zari albastre

ZĂRI ALB ASTRE

Facebook Instagram Mail-bulk

Categorie: ZăriAlbAstre2013-Nr1

ZăriAlbAstre2013: „Şi în momentul ăla jur că dădeam toţi la medicină“ de Ilinca Bogaciov, clasa a XI-a B

Posted on by REDACȚIA

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Ilinca Bogaciov, clasa a XI-a B, publicat în numărul 1 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Ce trend-uri mai bântuie prin bătrânul liceu? Nu ştim la alţii cum e, dar în liceul nostru cei care s-au hotărât deja că vor susţine admiterea la Facultatea de Medicină sunt aproape la fel de mulţi ca cei care au iPhone, iar ăsta nu-I puţin lucru. Arunci o piatră în C.N.M.B., rişti să dai peste un viitor medic (nu că ai avea motiv să arunci o piatră în C.N.M.B.!). Şi pentru că ne-a surprins (plăcut, desigur) interesul mirciştilor de a salva vieţi for a living, ne-am grăbit să-i întrebăm pe câţiva cum şi-au descoperit pasiunea care pare să anime întreaga generaţie. 

Pe lângă câteva răspunsuri categorice, de genul «Asta am vrut dintotdeauna» sau «Îmi place şi ştiu că ar fi potrivit pentru mine», am dat peste fel şi fel de mărturisiri. Ne-am lovit des de «Nu am unde să dau în altă parte» sau «E o meserie din care se fac bani». «Şansa de a ajuta/a schimba lumea/a fi alături de oameni» atârnă, totuşi, greu pentru cei mai mulţi. «Faptul că pot cunoaşte corpul uman îmi creează impresia că sunt mai puternic», ne-a mai răspuns cineva. Câţiva sunt convinşi că «Aşa îmi voi găsi mai uşor un loc de muncă» sau că «Mă pot realiza în viaţă prin această meserie» (pe plan financiar, bănuim noi). Unii au recunoscut însă că părinţii i-au încurajat în direcţia asta (iar alţii nici n-au trebuit să o facă; ne-am dat seama din context). În fine, «Chiar dacă e mult de învăţat şi nu prea mă omor după biologie (?!), mi-ar plăcea să fiu medic.» 

În orice caz, pentru bani sau pentru oameni, nu-i nimic mai în trend zilele astea decât să dai la medicină. Viitorul sună bine. Dacă nu pentru români, cel puţin pentru omenire – căci mulţi dintre viitorii medici au decis deja: «Cu meseria asta vreau să plec în străinătate.» Ei, acum nu ne putem preface că am rămas surprinşi să auzim aşa ceva. S-au scris sute de articole despre starea sistemului medical românesc; informaţia trebuie că a ajuns şi la ei. Da, sistemul e bolnav. Dar va supravieţui, căci cei care rămân în ţară îl vor resuscita. Până atunci, însă, tot ne pleacă medicii.“, de Ilinca Bogaciov, clasa a XI-a B

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul II, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2013: „Despre/pentru adolescenţi“ de Ecaterina Catană, psiholog şcolar

Posted on by REDACȚIA

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Ecaterina Catană, psiholog şcolar, publicat în numărul 1 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Deşi ne-am obişnuit să auzim că adolescentul este copilul între 14 şi 18 ani, transformările şi evoluţia societăţii în care trăim ne arată că încă de la 10 – 11 ani apar conduitele adolescentine, iar ritmul de dezvoltare al copiilor a devenit mult mai alert decât în urmă cu o generaţie. Din întrebările adolescenţilor, observăm o curiozitate din ce în ce mai crescută cu privire la problemele vârstei, dorinţa de a fi mai mare, de a cunoaşte şi chiar de a experimenta. Toate aceste lucruri îi pun adesea în dificultate pe părinţii care nu ştiu cum să-l abordeze pe adolescent şi cum să înţeleagă aceste transformări ale lui mult prea timpurii. 

Vorbind de transformări, acestea sunt multiple: cele legate de imaginea adolescentului şi, mai ales, cele care se petrec în interior, având un impact crescut asupra modului în care se percepe pe sine. Adolescentul se confruntă adesea cu nemulţumirea privind aspectul fizic: tunsoare, haine, accesorii etc. Se întâmplă uneori ca părinţii să fie speriaţi sau chiar şocaţi de tunsorile inedite, accesoriile metalice, hainele tăiate, piercing-uri. Toate aceste transformări exprimă nevoia tânărului de a-şi crea o identitate aparte şi dorinţa lui de a se evidenţia în grup. Trebuie menţionat faptul că ele sunt trecătoare şi nu ar trebui să-i alarmeze pe părinţi dacă nu sunt însoţite de alte aspecte îngrijorătoare – fuga de acasă, consumul de substanţe ilegale sau de alcool. 

