zari albastre

ZĂRI ALB ASTRE

Trei oratori de talie mondială au oferit mentorat gratuit la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“

  • Astăzi, 15 martie 2023, la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ au fost invitați trei vorbitori din cadrul organizației Global Leadership Partners. Aceștia – lucrând în poziții înalte în companii cunoscute la nivel mondial –  au vorbit despre importanța alegerii unei cariere potrivite, având în vedere atât pasiunile, cât și tipul personalității fiecărui elev.

Cei trei oratori au fost Scott Liston (director al companiei MLA, are o experiență de 22 de ani lucrând la Procter & Gamble), Gayle Bicknell (directoare, timp de 10 ani, a unei școli private, a deținut funcții importante și în compania Corning Incorporated și în timpul serviciului ei militar) și Van Bicknell (la fel ca soția lui, acesta a lucrat ca manager timp de 31 de ani la Corning Incorporated și 4 ani în armata americană). 

Vorbitorii au organizat un seminar interactiv pentru elevii claselor liceale. Printr-o prezentare activă și prin jocuri de atenție și de lucru în echipă, participanții au fost provocați să-și pună întrebări importante despre ei înșiși. Elevii au trebuit să se gândească la calitățile și la talentele lor dominante, dar și la domeniile pe care ar trebui să le îmbunătățească.

O idee importantă a fost subliniată la începutul seminarului, printr-un joc de Kahoot. O întrebare din poll-ul respectiv le cerea elevilor să aleagă între a avea un job stabil și a fi antreprenor. Cei mai mulți au optat pentru acțiunea întreprinzătoare, dovedindu-și astfel, în ochii lui Gayle Bicknell, curajul de a-și asuma riscuri, ambiția de a-și urma pasiunea și de a-și îndeplini dorințele.

Scopul principal al activității a fost de a îndruma tinerii să lupte pentru maximizarea potențialului lor. Elevii au fost provocați să se gândească la ce înseamnă pentru ei succesul. Planificarea carierei este descrisă ca un proces continuu, în care elevii trebuie să se autoevalueze, să exploreze oportunitățile oferite de abilitățile și de aptitudinile lor și să dezvolte un plan care, în cele din urmă, va trebui executat. În acest scop, cei trei au dat exemple concrete din viața lor.

De asemenea, tinerii au fost încurajați să se ocupe de dezvoltarea inteligenței emoționale. Vorbitorii au evidențiat diferența dintre coeficientul emoțional (EQ) și coeficientul de inteligență (IQ), care măsoară inteligența umană în sensul capacităților cognitive. Inteligența emoțională reprezintă abilitatea de a ne gestiona emoțiile și de a le recunoaște pe ale celor din jur. 

Nu este de ajuns să lucrăm singuri; uneori, îndeplinirea unei sarcini necesită colaborarea între mai multe persoane, fiecare cu alte aptitudini. Un lider bun știe cum să îi facă pe toți membrii echipei să lucreze împreună, fiecare contribuind cu câte ceva, spuneau prezentatorii.

„Ca să te dezvolți, trebuie să te cunoști“ – John Maxwell

Un factor important în alegerea unei cariere este determinarea personalității. Astfel, elevii sunt îndrumați să parcurgă un test de personalitate (DISC, Myers Briggs sau Enneagram).

Testul DISC a fost conceput pentru a ajuta oamenii nu numai să se înțeleagă pe ei înșiși, ci și pe cei din jur, pentru a reduce conflictele și pentru a îmbunătăți relațiile interumane. Testul prezintă două „dimensiuni“ ale personalității: hotărât/reținut și concentrat pe colaborarea cu alți oameni/pe rezolvarea unor sarcini de lucru. 

Astfel, se conturează patru tipuri de personalități: oamenii pot avea un caracter dominant (persoane concentrate pe finalizarea sarcinilor), influent (persoane care pun accent pe relațiile cu cei din jur și pe influențarea lor într-un anumit scop), stabil (oameni cu o fire deschisă și cooperantă), conștiincios (oameni concentrați pe îndeplinirea corectă și eficientă a sarcinilor). Vorbitorii invitați au oferit exemple de cariere potrivite pentru fiecare categorie.

La finalul seminarului, elevii au participat la un joc, împărțiți în două echipe. Unind mai multe semicilindre, trebuiau să creeze o pistă pentru o bilă. La finalul traseului, bila trebuia să ajungă într-un pahar de plastic, fără să cadă de pe toboganul format. Echipa care reușea să obțină cel mai scurt timp de deplasare câștiga. 

Prin acest joc, tinerii au fost provocați să lucreze împreună și să coopereze spre îndeplinirea unei sarcini. Au fost învățați că munca fiecărui membru al echipei contează, întrucât greșeala unuia dintre ei îi putea costa pe toți titlul de învingători.

În cele din urmă, oratorii au reușit să-și îndeplinească scopul din cadrul seminarului, ajutând elevii să-și descopere pasiunile, aptitudinile și punctele slabe, după cum a spus unul dintre elevii participanți. Tânărul a considerat seminarul folositor, întrucât a fost determinat să se gândească la viitoarea sa carieră, la ce vrea să facă după liceu. 

