențe adevărate. Și pentru noi, cei aflați pe drumul lung al viitorului, dar pentru mine, cel de mâine, timpul capătă o altă valoare și un alt scop: e timpul pentru mine.

În ceea ce mă privește, pentru o fană înfocată a cărților și cititului în general, timpul liber a fost întotdeauna unidirecționat spre carte și spre citit în general. Și chiar recomand această metodă extrem de eficientă pentru a pierde noțiunea timpului. Susțin cu ardoare faptul că dacă nu îți place să citești, asta se întâmplă pentru că nu ai găsit cartea potrivită încă.

Cărți sunt destule, ele așteaptă și sunt disponibile la un simplu click. Fie sub formă fizică, fie e-book, fie audiobook, cărțile sunt esența vie a unei persoane, sub acoperirea unei coperți.

În medie, un adult citește aproximativ 70% dintr-o carte PE AN. Așa că, dacă termini o carte, deja ai citit mai mult decât majoritatea adulților, iar asta pentru întregul an!

Câteva dintre cărțile care mi-au amprentat sufletul vi le recomand într-o succintă dar instigatoare prezentare, sper eu!

«Pendulul lui Foucault» de Umberto Eco

«Nu poți scăpa de un infinit, mi-am zis, fugind către un alt infinit, nu poți scăpa de revelația identicului iluzionându-te că poți întâlni diversitatea.»

«Acum, în schimb, cred că lumea e o enigmă benignă, că nebunia noastră o face teribilă pentru că pretinde să o interpreteze după propriul ei adevăr.»

Deși a fost o achiziție total impulsivă, caracteristică mie,  «Pendulul lui Foucault» de Umberto Eco m-a uimit prin atenția cea mai delicată la simbolistica și focusarea autorului asupra celor mai mici detalii.

Trei redactori ai unei edituri de texte ezoterice dezvăluie din pură întâmplare, un Complot inițiat de cavalerii templieri. Acțiunea cuprinde gândurile lui Casaubon, personaj principal și

cel ce inițiază anamneza propriei vieți. Personajele sunt construite cu măiestrie dumnezeiască, firul narativ fiind unul dintre cele mai iscusite de care am avut parte vreodată. Textul și acțiunea stau sub semnul hazardului, personajele ghicindu-și viitorul și având discuții despre cele mai mari mistere ale lumii, printre care se strecoară știința, ocultismul, ezoterismul.

Este o carte lungă, cu o poveste complexă, ce trebuie analizată pentru a înțelege cu adevărat mesajul transmis de Eco și pentru a pătrunde în universul scriitorului.

«Pendulul» este, de asemenea, un reprezentant perfect al romanului postmodernist. O recomand atât celor ce sunt pasionați de tot ce înseamnă complex și de conspirație, cât și celor ce doresc răspunsuri și nu se sfiesc să se cufunde în mister.

«Afinitățile elective» de Johann Wolfgang Goethe

«Căsătoria este începutul și culmea oricărei civilizații. Ea îl îmblânzește pe sălbatic, iar omul cel mai cultivat n-are prilej mai bun de a-și dovedi blândețea. Ea trebuie să fie insolubilă, căci aduce atâta fericire, încât orice nefericire izolată nici nu trage în cumpănă.»

«Nu oare suntem căsătoriți și cu conștiința, de care am vrea de

multe ori să ne dezbărăm, căci e mai incomodă decât poate vreodată deveni un soț sau o soție?»

Am fost plăcut surprinsă de opera lui Goethe; deși impune o

anume greutate cuvintelor în toate creațiile sale, Goethe este un artist deplin în tot ceea ce privește drama secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea.

Un cuplu de aristocrați proaspăt căsătoriți trebuie să îndure schimbările venite o dată cu prezența unor noi persoane în casa lor. Expresia «afinități elective», folosită anterior numai în cadrul chimiei, se referă, în contextul romanului, la introducerea unor alte persoane într-o relație aparent perfectă.

Astfel pot fi studiate schimbările fizice, cât și spirituale ale celor patru oameni, de altfel, total diferiți. Având o conotație intensă, plină de suspans și totuși de o eleganță specifică aristocraților regăsiți chiar în rolul personajelor principale, «Afinitățile  elective» abordează iubirea în cel mai pur stadiu al său și pune sub semnul întrebării loialitatea oarbă.

Este o dramă ce pune greutate mai ales asupra mariajului, a sentimentelor pe care le creează și a scopului său în viața cotidiană.

Este un clasic pe care îl recomand tuturor celor ce apreciază romantismul, drama și celor care adoră să se uite dincolo de aparențe.

«Portretul lui Dorian Gray» de Oscar Wilde

«Nu, acum nu simţi. Dar cândva, când o să fii bătrân, zbârcit şi urât, când gândurile îţi vor fi săpat brazde pe frunte şi pasiunile îţi vor fi pârjolit buzele cu focurile lor odioase, ai să vezi că o să simţ, o să simţi din plin. Acum, oriunde te arăţi, îi farmeci pe toţi. Dar lucrul ăsta o să se întâmple mereu? …»

«Cât de dureros e gândul că am să îmbătrânesc, că o să ajung hidos şi respingător. Şi portretul ăsta o să rămână mereu tânăr. Nu va arăta niciodată mai bătrân decât în această zi de iunie… Ah, dacă s-ar putea să se petreacă invers! Dacă s-ar putea ca eu să rămân mereu tânăr şi portretul să îmbătrânească! Pentru aşa ceva… pentru aşa ceva… aş da totul! Da, nu există pe lume ceva ce n-aş da! Mi-aş da şi sufletul!»