Schimbările dispoziţiei adolescentine sunt fireşti în această etapă a vieţii. Adolescentul poate fi excesiv de prietenos şi sociabil, uneori, morocănos şi iritat, alteori dornic să fie înconjurat de familie sau prieteni, iar alteori iubitor al singurătăţii. Schimbările dispoziţionale ale tânărului reprezintă oglinda procesului interior, care este dinamic, complex, încărcat de nelinişte, de căutare, de suferinţă ori de teamă şi îndoială (vorbim de emoţii!). Dificultăţile de comunicare provin din faptul că, de multe ori (de cele mai multe ori), adolescentul nu se simte înţeles, ascultat, respectat, iar, în acest caz, tânărul va renunţa la comunicare, pe care o consideră inutilă. Din păcate, relaţionarea cu părinţii devine tensionată, încărcată de ameninţări şi pedepse, fapt ce va atrage excesul lui de furie şi confuzie. Apartenenţa la grup este foarte importantă pentru adolescent şi este nevoie ca părinţii să-i permită acestuia să-şi facă un grup de prieteni alături de care să aibă activităţi (dezirabile) în comun. «Gaşca» reprezintă un refugiu, locul unde se regăseşte printre cei ca el: adolescenţi solidari prin idei, haine, muzică, opinii, dar mai ales prin aceleaşi trăiri, aceleaşi emoţii. Grupul este locul unde se simte primit, acceptat, unde poate comunica şi se poate manifesta fără a fi judecat sau sancţionat. 

Această etapă este, totuşi, una extrem de vulnerabilă şi de instabilă. Conduitele de risc se referă la consumul de alcool, drog, debut sexual, violenţă, acte antisociale, idei suicidare etc. Conflictul dintre generaţii se traduce printr-o discrepanţă a convingerilor pe care le au părinţii şi copiii în ceea ce priveşte educaţia şi creşterea acestora din urmă. Părintele are tendinţa să-şi educe copilul aşa cum a fost educat la rândul lui, adică pe baza unor modele de educaţie şi disciplină învechite, neţinând cont că societatea, regulile şi modelele de educaţie se schimbă de la o generaţie la alta. 

O dificultate pe care o întâmpină adolescenţii este identificarea corectă a emoţiilor. Problemele cu care se confruntă tinerii în contextul socio-economic actual (plecarea părinţilor la muncă în străinătate, timpul redus petrecut cu familia, divorţul părinţilor, problemele financiare, lipsa unei perspective clare asupra viitorului profesional) constituie adevăraţi factori de stres pentru aceştia. Realitatea ne demonstrează că persoanele care îşi cunosc şi îşi stăpânesc bine emoţiile şi care abordează eficient emoţiile celorlalţi sunt în avantaj în orice domeniu al vieţii, fie că este vorba de relaţii sentimentale, fie de respectarea regulilor nescrise care determină reuşita în diverse arii de activitate. Riscurile pe care le implică slaba dezvoltare a competenţelor emoţionale sunt numeroase: tulburări emoţionale, tulburări de comportament, tulburări alimentare, performanţe şcolare scăzute, risc crescut pentru consum de alcool, tutun, droguri, implicarea în relaţii sexuale riscante, suicid. 

Dezvoltarea abilităţilor emoţionale ale copiilor este importantă din următoarele motive: 

Ajută la formarea şi menţinerea relaţiilor cu ceilalţi.

Interacţiunea de succes cu celelalte persoane depinde atât de abilitatea lui de a înţelege ce se întâmplă, cât şi de abilitatea de a reacţiona adecvat la aceasta. Studiile arată că interacţiunea pozitivă cu colegii de aceeaşi vârstă este un important predictor pentru sănătatea mentală la vârsta adultă, pentru starea generală de bine. 

Îi ajută pe elevi să se adapteze la mediul şcolar. Elevii care înţeleg emoţiile şi modul în care acestea sunt exprimate vor fi capabili să empatizeze cu ceilalţi colegi şi să-i sprijine. Elevii care înţeleg emoţiile celorlalţi sunt priviţi ca fiind colegi mai buni şi mai distractivi, sunt capabili să utilizeze expresivitatea lor pentru a atinge scopuri sociale, să răspundă adecvat emoţiilor colegilor şi să se adapteze mai uşor la mediul şcolar. 