El a înțeles cât de importantă este inteligența emoțională în viața de zi cu zi și, implicit, lucrul în echipă. Totodată, vorbitorii au pus accent pe tipul personalității fiecăruia, făcându-i pe elevi să observe diferențele dintre ei și prietenii lor – provocându-i, în același timp, să lase deoparte aceste deosebiri și să muncească impreună spre îndeplinirea unei sarcini comune – și să-și dea seama ce ar implica un job potrivit pentru ei.

Mai departe, cei trei experți le-au oferit mirciștilor oportunitatea de a participa la o sesiune gratuită de mentorat de-a lungul unei ore petrecute la Starbucks. Prima sesiune s-a desfășurat pe 15 martie, de la ora 18:00. Urmează și alte sesiuni de îndrumare la care elevii sunt nerăbdători să participe. 

Grupul Global Leadership Partners își va desfășura următoarea prezentare la Facultatea de Litere a Universității Ovidius din Constanța. Tinerilor participanți la primul eveniment li s-a oferit șansa să ia parte și la activitățile viitoare ale organizației.

Sursă foto: Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ Constanța

Citește și: Caravana ASCB a ajuns la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“!

Caravana ASCB a ajuns la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“!

  • „Caravana ASCB“ este un O.N.G. studențesc ce are o expertiză de peste 15 ani și peste 390 de voluntari activi (conform ascb.ro/despre)

Vineri, 3 martie 2023, elevii claselor a XII-a ai Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ Constanța au fost întâmpinați de „Caravana ASCB“ a Asociației Studenților la Construcții din București. 

Prezentarea a fost susținută de cinci studenți ai Facultatea de Construcții Civile, Industriale și Agricole în fața mirciștilor din clasele a XII-a B, a XII-a C și a XII-a E.

„Proiectul are ca scop promovarea Universității Tehnice de Construcții din București și prezentarea acesteia în rândul elevilor din clasele terminale“, a declarat Gabriela Pîrvu, unul dintre protagoniștii activității.

De-a lungul orei alocate proiectului, cei cinci studenți au vorbit despre avantajele pe care un proaspăt absolvent de liceu le-ar putea avea dacă ar opta pentru această facultate. Au fost prezentate atât multiplele oportunități de dezvoltare de-a lungul anilor și de angajare după încheierea studiilor, cât și informații despre cazare și alte proiecte adiacente Caravanei.

„Clădim Caractere, Construim Viitorul“

Studenții au ținut o pledoarie despre materiile și cursurile facultății. Aceștia s-au arătat încântați de faptul că domeniul ales este unul de mare anvergură. Sectorul implică atât largi perspective spațio-temporale, cât și responsabilitate imensă.

Vorbitorii au punctat și exigența profesorilor, care nu numai că sunt serioși și motivați să obțină performanță, dar au și abilități didactice demne de admirație. Ceea ce face veritabilă această facultate este practica pe șantiere care poate dura între două și trei săptămâni, unde studenții au ocazia să aprofundeze abilitățile necesare pe piața muncii din construcții.

O profesie în construcții ar putea fi potrivită unei persoane căreia îi place să interacționeze cu oamenii și care își dorește să lucreze în natură. La urma urmei, nicio carieră nu poate fi de succes fără muncă și dăruire.

Sursă foto: Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ Constanța

Citește și: Lukáš Macek, directorul unei instituții de prestigiu din Franța, oaspete al Colegiului Național „Mircea cel Bătrân“

Lukáš Macek, directorul unei instituții de prestigiu din Franța, oaspete al Colegiului Național „Mircea cel Bătrân“

  • Facultatea despre care a vorbit domnul Lukáš Macek este una de prestigiu, Emmanuel Macron și Jacques Chirac – doi președinti ai Franței, scriitorul Albert Camus sau designerul Christian Dior fiind unii dintre absolvenții de renume ai acesteia.

Astăzi, 28 februarie 2023, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ Constanța a avut onoarea să-l găzduiască pe directorul Campusului European Sciences-Po din Dijon Lukáš Macek, care a fost însoțit de Andreea Palcu, responsabila biroului Campus France din București.

Evenimentul le-a oferit elevilor din clasele a XI-a și a XII-a ocazia să descopere oportunitățile de a studia în Franța, modalitatea obținerii burselor, precum și condițiile de admitere în cele șapte campusuri Sciences-Po din Franța: Le Havre Campus, Paris Campus, Poitiers Campus, Reims Campus, Nancy Campus, Dijon Campus și Menton Campus.

De asemenea, au fost menționate și avantajele Campusului European Sciences-Po din Dijon în comparație cu cel din Paris: șansele de a găsi o locuință sunt mai ridicate, atmosfera mai liniștită și mai familială, deși masteratele și doctoratele sunt urmate la Paris.

Cât despre admitere, aceasta constă în patru pași: evaluarea diplomei de Bacalaureat, a foii matricole din ultimii trei ani de studiu, a celor trei eseuri pe diferite teme și, în final, interviul în limba selectată de student sau franceză.

Lukáš Macek a subliniat că sistemul implementat sporește șansele de angajare în țări din afara Franței, având în vedere că studenții din anul III studiază în diferite țări: 40% dintre studenți sunt recrutați încă din timpul studenției și ocupă locuri de muncă în domenii variate precum administrație publică, social, marketing, drept sau chiar în Parlamentul European.