Ultimul, dar nu cel din urmă, fără îndoială, «Portretul lui Dorian Gray» s-a cuibărit în creierul meu și a devenit cu o ușurință incredibilă cartea mea preferată. Iar acesta este un lucru imens, mai ales pentru mine, dar am acceptat asta cu cea mai mare bucurie. Dar aceasta este tipul de lectura ce trezește ceva în interiorul cititorului, reușește să dăruiască exact bucata de suflet pe care Oscar Wilde și-a dăruit-o când a scris acest roman.

Dorian Gray este întruchiparea frumuseții, Narcis în varianta omenească, absorbit de cinismul fermecător al lordului Henry. Viața îi este complet schimbată după ce îl întâlnește pe lord, care încearcă să-l introducă în universul lui, aruncându-l într-o realitate fantastică.

Dorința lui Dorian de a rămâne etern frumos ca la 17 ani este îndeplinită, însă nu în favoarea lui. Este o poveste despre admirație, frumusețe, iubire, dar și despre involuția caracterului uman și pierderea spiritului, cel care creează, de fapt, omul. Recomand această carte tuturor, o consider o lectură captivantă ce trebuie încercată de oricare dintre noi. 

Ce urmează să citesc? «Astrofizica pentru cei grăbiți» de Neil de Grasse Tyson. Deși nu sunt deloc grăbită în acest moment, mereu am fost fascinată de tot ce înseamnă știință. Îndemn meu este să citiți cât mai mult posibil.

Suntem pe planetă ca să învățăm, iar lectura chiar ne învață!“, de Miruna-Ioana Poteră, clasa a X-a F

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul IX, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2020: „Descoperirea sufletului prin «Aplauze»“ de Maria Cionga, clasa a X-a G

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Maria Cionga, clasa a X-a G, publicat în numărul 1 din anul IX al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Festivalul Internaţional de teatru «Aplauze» întruneşte echipe din mai multe ţări pentru ca membrii acestora să facă primii paşi către o carieră în actorie. Scena reprezintă deschiderea

către noi orizonturi, locul unde pot fi văzuţi, apreciaţi și remarcaţi prin calităţile jocului lor actoricesc.

Chiar dacă situaţia actuală face imposibilă desfăşurarea festivalului de anul acesta, scriu următoarele rânduri pentru a produce un liant între ce a fost și ce va urma în forţă anii

următori.

Ediţia precedentă am participat pentru prima dată ca voluntar în cadrul «Aplauze», la secţiunea PR & Media. Această oportunitate m-a ajutat să înţeleg bucuria implicării într-un

mediu ce dezvoltă valorile estetice şi pune accent pe comunicare, prietenie şi cooperare eficientă între elevi.

Luni, în prima zi de desfăşurare a festivalului, am ajuns devreme şi am început să-mi pregătesc, pe scurt, întrebările pentru membrii şi coordonatorii trupelor. Atelierele deja

începuseră, deoarece, conform zicalei «Cine se trezeşte de dimineaţă, departe ajunge», tinerii actori işi adunau forţele prin diferite metode de pregătire.

Am fost norocoasă să lucrez cu voluntari care m-au ajutat să-mi depășesc condiţia de novice şi să-mi înving timiditatea. După câteva ore petrecute în culise printre emoţia, euforia şi

bucuria actelor reuşite, am continuat munca de acasă, unde am prelucrat interviurile. Această rutină s-a desfăşurat şi a doua zi, la finalul căreia membrii trupelor, dar şi noi, voluntarii, am fost răsplătiţi cu un after-party, un mod bun de a ne relaxa şi distra după două zile în care ne-am axat pe desfăşurarea eficientă a acestui festival. Miercuri, în ultima zi, în cadrul unei atmosfere relaxante şi a încăperii primitoare a teatrului, a avut loc ceremonia de premiere.

Interpretare, muzică, dans, emoţie, perseverenţă sunt cuvintele cheie ce conturează esenţa unui festival dedicat adolescenţilor dornici de exprimare şi afirmare prin artă. Anul acesta putem trăi doar cu nostalgia unor momente unice experimentate de

participanţii care ne-au demonstrat ce înseamna dedicaţia. Reuşita lor s-a manifestat prin transmiterea unor emoţii puternice resimţite de către publicul ce le-a oferit ropote de «APLAUZE».“, de Maria Cionga, clasa a X-a G

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul IX, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2020: „«Aplauze» prin ochii mei“ de Ionuț Nivaci, clasa a XI-a C

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Ionuț Nivaci, publicat în numărul 1 din anul IX al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Viața înseamnă experiențe; cât trăim experimentăm. Unele sunt plăcute, altele mai puțin plăcute, din unele învățăm, iar pe altele nu le vom uita niciodată. Așa mă simt și eu când vorbesc despre festivalul de teatru «Aplauze».