Previne apariţia problemelor emoţionale şi de comportament. Problemele în dezvoltarea emoţională a copiilor pot conduce către dificultăţi de comportament în copilăria timpurie şi cea mijlocie (probleme de agresivitate, delincvenţă juvenilă, abandon şcolar etc.). Prevenirea problemelor emoţionale şi comportamentale în rândul adolescenţilor şi dezvoltarea unor atitudini pozitive faţă de sine şi faţă de ceilalţi au ca scop recunoaşterea şi controlul emoţiilor, dezvoltarea abilităţilor de relaţionare, dezvoltarea unui management eficient al conflictelor, frecvent întâlnite în rândul acestora.“, de Ecaterina Catană, psiholog şcolar

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre 

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul II, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2013: „Ştiinţa evoluţiei noastre“ de Simona Constantinescu

Posted on by REDACȚIA

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Simona Constantinescu, publicat în numărul 1 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Acum 150 de ani, Charles Darwin ne spunea că lumea vie în care trăim este o structură care, din momentul epsilon, se dezvoltă singură. Este un sistem închis, cu o dinamică strictă, însă insesizabilă de către noi: selecţia naturală. Neştiinţific spus, survival of the fittest reprezintă competiţia dintre mai multe variaţiuni genetice ale aceleiaşi specii; variaţiuni care, în timp, se vor transforma în noi (sub)specii. În orice populaţie numeroasă se poate observa cu uşurinţă un grad semnificativ de non-uniformitate genetică, însă majoritatea acestor caracteristici au efecte neutre în ceea ce priveşte supravieţuirea (spre exemplu, culoarea ochilor oamenilor). Variaţiunile care nu sunt neutre afectează adaptabilitatea organismelor la mediul înconjurător; cu cât adaptarea este mai bună, cu atât organismele se reproduc mai mult, lăsând în urmă un număr mai mare de entităţi decât era iniţial. Urmând anumite reguli, schimbările genetice se menţin în ADN-ul generaţiilor viitoare şi, după acelaşi raţionament, ceea ce la început a fost doar o variaţiune în rândul unor indivizi ai unei specii ajunge să fie o caracteristică des întâlnită. La scală reală, situaţia este mult mai complexă, variaţiunile întâlnite în fiecare specie fiind foarte numeroase. În acest fel, specia evoluează. 

Darwin a răspuns astfel uneia dintre cele mai dificile întrebări formulate vreodată: cum a apărut complexitatea în lumea vie? El a exprimat clar, în cuvinte, pentru prima oară, că viaţa îşi generează propria dinamică. O dinamică cu reguli extrem de simple, având însă la bază variaţiuni aleatoare. Suntem rezultatul unui design care se autogenerează, fără vreun plan sau scop. Paradoxal, în lipsa unui designer. Un joc continuu, ale cărui mutări rămân invizibile pentru noi. Un joc al cărui arbitru este şansa. Un joc ale cărui reguli au fost create, pur şi simplu, de la sine. 

Au evoluat. 

Chiar dacă răspunsul lui Darwin urmează regulile logicii, digerarea lui nu este întocmai uşoară pentru majoritatea oamenilor. Îmi amintesc o anumită oră de religie din clasele primare, unde a fost formulată întrebarea (reprodusă cu exactitate): «Dacă omul se trage din maimuţă, Axis Mundi Adriana ALBICI 17 atunci de ce nu vedem şi astăzi maimuţe transformându-se în oameni?». Chiar şi în acel moment, instinctiv, întrebarea mi s-a părut total lipsită de sens. Însă acum pot răspunde nu la nivel instinctiv, ci la nivel ştiinţific: pentru că evoluţia nu se întâmplă în timpul vieţii noastre. În dinamica lumii vii, anii noştri de viaţă nu reprezintă nimic, iar în dinamica Cosmosului anii de viaţă ai întregului Pământ nu reprezintă nimic. Suntem mult prea mici pentru a lua parte conştientă la un aşa proces. Aceste transformări ne depăşesc, iar primul pas în a încerca să le înţelegem este să vedem, de fapt, cine suntem noi, ca specie, şi ce rol avem în întregul ecosistem. 

Oamenii, spre deosebire de natură, dau un scop oricărui lucru pe care îl fac. Computerele, sporturile, sentimentele… Obiectele care ne înconjoară şi stările care ne caracterizează sunt creaţia noastră, raţională sau mai puţin raţională. În schimb, anvergura impresionantă a mecanismelor vieţii, cel mai mare mister al tuturor timpurilor, s-a creat singură. A evoluat sau, cu alte cuvinte, s-a creat fără a se înţelege. 