Sistemul de taxe este accesibil și diferențiat – 33% dintre studenții anului universitar 2021-2022 n-au plătit nicio taxă de școlarizare, acestea stabilindu-se în funcție de veniturile familiei. De exemplu, dacă acestea se încadrează sub 38.000€/an, școlarizarea este gratuită. În plus, există o varietate de burse atribuite pe categorii sociale, cum ar fi CROUS. Pentru mai multe informații, accesați site-ul Campus Bourses!

Sursă foto: Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ Constanța -126 de ani

Citește și: Absolventul mircist Ștefan Paraschiv, amfitrionul unui eveniment de excepție despre Facultatea de Drept

Proiectul MERITO, calea către un viitor strălucit

  • MERITO este un proiect înființat de profesori pentru profesorii din România și are rolul de a schimba perspectiva societății asupra educației din școli, grădinițe și licee. Pentru prima oară în istoria sa, forumul proiectului a avut loc în Dobrogea, în data de 18 februarie 2023, la C.N.M.B., unde zeci de cadre didactice s-au adunat și au dezvoltat o nouă viziune asupra învățământului.

Încă de la începutul timpurilor, oamenii și-au dorit mai mult în toate privințele: politică, societate, resurse… iar lista continuă la nesfârșit. Totuși, un subiect recurent ajunge foarte des pe buzele elevilor, studenților, și tuturor celorlalți oameni din sistemul educațional din România: profesorii. Aceștia primesc foarte multe critici mai ales din partea generației de astăzi, fiind judecați ca un tot unitar, chiar dacă fiecare profesor are o viziune unică asupra școlii. Dacă întrebați mai mulți școlari câți profesori le plac cu adevărat, s-ar putea să vă întristeze adevărul. Din păcate, regimul comunist a devenit una dintre sursele principale de învinuire pentru cadrele didactice, ironic fiind faptul că majoritatea „criticilor“ nici măcar nu erau născuți în acea perioadă. 

Aici intervine „MERITO“, un proiect ambițios pornit de un grup de profesori care și-au asumat misiunea de a schimba atât perspectiva elevilor asupra școlii, cât și modul de predare al dascălilor. Un fragment din manifestul proiectului rezumă exact scopul MERITO: „Avem profesori valoroși în România și ne propunem să le spunem «Mulțumim pentru efortul vostru, mulțumim pentru schimbarea pe care o produceți în tineri!»(…) Educația este fundamentul unei națiuni. Nimeni nu contestă asta, dar e genul de prioritate de care uităm în fiecare zi. Iar schimbările din educaţie cer, de cele mai multe ori, zeci de ani pentru a da rezultate. Este nevoie de o reconstrucţie a prestigiului social al meseriei de învăţător/profesor. Cei demni de respect și de admiraţie trebuie să primească recunoaștere publică, cu voce tare. Aceasta-i misiunea pe care și-o propune proiectul nostru.“ [1]

Prin întâlniri, ateliere și forumuri, comunitatea profesorilor MERITO s-a mărit, ajungând la aproximativ 90 de cadre didactice partenere. Evenimentele constante au atras, de-a lungul anilor, peste 4.000 de dascăli, dar unul dintre obiectivele mărețe ale proiectului este răspândirea cunoștințelor la încă 50.000, deoarece „este nevoie de un nucleu care să dea startul schimbării“, a declarat domnul Lucian Oprea, profesor de Fizică și co-organizator al Forumului MERITO Dobrogea 2023. „Dacă ajungem la 50.000 de profesori, măcar cu mesajul, nu să fie neapărat în MERITO, schimbarea devine ireversibilă“, a adăugat acesta.

Primul forum MERITO din Dobrogea a avut loc sâmbătă, 18 februarie 2023, la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ Constanța. Pentru prima oară în istoria proiectului, forumul a constat în două sesiuni de ateliere, nu doar una, iar peste 80 de cadre didactice din toată țara au participat. 12 profesori MERITO au susținut ateliere cu diverse tematici, care mai de care mai inedite. Astfel, după aceste activități în care „inovație“ și „creativitate“ au fost cuvintele cheie, participanții au plecat nu doar cu o diplomă, ci și cu o perspectivă lărgită asupra predării.

Dacă am fi să tragem niște concluzii din această „comuniune tumultoasă“, cum ar numi-o domnul Oprea, oare ce am înțelege? Din perspectiva adolescenților, există profesori mișto și profesori comuniști(scuzați exprimarea). Totuși, acest proiect este dovada că există mulți(chiar foarte mulți) mentori care vor să întărească relația elev-profesor și care iau inițiativă. „O să rămâneți surprinși, sau nu, dar interes în interiorul breslei noastre există pentru schimbare. Și asta este foarte bine.“, ne-a spus domnul Oprea. Ei bine, asta schimbă situația, nu-i așa? 

Este vital ca lumea, în general, să înțeleagă că problemele din societatea actuală nu sunt cauzate de o singură categorie de oameni, ci de mai multe. Da, există persoane care renunță la greu, sau care nici măcar nu se apucă de o treabă, dar există și persoane care se simt inspirate de succesele altora și iau chiar ele inițiativa. Acest grup de profesori dedicați reprezintă chiar nucleul necesar pentru a pune în mișcare o reformă care transformă cele două tabere, școlarii și dascălii, într-o echipă unită care luptă pentru educație la cel mai înalt nivel. „Locomotivele sunt cele care trag în general, și e bine ca garniturile să fie formate din vagoane foarte bine mobilate, dar ceea ce propulsează întotdeauna o societate sunt elitele.“, a fost perspectiva filozofică pe care domnul Oprea ne-a împărtășit-o. Din păcate, respectul pentru această meserie se pierde, tot mai puțini tineri fiind atrași de profesorat, dar proiectul MERITO își propune să refacă capitalul credibilității de profesor.