De când am ajuns aici, am văzut festivalul drept unul dintre lucrurile care aduc o lumină diferită Colegiului Național «Mircea cel Bătrân» din Constanța, valorificând libertatea de exprimare,

tinerele talente, arta dramatică și, nu în ultimul rând, voluntariatul. Pe scurt, «Aplauze» le oferă tuturor o șansă. Ce șansă am avut eu? Am avut ocazia de a lucra într-un colectiv frumos și devotat, de a cunoaște oameni noi, care au venit din toată țara și de peste granițe pentru a pune în scenă eforturile din timpul anului; am primit șansa de a contribui la realizarea

acestui festival, ca voluntar.

Am aflat despre «Aplauze» încă din primul an de liceu, însă, din motive obiective, nu am putut participa. Următorul an am știut că nu pot rata o astfel de experiență și m-am înscris ca voluntar în departamentul PR & Media în cadrul Ediției a XI-a din 2019. Am trăit zile pline de emoție și m-am bucurat să știu că am putut face parte din acest festival. Din păcate, anul acesta circumstanțele fac ca «Aplauze» să nu mai poată avea loc. Un festival cu atâta istorie, care a făcut un popas când a

ajuns în stația Ediției a XII-a. Îmi pare rău că anul acesta nu mai putem pune visul în scenă. Nu zilnică este ocazia de a te implica și de a trăi un festival internațional de teatru organizat

chiar de liceul tău, chiar în orașul tău. Astfel, dragi mirciști, vă încurajez să nu ratați «Aplauze» și să vă înscrieți ca voluntari, deoarece merită din plin. Vă spun din experiența mea, fie ea puțină, întrucât nu se știe ce ne rezervă viitorul.

După cum puteți observa, flacăra festivalului nu se stinge fără un teatru și o scenă. Cu acest monolog, îmi doresc să particip la Ediția a XII-a din 2020 a festivalului, deoarece «Aplauze» nu poate trece neobservat prin stația noastră. Ne dorim cu toții să împărtășim din puținul pe care îl avem. Ca voluntar și ca elev al acestui liceu, este de datoria mea să arăt publicului larg ce înseamnă pentru mine «Aplauze».

Îmi place să mă numesc voluntar și în viața cotidiană. Îmi place să ajut atunci când pot, îmi place să cunosc lume nouă, sunt mereu în căutare de orizonturi animat de dorința de a mă cunoaște mai bine. Numai că a fi voluntar înseamnă mult mai mult decât un formular de înscriere și recunoștința celorlalți. Această lecție mi-a fost confirmată încă o dată de festivalul

«Aplauze». Timp de patru zile, am avut o șansă ca voluntar, dar odată cu aceasta au venit și responsabilitățile. Toată echipa se bazează pe tine să îndeplinești sarcini cruciale pentru desfășurarea festivalului, întrucât fiecare dintre noi, chiar dacă nu este actor, are de jucat un rol important de care depinde totul. Astfel de impresii colindă prin mintea mea atunci când trebuie să transpun în cuvinte datoria unui voluntar, iar emoțiile răsună și ele atunci când vine vorba de «Aplauze». Pe lângă dorința mea de a da celorlalți, prin abilitățile și convingerile mele, nu pot să omit pasiunea mea pentru teatru. Teatrul este o artă, iar șansa de a face parte din echipa care se află în spatele scenei este o experiență care m-a marcat.

Ca voluntar în cadrul departamentului PR & Media, am avut mai multe îndatoriri. În primul rând, noi suntem cei care trebuie să facă vocea festivalului auzită de la orice distanță. Fiind în secolul tehnologiei, valorificăm mijloacele moderne și ne folosim de rețelele de socializare pentru a face cunoscut festivalul. Ce este și mai frumos este că materialele publicate sunt munca și sufletul puse de celelalte departamente și, bineînțeles, de actori. Fotografiile și filmările de la piesele de teatru, din liceul nostru, de la activitățile dedicate actorilor și voluntarilor, alături de interviurile și articolele colectate în timpul festivalului, toate acestea sunt adunate, organizate, montate și trimise publicului universal. Noi suntem copiii care stau în fața unui calculator și se ocupă de tot ce înseamnă digital. Din perspectiva mea, am avut o activitate tumultoasă în cadrul festivalului. De la editat de fotografii, la scris pe blog, până la crearea de montaje video, editarea genericului și până la postarea pe Internet a materialelor, iată sarcini pe care le-am tratat cu seriozitate toate sarcinile. Mai mult chiar, am avut ocazia să învăț de la adulți. De la profesori am învățat cum să fac față unui program care nu permite breșe și pauze, în care ai de-a face cu situații neprevăzute, pe care să le rezolvi în timp optim. De asemenea, am stat printre membrii echipei de sunet și lumini, în punctul de maximă altitudine al sălii de teatru și sunt recunoscător că am avut o astfel de șansă, deoarece am descoperit cum se lucrează în acest domeniu, la un nivel superior. Acești oameni m-au făcut să realizez că munca mea ca voluntar de la o vârstă fragedă îmi va veni în ajutor mai târziu.

Nu în ultimul rând, nu putem încheia acest monolog fără să-i amintim pe principalii beneficiari ai festivalului, pe cei care acceptă provocarea «Aplauze» an de an. Nimeni alții decât actorii. Trupe de teatru vin atât din toată țara, cât și de pe continent pentru a se face cunoscuți, pentru a se exprima liber, pentru a fi auziți, pentru a demonstra de ce sunt capabili

și a pune în scenă toate orele de repetiții din timpul unui an. Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care îi admir pe acești oameni frumoși și talentați.

Spiritul competitiv trebuie să existe în orice festival, astfel încât trupele «au concurat» în cursa impresiilor și a expresivității. Eu unul cred cu tărie că niciunul dintre ei nu a venit la Constanța pentru a câștiga. Au venit să se exprime, să facă ceea ce le place și să joace teatru, până la urmă. Am avut ocazia, bineînțeles de a mă întâlni și de a vorbi cu ei. Cel mai mult mă

bucură diversitatea. Să cunosc oameni din toate culturile, oameni cât mai diferiți, cu mentalități și emoții vaste. Actorii de fel sunt prietenoși, inspiră încredere și bucurie pe chipurile oamenilor, deoarece atunci când ești pe scenă, nu mai ești tu, omul. Poți fi absolut oricine și orice. Ești liber să intri în pielea personajului și să faci parte dintr-o poveste. Așa am constatat că actorii, inclusiv cei care au venit la festival, sunt de fel niște personaje în viața de zi cu zi. Poți vorbi cu ei, nu judecă, nu au inhibiții, sunt joviali și pot aduce râsul atunci când posomorârea și stresul vor să-și facă drum în viețile noastre. Am participat la o singură ediție, dar am apucat să fiu spectator la multe piese interesante, să fiu surprins de felul în care se manifestau actorii, să simt povești noi pe pielea mea și, concomitent, să-i observ pe actori ca ființe umane. Și ei trec prin momente dificile, căci nu e ușor să conduci o piesă de teatru la bun sfârșit. Atunci când lucrurile n-au mers conform planului, au avut curajul să-și asume realitatea și să scoată tot ce e mai bun din această experiență, pentru a-și aminti cu plăcere de ea. Felicitări!

Am ajuns și la final de scenetă. Sper că am transmis experiența și impresiile mele legate de festival și că voi, publicul, nu ați uitat de el. Pentru cei dintre voi care sunteți noi, vă invit să redescoperiți toate edițiile și să aruncați o privire la monologul meu, dacă doriți. Mi-a făcut plăcere să trăiesc această experiență și nu voi uita niciodată ce am învățat aici. Aprind

torța în acest an, în care festivalul nu se mai ține pe o scenă de 

lemn, ci pe una virtuală.

Mesajul meu?

«Aplauze» prin ochii mei și «Aplauze» prin ochii dumneavoastră.“, de Ionuț Nivaci, clasa a XI-a C

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul IX, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2020: „De ce 9 mai?“ de Alexandru Dumitru, clasa a VI-a C

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Alexandru Dumitru, publicat în numărul 1 din anul IX al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Pentru mine, istoria este mai mult decât o materie din orarul școlar, este o permanentă uimire de a descoperi frumusețea lumii, ivită din puterea omului de a se reinventa, și tristețea

acesteia, născută din neputință. Încărcătura istorică a zilei de 9 mai spune generațiilor tinere povestea Europei în două momente consumate în două secole successive.

Astfel, ziua de 9 mai este una din cele mai importante sărbători pentru continentul european, deoarece aceasta reprezintă pacea și unitatea în rândul europenilor. La 9 mai 1945

ia sfârșit Al Doilea Război Mondial în Europa, prin capitularea Germaniei naziste în fața aliaților. Se încheie cea mai pustiitoare conflagrație din istoria continentului european.

În fiecare an, la începutul lui mai se serbează Ziua Uniunii Europene. Există două date demne de reținut: prima este 5 mai, data înființării Consiliului Europei și 9 mai, când se

produce constituirea Uniunii Europene în 1950. De atunci, europenii sărbătoresc pe 9 mai atât Ziua Uniunii Europene, cât și istorica declaraţie făcută de a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care este propus un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania. E o mișcare diplomatică al cărui scop evident este eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state. Decizia a fost luată de Consiliul European de la Milano, în 1985.

Totodată, 9 mai este și ziua în care România și-a declarat independența față de Imperiul Otoman, în 1877. În această zi, Mihail Kogălniceanu citește în Adunarea Deputaților Declarația de Independență a României față de Imperiul Otoman”. România intră pe drumul modernității, condusă de regele Carol I. A fost declanșat Războiul de Independență a

României, parte a Războiului ruso-turc din anii 1877-1878. În iunie trupele Imperiului Rus au trecut Dunărea și au început operațiunile militare pe teritoriul Imperiului Otoman, dar s-au

ciocnit de rezistența ofițerului turc Osman Pașa, la Plevna, și au fost nevoiți să oprească înaintarea trupelor. Astfel, 38.000 de soldați români și 108 tunuri de atac, care făceau parte din

Diviziile 2 și 4 de infanterie și una de rezervă, au intrat în toiul luptelor, peste Dunăre.