Până una alta, întrebarea decisivă rămâne: într-o lume în care mulți dau vina pe ceilalți pentru eșecurile personale și în care mulțimea dă tonul, nu este reconfortant să știm că există oameni care nu se lasă duși de curent, ci își creează propriul fluviu?

Sursă foto: Forumul MERITO – Denis Bărbos

Citește și: Proiectul MERITO, puntea către perspective didactice diferite

━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━
[1] Extras din manifestul proiectului MERITO

Proiectul MERITO, puntea către perspective didactice diferite

  • Sâmbătă, 18 februarie 2023, a avut loc, pentru prima oară în Dobrogea, forumul proiectului MERITO, unde peste 80 de cadre didactice din toată țara s-au adunat la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ pentru a împărtăși idei creative și inovative ce schimbă viziunea societății asupra profesorilor.

MERITO este un proiect care are ca scop punerea în lumină a profesorilor exemplari, cu o abordare specială a materiei, și transmiterea celorlalte cadre didactice spiritul de creativitate și de inovare, scopul declarat fiind cultivarea pasiunii și a bucuriei de a descoperi și de a învăța în rândul elevilor. Cu aproximativ 90 de membri numiți oficial „profesori MERITO“, acest proiect își propune să ajungă la cât mai multe cadre didactice din țară, astfel România este pusă „pe harta“ educației moderne. Prin forumuri și ateliere, tot mai mulți profesori încep să adopte un stil nou de predare, îmbunătățind câte puțin sistemul educațional.

Cel de-al XI-lea forum MERITO a avut loc sâmbătă, 18 februarie, la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ Constanța, fiind prima oară când s-a desfășurat în Dobrogea. Organizatori au fost domnul Lucian Oprea, profesor de fizică la C.N.M.B. și doamna Nicoleta Ciutacu, profesoară de limbi străine în sistemul internațional. Sponsor oficial a fost asociația „Dăruiește Aripi“, condusă de doamna Alina Pătrăhău. Forumul a fost organizat în parteneriat cu Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân din Constanţa şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, iar partenerii strategici ai proiectului MERITO sunt: Bitdefender, Dedeman, Axxess Capital, RomWaste Solutions și Google România.

Evenimentul a început de dimineață, ceremonia de deschidere având loc la ora 09:00 în aula „Gheorghe Coriolan“, unde doamna Măriuca Talpeș, liderul și fondatorul proiectului MERITO, a ținut un discurs despre scopurile forumului și contextul educațional în care acesta se desfășoară. Dumneaei a punctat idei importante, precum aceea că profesorii trebuie să fie formați astfel încât să predea cu plăcere, să îi facă pe copii să înțeleagă materia și să vină cu zâmbetul pe buze la școală.

Mai departe, doamna Alina Pătrăhău a mărturisit că a aflat de acest proiect în 2016 și a corelat scopul acestuia cu cel al fundației pe care înființat-o, participând astfel și la etapa de selecție a profesorilor MERITO. Totuși, susține faptul că aceștia din urmă nu sunt diferiți de restul, deoarece toți sunt implicați și încearcă să găsească soluții inovative, iar greșelile sunt o parte importantă a procesului de dezvoltare. 

De asemenea, domnii Cosmin Chiriță, managerul proiectului, și Sorin Mihai, inspectorul școlar general al IȘJ Constanța, au punctat idei foarte importante pe tema educației, iar directorul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân“ Constanța, prof. dr. Vasile Nicoară, a vorbit atât despre implicarea instituției pe care o conduce în acest proiect, cât și despre însemnătatea existenței elevilor și a profesorilor de elită în societatea românească și nu numai.

Domnul prof. Lucian Oprea și doamna prof. Nicoleta Ciutacu au completat discursul cu niște concluzii pozitive. Dumnealor au remarcat că inițiativa lor de a organiza un forum a fost puternic susținută, iar ajutorul a venit din mai multe părți: „Voluntarii au fost, de asemenea, foarte importanți, ne-au ajutat foarte mult“, a mărturisit zâmbind domnul Oprea. În încheiere au fost prezentați profesorii, atelierele și motto-ul zilei: „Punți didactice în gândirea creativă“.

Între orele 10:00-12:30 s-au desfășurat în paralel ateliere de învățare colaborativă pentru profesori și elevi. Atelierele pentru profesori au abordat următoarele teme „Metode de predare alternative și tradiționale în experiențe de învățare, susținut de Coziana Zaharia, profesoară pentru învăţământul primar în Bucureşti, „Strategii creative de gestionare a epuizării profesionale, susținut de Elisabeta Niţă, profesoară de matematică şi psiholog în programul Şcoala de Spital, în Bucureşti, „Educația umanistă după umanism, susținut de Doru Căstăian, profesor de știinţe Socio-Umane în Galaţi, şi Lucian Oprea, „Învățarea științelor prin analogii – experiment… cu ce avem la îndemână, prezentat de Antoneta Împuşcatu, profesoară de știinţe, de gimnaziu, şi director în comuna I.C. Brătianu, județul Tulcea

Atelierele pentru elevi au fost de asemenea inedite: „Learning Visualizations by Analogy – Promoting Visual Literacy through Visualization Morphing, coordonat de Nicoleta Ciutacu şi Antonia Zaharia, studentă la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea Bucureşti și Programarea unor algoritmi pe baza analogiilor – Atelier experimental de programare: „La fel ca…, susținut de Dana Lica, profesoară de informatică, de liceu, la Ploieşti.

După pauza de prânz, atelierele s-au reluat, de data aceasta doar pentru profesori, între orele 14:00-16:30. Activități la fel de interesante au încântat participanții, acestea fiind următoarele: Dezvoltarea gândirii creative prin jocuri de improvizație și povești, susținut de Marişca Morari, profesoară pentru învăţământul preşcolar în Baia Mare,Promovarea principiului win-win în învățarea prin joc și învățare experiențială, susținut de Laura Piros şi Liliana Chivulescu, profesoare pentru învăţământul primar în Braşov, respectiv Picior de Munte, Dâmbovița, Conexiuni cognitive și afective în dezvoltarea gândirii creative, susținut de Tatiana Cauni, profesoară de limba şi literatura română la Liceul Teoretic „Emil Racoviță din Baia Mare șiInima în ecuații – atelier interactiv de matematică, susținut de Cătălin Ciupală, profesor de matematică la Colegiul Național „Andrei Șaguna din Braşov.

Încheierea oficială a evenimentului a avut loc în aula „Gheorghe Coriolan, constând atât într-o sesiune de feedback din partea participanților, cât și într-o premieră în istoria MERITO: numirea Antoniei Zaharia ca „Student MERITO, astfel deschizând noi uși către studenții extraordinari ca ea. Totuși, sfârșitul memorabil al serii a fost asigurat de trupa de teatru „Treivirgulăpaișpe, alcătuită din elevi buzoieni coordonați de Dan Solcan, profesor de istorie la Colegiul Național „B. P. Hasdeu. Aceștia au jucat piesa „Brainstorm, o creație proprie cu un mesaj emoționant despre adolescenți și dramele specifice vârstei, care a făcut publicul să verse lacrimi minute în șir.

În ceea ce privește următorii pași în MERITO, situația pare cât se poate de promițătoare: în numai câțiva ani, proiectul a ajuns până la aproximativ de 4.000 de profesori, și se dorește ca în următorii ani să afle încă 50.000 despre acesta. „Pentru a putea fi mai adaptați atât la tehnologie, cât și la paradigma de învățare din ultima perioadă, care s-a schimbat relativ mult, cei 200.000 de profesori trebuie să se adapteze la noile zone didactice. Unele rămân, foarte solid ancorate, iar altele trebuiesc adaptate“, ne-a declarat domnul Lucian Oprea, profesor de fizică și co-organizator al forumului MERITO Dobrogea. Deși a lua inițiativa sau a avea inițiativă poate însemna un proces complex, hotărârea și voința profesorilor sunt motorul de care societatea are nevoie pentru a evolua. 

Trebuie știut că MERITO a pornit de la dorința profesorilor de a schimba perspectiva asupra învățământului, iar cel mai puternic mijloc de a transforma sistemul este atunci când inițiativa vine din interiorul acestuia. Astfel, considerăm că acești oameni trebuie susținuți și încurajați să continue să împărtășească noi perspective, îmbogățind tezaurul cultural al societății românești.

Sursă foto: Forumul MERITO – Denis Bărbos

Citește și: Forumul MERITO Dobrogea debutează la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ Constanța. Despre ce este vorba

Absolventul mircist Ștefan Paraschiv, amfitrionul unui eveniment de excepție despre Facultatea de Drept

Luni, 13 februarie 2023, unul dintre foștii elevi ai Colegiului Național „Mircea cel Bătrân“ Constanța Ștefan Paraschiv, în prezent asistent universitar al Facultății de Drept în cadrul Universității București și redactor-șef al revistei de cultură Manifest Românește, s-a întâlnit în Aula „Gheorghe Coriolan“ a colegiului cu tinerii liceeni.

Invitația a fost lansată de domnul director al C.N.M.B. Constanța, Vasile Nicoară. 

În cadrul celor două ore alocate, fostul mircist a ținut un discurs despre Știința Dreptului – conceptele și principiile fundamentale care se studiază la universitate și caracterul abstract al acestora, subliniind ideea că: „La Drept nu învățăm să respectăm reguli, învățăm ce reguli să respectăm și de ce“. Marele merit al facultății este că deschide cel puțin zece perspective de profesii juridice: avocat, judecător, procuror, notar, funcționar public, ș.a.m.d. 

Mai mult de atât, Ștefan Paraschiv a pus accentul pe irelevanța învățării mecanice, mai puțin a limbajului specific, și a adus în discuție rolul important al deslușirii și clarificării informațiilor asimilate în carieră: „Este o provocare pe care trebuie să v-o asumați pentru a avea succes. Mediocritatea nu este o soluție“. În plus, și-a exprimat opinia cu privire la diferențele dintre studiile de drept din România și cele din străinătate, urmând să constate caracterul neînțeles și neexplorat al acestora.

Astfel, a tratat evenimentul drept un seminar, similar celor organizate cu grupurile sale de studenți, pe care îi ambiționează la sfârșitul colaborării să aibă curajul de a-și depăși profesorii, fiind „cea mai nobilă aspirație pe care o poate avea un student“.