Pe 30 august 1877, soldații români și ruși au pornit atacul. Redutei Grivița 1 a fost cucerită de către Armata Română. Peste două luni, românii au cucerit cetatea Rahova. Plevna

a reușit să reziste până pe 28 noiembrie, fiind asediată de soldații ruși și români. După ce Plevna a căzut, armata română a trecut la asedierea Vidinului, iar rușii au pornit spre

Constantinopol. După cucerirea orașelor Plovdiv și Edirne, oastea țarului a ajuns în apropierea capitalei otomane la 18 ianuarie 1878. Imperiul Otoman s-a văzut nevoit să ceară

armistițiu, iar pe 19 februarie 1878 s-a semnat Tratatul de la San Stefano.

Pentru Dobrogea, ziua de 9 mai are o importanță aparte. După Tratatul de la San Stefano, România a fost recunoscută ca stat independent și și-a restabilit autoritatea asupra Dobrogei. Marile puteri au acceptat să recunoască unirea Dobrogei centrale și de nord și a Deltei Dunării cu România, ceea ce a făcut ca după aproape 450 de ani de ocupație otomană o veche provincie să revină sub stăpânire românească. Portului Constanța i-a fost asigurat accesul direct la Marea Neagră, ceea ce a însemnat dezvoltarea transportului maritim și un pas important în dezvoltarea economică a zonei.

Cred că 9 mai al românilor se încadrează armonios în 9 mai european, aceste două momente istorice având în comun idealuri pe care omenirea poate clădi o lume bună.

Îmi place istoria, îmi place să știu ce s-a petrecut în trecutul altora, dar și în cel al românilor, și tocmai de aceea am mai spus odată povestea zilei de 9 mai.“, de Alexandru Dumitru, clasa a VI-a C

Sursă foto: pexels.com

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul IX, din 

Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2020: „Ziduri“ de Irina-Ruxandra Fulea, clasa a XI-a F

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Irina Ruxandra Fulea, clasa a XI-a F, publicat în numărul 1 din anul IX al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Mă simt un om care poate are prea puține de spus, prea multe de arătat și prea mult timp pentru a înțelege cu adevărat rapiditatea gândurilor ce stau ascunse sub rădăcinile verbului  «a fi». Nu vreau să sune nimic dramatic, nimic incert și în niciun caz nu vreau să par cunoscătoarea întregului Univers. Însă, atunci când par a fi o simplă voce – care nu a fost lăudată de mari critici literari și nici recunoscută de instanțe narative sau poetice – îmi e greu să nu încerc să fiu măcar onestă când relatez despre dorințele și scopurile mele, ce poate se reflectă și în alți cititori sau creatori de frumos, dar și de urât.

Scopurile mele poate nu sunt nobile și nici nu voi încerca să par o martiră în căutarea adevărului ce se vrea dezgolit, dar țin să prezint în față adevărul propriei mele lumi, sperând că, în final, cuvintele mele pot fi interpretate în suflete curate sau pătate de curiozitatea gândului nescris.

Azi este o zi care începe ca oricare alta. Mă trezesc la ore ale dimineții care pentru alții pot fi ale nopții, ale după amiezii sau chiar ale zorilor de zi. Îmi continui activitatea cotidiană, socializând doar prin cuvinte înghețate, fără pic de tonalitate, prinse în ecranul unui telefon al cărui țel nu mai impresionează deja pe absolut nimeni. Pe prieteni nu-i mai vezi pe străzi, căci fiecare așteaptă, în felul lui, reluarea normalității. O normalitate care pare să se afle într-o cu totul altă realitate. Fiecare gest care părea real acum a devenit un vis, o minciună, o falsă dorință, deoarece, pentru moment, dorințele sunt acoperite de ziduri măzgălite de spusele unor oameni care nu ne-au cunoscut și despre care nu știm prea multe.

Dar acum că stăm în case, acum că am pierdut conexiunea cu tot ce credeam că este real pentru noi, realizăm că vechea realitate nu era înțeleasă destul. Acum am fi vrut poate să ne pierdem în cuvinte frumoase, în iluzii pe care înainte le fondam, refuzând să vedem care este, de fapt, sensul lumii noastre. Și poate că acum înțelegem că acel sens nu este definit de hainele pe care le purtăm, de banii pe care îi câștigăm, de invidia pe care o simțim față de alții sau, pur și simplu, de dorința de «a avea». Sensul lucrurilor stă în simplitatea unor gesturi pe care le credeam «a fi date» de o forță invizibilă, necunoscută, eterică. Însă ele «nu au fost date» fără rost, fără înțeles. Ele sunt cele care ne leagă, cele care ne clădesc. Gesturi infime, precum îmbrățișarea unui prieten drag, sărutul pe cap al unei mame, atingerea mâinii unui tată, pierderea în zâmbetul unei bunici sau sărutul unei persoane iubite.