La finalul discursului, a avut loc o sesiune de întrebări solicitate de către Ștefan Paraschiv din partea elevilor care au avut curiozitatea de a afla cât mai multe informații despre această filieră.

Elev: „Care credeți că sunt lipsurile Dreptului în România?

Ștefan Paraschiv: Profesorii s-au gândit să reducă facultatea la un singur scop: profesiile de magistrat, avocat, judecător sau procuror, fiind ignorată varietatea opțiunilor de carieră care există de fapt. Facultatea este transformată într-o sală de pregătire pentru magistratură și avocatură. Examenele sunt structurate astfel încât studentul să fie forțat să învețe pe de rost acte normative, legi care nu vor mai fi în vigoare la un moment dat. Dacă nu stăpânești principiile și teoriile indiferent de legislația în vigoare, ceea ce ai învățat la un moment dat poate să nu-ți mai fie de folos. Pe de altă parte, evaluarea tip grilă e inutilă, deoarece pentru o facultate umanistă care îmbină metode, tehnici, cunoștințe din istorie, filosofie, sociologie, a nu lăsa posibilitatea elevului să se exprime în scris, să învețe după șabloane, mot-a-mot nu este în regulă. 

Elev: Care este diferența dintre materiile de drept public și drept privat?

Ștefan Paraschiv: În facultate, știința Dreptului se axează pe trei ramuri: științele fundamentale,  materiile de drept public și materiile de drept privat. Spuneam că normele de drept reglementează niște relații sociale care sunt considerate juste și benefice pentru societate. Materiile de drept public conțin norme care impun un comportament în ceea ce privește relațiile dintre stat și indivizi, iar cele de drept privat conțin reguli care disciplinează și reglementează relațiile dintre indivizi. 

Elev: Care este diferența dintre dreptul românesc și cel francez?

Ștefan Paraschiv: Fiecare națiune are un sistem de drept propriu, deoarece dreptul ține de cultură. În ceea ce privește colegiul francez, licența are trei ani, față de Facultatea de Drept din București unde durează patru ani. În plus, francezii fac doi ani de masterat, împărțiți în două programe diferite. Au două sesiuni cu câte două teste de semestru înainte de sesiunea de examene, la care nu admit contestații. Gradația este până la 20, după 15 fiind echivalentă cu nota zece.  

Îi mulțumim domnului Ștefan Paraschiv că a fost deschis să ne împărtășească experiența sa pentru a ne îndruma mai departe și pentru a ne lămuri în ceea ce constă Facultatea de Drept!

Forumul MERITO Dobrogea debutează la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ Constanța. Despre ce este vorba

Sursă de documentare: Forumul MERITO Dobrogea – Punţi didactice în gândirea creativă

Sâmbătă, 18 februarie, forumul MERITO Dobrogea organizează prima sa ediție cu tema „Punţi didactice în gândirea creativă“, privind analogia ca metodă de predare-învăţare, desfăşurat fizic, în Constanţa, la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“.

Aceștia propun activități interactive care explorează metode și activități practice legate de analogie, cum ar fi metode educaționale de învățare, teorii educaționale, idei, cărți și alte surse de inspirație. Acest forum este, de asemenea, menit să fie un loc pentru întâlnire, creație și educație cu membrii facultății participanți care sunt interesați de acest subiect și doresc o colaborare pe termen lung.

Atelierele de învăţare colaborativă, de la profesori pentru profesori şi elevi, sunt structurate tematic şi se vor desfăşura în paralel, în 2 serii (dimineaţa şi după-amiaza), conform programului şi facilitate de profesorii listaţi mai jos:

  • Metode de predare alternative și tradiționale în experiențe de învățare – Coziana Zaharia, profesoară pentru învăţământul primar în Bucureşti;
  • Strategii creative de gestionare a epuizării profesionale – Elisabeta Niță, profesoară de matematică şi psiholog în programul „Şcoala de Spital“, în Bucureşti (pentru profesori de orice nivel de învăţământ);
  •  Metode de predare alternative și tradiționale în experiențe de învățare – Coziana Zaharia, profesoară pentru învăţământul primar în Bucureşti (pentru profesori de învăţământul primar);
  • Educația umanistă după umanism – Doru Căstăian, profesor de Ştiinţe Socio-Umane la Galaţi, şi Lucian Oprea, profesor de Fizică la Constanţa (pentru profesori de gimnaziu şi liceu)
  • Învățarea științelor prin analogii – experiment… cu ce avem la îndemână – Antoneta Împușcatu, profesoară de Ştiinţe, de gimnaziu, şi director, în com. I.C. Brătianu, județul Tulcea (pentru profesori de gimnaziu şi liceu);
  • Learning Visualizations by AnalogyPromoting Visual Literacy through Visualization MorphingNicoleta Ciutacu, profesoară de Limbi Străine în sistemul internaţional, şi Antonia Zaharia, studentă la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea Bucureşti (pentru elevi);
  • Programarea unor algoritmi pe baza analogiilor – Atelier experimental de programare: „La fel ca…“Dana Lica, profesoară de Informatică, de liceu, la Ploieşti (pentru elevi).