Poate unii dintre noi suntem destul de norocoși să putem simți în continuare siguranța și candoarea acestor gesturi, iar pentru acest fapt nu pot decât să mă bucur și să sper că acești oameni nu vor fi nevoiți să piardă singurele dovezi ale inocenței umane. Însă nu pot, totuși, să nu mă gândesc la apăsarea pe care o port în suflet, știind că o simplă îmbrățișare, un simplu sărut pe obraz sau pe frunte, o simplă apropiere i-ar putea fi fatală propriei mele bunici, că mama mea ar putea să fie pusă în pericol de fiecare dată când iese pe ușa apartamentului, luând doar «strictul necesar», că fiecare dintre noi este pus în astfel de situații ce se aseamănă cu un șir al norocului ce dispare la fiecare două secunde.

Însă poate lumea noastră nu este atât de tristă precum o credem. Poate, într-un final, noi ne vom salva prin aceste gesturi fine, înțelegând că doar împreună contăm, că doar împreună vom exista. Poate, după aceste ziduri de beton, sub care sentimentele ne sunt ascunse, se află, de fapt, o lume curată, o lume iubitoare, o lume clară în care toți trăim prin același gând.

Și cu toții ar trebui să știm că, atunci când aceste ziduri de beton vor deveni din praf, ne vom putea bucura, ținându-ne strâns de mâini, de viața al cărei sens noi îl creăm. Vom picta și vom scrie printre raze de soare cum destinul noi l-am avut în mâini și ne vom bucura de fiecare moment în care vom sta uniți în adieri de vânt.“, de Irina-Ruxandra Fulea, clasa a XI-a F

Sursă foto: pexels.com

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul IX, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2020: „Conceptul fericirii“ de Maria Cionga, clasa a X-a G

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Maria Cionga, clasa a X-a G, publicat în numărul 1 din anul IX al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Ce este fericirea? Nouă litere așezate într-o ordine anume pentru a forma un cuvânt; un substantiv comun, simplu. Nu… Cine este fericirea?

Conform DEX-ului, fericirea este «starea sufletească intensă și deplină», dar consider că ar trebui să intrăm în profunzimea înțelesului acestui termen.

Este o întrebare la care ființa umană meditează din cele mai vechi timpuri. Provoacă rațiunea umană în a găsi răspunsuri, deci iluminiștii au lansat o afirmație ce respingea ideea medievală că oamenii ar trebui să găsească bucurie în Viața de Apoi și i-a îndemnat pe oameni să caute bunăstare pe Pământ. Acest curent filozofic susține că fericirea este posibilă. Dar cum o putem face realizabilă în favoarea noastră? Toți căutăm fericirea. Este în specificul uman.

Citându-l pe Jules Renard, «fericirea rezidă în căutarea ei». Punem prea mult accent pe lucrurile care nu ne sunt de ajuns în viață, fără să mai oferim spațiu micilor bucurii. Mereu m-am întrebat de ce un moment nefast dăinuie mai mult și de ce «ia din strălucire» momentelor fericite. Raportul este de unu la trei. Unei tristeți îi corespund trei bucurii. Consider că ființa umană poate avea capacitatea de a echilibra raportul pentru că în viață fericirea nu trebuie umbrită de necaz și trebuie să învățăm să ne gestionăm universul interior, emoțiile și gândurile pentru a ne axa atenția pe aspectele pozitive ale vieții.

Mircea Eliade lansează o altă ipoteză: «Dar e atât de dureros și greu să nu crezi în fericire. Pentru cei mulți, fericirea ajunge chiar un sens dat existenței. Cu atât mai rău pentru ei. Fericirea nu poate fi cunoscută, valorificată și stăpânită decât după ce te-ai îndoit de ea». Această sintagmă conturează ideea că fericirea nu este ceva material, palpabil, ci o ultimă speranță a conștiinței noastre că totul va fi bine. Fericirea nu are o definiție unică. Aceasta reprezintă universul fiecărui individ, cei ce știu să trăiască viața în baza unor valori bine definite, nelăsându-și soarta să se afunde în întuneric. Totodată, nu putem ști ce e fericirea dacă nu am experimentat latura opusă, tristețea. Nu putem defini ce este acest sentiment pentru noi fără a avea termen de comparație.

Franz Schubert consideră că fericirea nu derivă dintr-un loc în care am fost odată fericiți, ci «din noi înșine». Aici, cred că Schubert trage un semnal de alarmă asupra concepției tinerilor și nu numai, despre unde putem «găsi» fericirea. Ne bazăm pe un loc fizic care ne poate aduce această stare, dar adevărul e că acel spațiu poate dispărea oricând, dar cu noi înșine ce facem? Totul ne poate părăsi într-o clipă și‚ la finalul zilei, suntem singurii de care depindem pentru a fi fericiți. Dacă reușim să ne echilibrăm trăirile, ne putem «găsi» fericirea, pentru că «Numai în om materia a ajuns la conștiința propriului său eu, a ajuns să se cunoască.»

Totuși, nu putem fi pasivi și să așteptăm ca fericirea să ne caute, ci trebuie să oferim un sens unor momente ce până acum păreau situate în neant. Poate vom fi uimiți câte beneficii resimțite în suflet pot fi infiltrate de o îmbrățișare, câteva cuvinte frumoase sau pur și simplu apartenența unei persoane la viața noastră.

Și, cel mai important, prezența noastră trebuie să ne facă fericiți, pentru că ce-ți poate oferi o mai mare bucurie decât mulțumirea sufletească, cunoașterea propriei persoane și bucuria de a-ți armoniza propriul univers pentru a-ți oferi FERICIREA?“, de Maria Cionga, clasa a X-a G

Sursă foto: pexels.com

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul IX, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2020: „Ce ne face pe noi NOI?“ de Teodora Moșneagu

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Teodora Moșneagu, clasa a XI-a C, publicat în numărul 1 din anul IX al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„De la începutul omenirii au existat diferite tipuri de întrebări, întâi izvorâte din dorința de supraviețuire sau mai bine zis ne bazăm pe instincte (căutarea hranei, a adăpostului), acum devenind din ce în ce mai complexe. Toate acestea provin din dorința noastră de cunoaștere și înțelegere a tot ce ne înconjoară.

Ce ne face pe noi oameni? Omul se distinge de animale atât prin capacitatea de a verbaliza ceea ce gândește, astfel putând să lucreze în grupuri atât pentru un țel comun, cât și prin imaginație. Suntem singurele ființe care pot construi o situație fictivă și nu ne bazăm integral pe instincte, ci folosim «filtrul gândirii».

Totuși, poate întrebarea cu cel mai mare impact asupra noastră este «Cine sunt eu?». Aceasta reprezintă una dintre cele mai «periculoase» interogații pentru tinerii zilelor noastre, iar răspunsul nu există ori e neclar. E nevoie de timp pentru a lămuri sau a limpezi o soluție pentru o atare problem ridicată de A FI.

Alegerile pe care le facem ne clădesc personalitatea. Omul alege dacă se fixează pe o problemă și abordează ipostaza de «victimă», inevitabil declanșându-se, la nivelul conștiinței, un soi de obișnuință și de indispoziție aproape permanentă, declanșate de aceasta. O altă alegere ar fi aceea de a accepta «starea de victimă», de a lăsa orice emoție să ne cuprindă cinci minute și după, să căutăm o soluție. Ultima variantă ar avea un impact pozitiv atât asupra noastră, cât și asupra celor din jur. Astfel, noi înșine ne construim realitatea prin alegeri și consecințe. Mark Manson, autorul cărții «Arta subtilă a nepăsării» (editura Lifestyle Publishing în traducerea lui Florin Tudose), recunoaște existența a două tipuri de narcisiști în raport cu restul: cei care se cred inferiori și cei care se cred superiori.

Aceste înclinații provin din dorința omului de a fi special, de a fi diferit de ceilalți, deoarece în societatea actuală să fii «comun» e banal, dezagreabil, atitudine generată de lipsa de acceptare și de iubire de sine.

Să nu uităm că și percepția noastră față de noi înșine este tot o alegere. Ceea ce se întâmplă frecvent este să ne definim printr-o trăsătură, printr-un talent sau printr-o caracteristică mai pregnantă, cu speranța că aceasta satisface «publicul». Observ cu întristare că ne mulțumim cu superficialitatea, când ceea ce suntem și reprezentăm noi este de ajuns.

NOI suntem ceea ce alegem să ne definească și n-ar trebui să ne lăsăm atât de influențați de așa zisele standarde ale societății sau să ne comparăm în mod distructiv și constant cu ceilalți. Cât trăim, creștem și ne dezvoltăm prin interacțiunea cu ceilalți în diverse contexte. De la fiecare adoptăm anumite aspecte pe care le considerăm bune sau interesante și le redefinim în funcție de propria personalitate.

Aș lansa o provocare formulată într-o interogație: ce alegi să te definească pe TINE?“, de Teodora Moșneagu, clasa a XI-a C

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul IX, din 

Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2020: „Asceza sufletului – lipsa frumosului“ de Mara Ionescu, clasa a XI-a G

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Mara Ionescu, clasa a XI-a G, publicat în numărul 1 din anul IX al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Cu toții știm într-o măsură considerabilă faptul că frumosul este unul dintre puținele reprezentări a ceea ce rămâne mereu identic cu sine, căci tocmai esența lui constituie existența tuturor ființelor și nu numai. În acest sens, voiam să vă relatez o întâmplare la care a participat subconștientul meu, care mai apoi mi-a povestit cu nesaț trăirile sale, justificându-se că nu a lăsat eul să i se alăture, tocmai pentru că era nepregătit să cunoască superioritatea Ființei

Cum a ajuns însă acesta să se detașeze de mine? Bineînțeles, conștientul meu i-a permis cu lipsă de rușine să facă acest pas, dar care a fost scopul complotului lor? Nu aveți decât să trageți singuri concluzii la finalul relatării acestei întâmplări. Într-o banală zi de vară, un somn dulce și pribeag mă pălise jovial și în acest fel, pusese monopol pe întreaga mea ființă. Văzându-se liber de toate celălalte funcții ale mele, subconștientul a încercat să se transpună într-o stare aparținândă năzuințelor sale egoiste și laice.