Prima ediţie a Forumului MERITO Dobrogea este co-organizată de profesorii din comunitatea MERITO: Lucian Oprea, profesor de Fizică la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, Constanţa; Nicoleta Ciutacu, profesoară de Limbi Străine în sistemul internaţional (Spania); împreună cu colegii profesori din comunitate facilitatori de ateliere, menţionaţi mai sus, în parteneriat cu Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa şi Asociaţia „Dăruieşte Aripi“.

Proiectul MERITO este o cauză de transformare a meseriei de profesor, în sensul de a o recredibiliza, prin recunoaşterea dascălilor valoroşi, şi a o profesionaliza, prin propagarea expertizei lor în breasla de cadre didactice – un proiect al Fundaţiei Romanian Business Leaders.

Parteneri strategici ai proiectului MERITO, pentru transformarea meseriei de profesor în România: Bitdefender, Dedeman, Axxess Capital şi RomWaste Solutions; Google România.

Pentru mai multe detalii în ceea ce privește programul și organizarea, puteți accesa site-ul de facebook al proiectului dând click aici

Sursă foto: Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ Constanța

Cuget Liber: „Colegiul «Mircea cel Bătrân» va găzdui prima ediţie a Forumului MERITO Dobrogea“ de Simona Anghel

Articol preluat de pe Cuget Liber

Co-organizată de profesorii din comunitatea MERITO Lucian Oprea, profesor de Fizică la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, Constanţa și Nicoleta Ciutacu, profesoară de Limbi Străine în sistemul internaţional (Spania), în parteneriat cu Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa şi Asociaţia „Dăruieşte Aripi”, prima ediţie a Forumului MERITO Dobrogea este programată sâmbătă, 18 februarie, în format fizic.

Până duminică, 12 februarie, toți profesorii din țară interesați să participe la prima ediţie a Forumului MERITO Dobrogea, cu tema ”Punţi didactice în gândirea creativă”, privind analogia ca metodă de predare-învăţare, desfăşurat fizic, în Constanţa, la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân”, se pot înscrie prin completarea unui formular AICI.

Participarea la forum este gratuită în limita celor ~100 de locuri disponibile, în ordinea înscrierilor.

Organizatorii propun activități interactive, în care se vor prezenta şi explora metode şi activități practice privind analogia ca metodă de predare-învăţare, teorii din domeniul educațional, idei, cărți și alte resurse de inspiraţie. 

Atelierele de învăţare colaborativă, de la profesori pentru profesori şi elevi, sunt structurate tematic şi se vor desfăşura în paralel, în două serii (dimineaţa şi după-amiaza), conform programului şi facilitate de profesorii listaţi mai jos. Fiecare grupă de atelier va reuni 20-25 profesori participanţi.

Alocarea la ateliere a profesorilor înscrişi se va realiza în funcţie de opţiunea exprimată în acest formular, în concordanţă şi cu nivelul de învăţământ menţionat, în limita locurilor disponibile; nu vom opera modificări ale grupelor de atelier. Vor fi transmise informațiile complete de participare până pe 15 februarie.

 Programul Forumului (poate suferi modificări de detalii) la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa:

Sâmbătă, 18 februarie:

8:30-9:00: Sosirea, primirea şi înregistrarea participanţilor, socializare şi networking pentru Educaţie de calitate

9:00-10:00: Deschidere, bun venit şi introducere eveniment şi context educaţional

10:00-12:30: Ateliere de învăţare colaborativă, de la profesori pentru profesori şi elevi, în paralel:

Metode de predare alternative și tradiționale în experiențe de învățare – Coziana Zaharia, profesoară pentru învăţământul primar în Bucureşti (pentru profesori de învăţământul primar)

 Strategii creative de gestionare a epuizării profesionale – Elisabeta Niţă, profesoară de Matematică şi Psiholog în programul Şcoala de Spital, în Bucureşti (pentru profesori de orice nivel de învăţământ)

Educația umanistă după umanism – Doru Căstăian, profesor de Ştiinţe Socio-Umane la Galaţi, şi Lucian Oprea, profesor de Fizică la Constanţa (pentru profesori de gimnaziu şi liceu)

Învățarea științelor prin analogii – experiment… cu ce avem la îndemână – Antoneta Împuşcatu, profesoară de Ştiinţe, de gimnaziu, şi director, în com. I.C. Brătianu, jud. Tulcea (pentru profesori de gimnaziu şi liceu)

Learning Visualizations by Analogy – Promoting Visual Literacy through Visualization Morphing – Nicoleta Ciutacu, profesoară de Limbi Străine în sistemul internaţional, şi Antonia Zaharia, studentă la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea Bucureşti (pentru elevi)

Programarea unor algoritmi pe baza analogiilor – Atelier experimental de programare: ”La fel ca…” – Dana Lica, profesoară de Informatică, de liceu, la Ploieşti (pentru elevi)

12:30-14:00: Pauză de prânz (nu asigurăm masa de prânz!);

14:00-16:30: Ateliere de învăţare colaborativă, de la profesori pentru profesori, în paralel:

Dezvoltarea gândirii creative prin jocuri de improvizație și povești – Marişca Morari, profesoară pentru învăţământul preşcolar în Baia Mare (pentru profesori de învăţământ preşcolar şi primar)

Promovarea principiului win-win în învățarea prin joc și învățare experiențială – Laura Piros şi Liliana Chivulescu, profesoare pentru învăţământul primar în Braşov, respectiv Picior de Munte (DB) (pentru profesori de învăţământ primar şi gimnazial)