În zadar a fost acest proces, căci pe calea spre a îndeplini ceea ce și-a propus, a întâmpinat dificultăți. S-a găsit într-o cameră de 2×2, cu o podea aspru cimentuită, închis între patru pereți… bizari. Pe unul dintre ei era ilustrată o oază de liniște, nisipul rece întins pe o suprafață considerabilă și marea sărutând un apus nostalgic; pe altul vedea cerul înstelat și silința soarelui de a ajunge la lună; de îndată ce s-a uitat la al treilea perete, multă zarvă s-a produs, căci pe acela se zărea o pajiște plină de flori bavarde, care-și îngrijeau atent frunzele; al patrulea perete însă, era de o înfățișare la fel de aspră ca a podelei, cu un geam vechi, iar în afara acestuia, o puternică lumină se arăta, având agățată o scară sprijinită de un nor. Brusc, nevenindu-i să-i creadă, sufletul deja se urcase în grabă pe scară, spărgând nerăbdător geamul ce-i stătea în cale (menționez faptul că subconștientul și sufletul nu fac niciodată nimic unul fără altul, însă rareori ajung la un consens, în final terminându-se prin cedarea unuia- de obicei sufletul e cel care face acest pas). Furios de impulsul necugetat al sufletului, subconștientul a decis să îl lase și să fugă spre cerul cu luna și soarele.

Acolo, apare însuși timpul dezbrăcat de podoabele sale inutile ale malițiozității, unde se preface în stele, cuprinzând soarele și luna. Nescăpat în întregime de ale sale vicii, acesta manipulează ziua și noaptea cu o ușoară remușcare, stând la pândă, numai parcă încercând să concureze cu o mulțime de entități, iar valoarea lipsită de materie, pe care o are în spațiul cosmic, înmugurește în imoralitatea de a fi nacciu.

Totul își pierde din calitatea de a fi ordonat și tendința universului este îndreptată spre haos, astfel un dezechilibru major profanează din ce în ce mai mult speranța, geamătul din colțul gurii, care străpunge locul fad infectat cu răutăți încercuite cu impasibilitate.

Prin urmare, expozându-se în acest amalgam, totul a fost capturat de o imensă deziluzie, constatând că sufletul era cel ce alesese corect calea. Ajungându-l din urmă, au descoperit apoi împreună Paradisul Moral, și atunci au înțeles că tot ceea ce este pe Pământ, e doar un strop din frumos.“, de Mara Ionescu, clasa a XI-a G

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul IX, din 

Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2020: „Dor“ de Flavia Caciandone, clasa a XI-a G

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Flavia Caciandone, clasa a XI-a G, publicat în numărul 1 din anul IX al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„De când stau în carantină se întâmplă ceva ciudat. Mă pierd în gânduri, ceea ce făceam și înainte, dar de data asta sunt altfel de gânduri; nu mai au prea multă legătură cu prezentul și cu ce se întâmplă în lume, ci mă simt de parcă mi-aș fi construit un univers propriu în care trăiesc numai eu, sau poate că m-am întors la cel din copilărie, pe care îl părăsisem treptat pe măsură ce am crescut, devenind tot mai ocupată și mai stresată. Îmi amintesc lucruri de acum 10-11 ani de parcă ar fi fost ieri și lucruri de acum trei ani de parcă ar fi trecut o eternitate de atunci.

Însă toate amintirile care îmi apar cel mai des sunt legate de apartamentul unde am locuit timp de doi ani, până în clasa întâi. Era într-un bloc înalt, cu zece etaje, iar eu stăteam la șapte. Camerele erau destul de mici, dar foarte primitoare: în fiecare cameră era un perete colorat și restul albi, iar pe fereastra din dormitor se vedea în depărtare marea. Acea priveliște îmi dădea senzația că de unde sunt pot vedea fiecare colț de lume. Sufrageria avea uși duble, vechi, care stăteau mereu deschise, și un perete de un verde cald, asortat cu o lampă de masă rotundă care pe mine mă fascina teribil și cu canapeaua și fotoliul de un verde spălăcit.

Camera mea avea un perete și covorul portocalii, iar seara culorile calde ale camerei în amestec cu lumina rece a becului dădeau o atmosferă care îmi plăcea și în același timp nu. Când ieșeam din bloc, ajungeam într-o zonă destul de mare, înconjurată din toate părțile de blocuri, unde era un magazin de cartier de unde îmi luam gumă de mestecat. Pe măsură ce scriu asta, parcă îi și simt gustul de căpșuni și cel de măr verde. Acea zonă se simte ruptă de restul orașului; acolo era mereu liniște de parcă timpul ar fi stat pe loc. Pentru a ieși în afara «lumii mele» treceam printr-un gang întunecat unde bate mereu vântul, care dă în bulevardul întotdeauna zgomotos. Poate că era din cauza vârstei foarte fragede dar niciodată n-am mai avut sentimentul de acasă la fel de puternic ca atunci.

La puțin timp după ce am început școala, părinții au vândut apartamentul și ne-am mutat într-o casă mai mare, fără curte, cu aspect cubic în care totul pare imens. Câteva luni am visat aproape în fiecare seară că eram înapoi acolo iar dimineața mă trezeam cu dor. De-a lungul timpului am încercat să-i dau măcar camerei mele aceeași atmosferă, dar nu a mai fost niciodată la fel. Când îmi amintesc de toate ăstea, simt că atunci când am ieșit pentru ultima dată din acel apartament, o parte din mine a rămas acolo“, de Flavia Caciandone, clasa a XI-a G

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul IX,  din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“