Conexiuni cognitive și afective în dezvoltarea gândirii creative – Tatiana Cauni, profesoară de Limba şi Literatura Română, de liceu, la Baia Mare (pentru profesori de gimnaziu şi liceu)

Inima in ecuații – atelier interactiv de matematică – Cătălin Ciupală, profesor de Matematică, de liceu, la Braşov (pentru profesori de gimnaziu şi liceu)

16:30-17:00: Sesiune plenară de concluzii, feedback şi paşi următori

17:30-19:00 (Teatrul pentru Copii şi Tineret / „Elpis”): „Brainstorm” – spectacol de teatru al Trupei „Treivirgulăpaișpe”, cu elevi din Buzău, coordonată de Dan Solcan, profesor de Istorie

+ Închiderea Forumului MERITO Dobrogea

Odată realizată alocarea pe grupe şi ateliere, nu vom opera modificări şi nu vom accepta transferul la alte ateliere, din motivele ce ţin de dinamica şi incluziunea fiecărei grupe.

Va fi emis un certificat de participare, pentru fiecare participant, la finalul Forumului, după parcurgerea integrală a sesiunilor acestuia.

Proiectul MERITO este o cauză de transformare a meseriei de profesor, în sensul de a o recredibiliza, prin recunoaşterea dascălilor valoroşi, şi a o profesionaliza, prin propagarea expertizei lor în breasla de cadre didactice (www.merito.ro) – un proiect al Fundaţiei Romanian Business Leaders (www.rbls.ro).

Sursă foto: Cuget Liber

Sursă: Cuget Liber

ZIUA de Constanța: „Echipa constănțeană care a obținut premiul de argint la Thales Tech Challenge“ de Simona Anghel

Articol preluat de pe ZIUA de Constanța (2020)

Cei cinci membri ai echipei 3psilon din România care a câștigat premiul de argint la competiția internațională „Thales Tech“ sunt toți constănțeni și anul trecut au absolvit cele mai bune licee constănțene, devenind studenți în universități naționale de top.

Patru din cei cinci sunt absolvenți ai Colegiului Național „Mircea cel Bătrân“Teo Moraru, Ionuț Oțelea, George Prodan și Diana Mihai, iar Diana Elena Popescu a absolvit Liceul Teoretic „Ovidius“.

Cu excepția lui George Prodan, care acum este student la  Facultatea de Matematică și Informatică a Universității „Ovidius“ din Constanța, și a Dianei Mihai, studentă la UMF „Carol Davilla“, ceilalți trei sunt studenți la Facultatea de automatică și calculatoare, Universitatea București.

Tinerii au participat cu un proiect care presupune crearea unor stații de încărcare independente de rețeaua electrică, utilizând sateliți plasați pe orbita geostaționară. Energia colectată  poate a fi folosită pentru alimentarea orașelor mari, dar și a mașinilor electrice, prin punctele de încărcare plasate pe autostrăzi.

Prototipul proiectului poate fi vizionat aici.

În cadrul competiției „Thales Tech Challenge“ au participat 380 de echipe, formate în baza înregistrării pe platformă a 2.000 de studenți, din 200 de universități, din nouă țări diferite. Acestea au intrat într-un program de mentorat asigurat de 60 de experți Thales. În etapa finală, au fost selectate 9 echipe, câte una din fiecare țară participantă. Echipele finaliste au realizat un video cu o durată de 3 minute, care a fost analizat de un juriu internațional din perspectiva următoarelor criterii: 1) inovare, 2) importanță și prioritate, 3) relevanță, 4) fezabilitate, 5) impact,  6) claritate, 7) calitatea și exhaustivitatea livrabilului.

Thales Group este o companie multinațională franceză care proiectează și construiește sisteme electrice și oferă servicii pentru piețele aerospațiale, de apărare, de transport și de securitate.

Sursă foto: ZIUA de Constanța

Sursă: ZIUA de Constanța

Conferința Națională „EXCELENȚĂ PRIN EDUCAȚIE“, la ediția a II-a

Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“, în parteneriat cu Alianța Colegiilor Centenare din România și cu Fundația „Alumni“ a C.N.M.B., vă invită să participați la a doua ediție a Conferinței Naționale cu participare internațională „Excelență prin educație“ ce își propune să omagieze activitatea profesorilor – creatori de elite. Nu întâmplător, sub auspiciile A.C.C., acest eveniment confirmă că, indiferent de vremuri, profesorii de pretutindeni rămân aceiași purtători de tradiții, de valori umane și științifice deopotrivă, insuflând permanent dragostea de cunoaștere, deschizători de drumuri și deschiși la inovație. Tematica evenimentului este dedicată DASCĂLULUI de ieri, de azi, dar și celui de mâine, pe ai cărui umeri va sta responsabilitatea continuării acestei tradiții a excelenței în formarea viitoarei elite.

Comitetul de organizare:

Președinte: Prof. dr. Vasile NICOARĂ

Vicepreședinte: Prof. Janetta BĂRĂITARU

Membri:

Prof. Andaluzia ARIF

Prof. Gabriela CONSTANTINESCU

Prof. dr. Luminița RADU

Prof. Cătălin ZÎRNĂ

Vezi mai multe AICI: http://e-math.ro/conferinta