Într-o lume în care procesele la scală moleculară sunt dominate aproape în totalitate de zgomot, în care mii de oameni de ştiinţă din întreaga lume îşi concentrează eforturile timp de zeci de ani pentru a înţelege mecanismele elementare ale funcţionării vieţii, complexitatea vie din jurul nostru ar trebui să vi se pară tuturor de neînţeles. Iar dacă nu vi se pare, vă invit să faceţi un pas înapoi şi să vă mai gândiţi o dată. Uitaţi-vă la secvenţele genetice ale speciilor şi vedeţi cu uimire că oamenii şi cimpanzeii împărtăşesc 99% din secvenţa completă a celor 3 miliarde de baze care formează ADN–ul şi codează toată informaţia caracteristică vieţii. 

Imaginaţi-vă coroborarea celor mai importante două forţe: şansa şi regula deterministică, pentru a crea, într-un plan paralel cu raţiunea pe care o înţelegem noi, faptul că suntem. Să vă daţi seama că nu puteţi înţelege aceste lucruri, pentru că sunt de neînţeles. Iar momentul în care veţi realiza că acest întreg ansamblu este de neînţeles este primul pas către înţelegere. 

Vă mai invit la ceva. Formulaţi întrebări despre viaţă. Întrebări simple, care să vă ajute să înţelegeţi. Dacă întrebările voastre sunt prea complicate, să nu vă fie teamă să le simplificaţi. Simplificaţi-le până înţelegeţi întrebarea. Şi atunci căutaţi răspunsuri. Iar odată ce vă răspundeţi unei întrebări, formulaţi alta. Nu există limită a cunoaşterii. Iar acolo unde nu sunt răspunsuri, creaţi-le voi. Justificaţi-le şi explicaţi-le mai departe.“, de Simona Constantinescu

Sursă foto: pexels.com

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul II, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2013: „Pentru minte şi inimă“ de Luana Andreea Botoșanu, clasa a XI-a B

Posted on by REDACȚIA

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Luana Andreea Botoșanu, clasa a XI-a B, publicat în numărul 1 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Educaţie non-formală. Entuziasm. Explicaţii: Parlamentul European al Tinerilor din România (EYP-European Youth Parliament) este un proiect al Fundaţiei omonime, cu sediul în Oradea, al cărei preşedinte este doamna Crina Nicolaescu. 

Yuppie! (sau Începutul): Ţara noastră «a debutat» în programele EYP în anul 1996, odată cu desfăşurarea Sesiunii Internaţionale de la Salonic.

Pulsaţie. Prietenie. Proză. De ce? Pentru că suntem 500 de tineri români, cu vârste între 16-21 de ani, plini de viaţă, care, împreună, fac istorie.

I. «În favoarea» celui care doarme mai puţin. 

Totul începe atunci când mă hotărăsc, la îndemnul şi invitaţia unei colege, să-mi transpun «teancul» de diplome şi participări la concursuri într-un Curriculum Vitae pe model european, pe care să-l ataşez aplicaţiei pentru «Sesiunea Regională de Selecţie-Muntenia II» Buşteni, jud. Prahova. Nu sunt singură, ci fac parte dintr-o formaţie de unsprezece membri: un ambasador şi zece delegaţi, dintre care unul are calităţi vocale excepţionale. AM FOST ACCEPTAŢI! Şi acum? Facem cunoştinţă, prin intermediul poştei electronice, cu chairperson-ul nostru, care ne va (co)ordona documentarea, ne va observa în timpul celor trei zile petrecute împreună şi va deveni «legătura» noastră cu restul staff-ului EYP. Fiecare comitet are de soluţionat o problemă de interes european, în conformitate cu domeniul care i-a fost repartizat: AGRI (Agricultură), EMPL (Angajări), ECON (Economie), LIBE (Libertăţi civile), TRAN (Transport) etc. 

Odată ajunşi la destinaţie, prima activitate colectivă o reprezintă după-amiaza de Team Building. Începem prin a forma un cerc mare, cu 80 de copii hiperenergici, care cântă, râd, sar, aleargă prin zăpadă. Apoi, ne separăm în două semicercuri, în grupe de câte douăzeci şi cinci, din care pleacă cinci şi, dintr-odată, nu mai rămâne nicio pereche de ochi necunoscută. Suntem, fiecare delegaţie în parte, lăsaţi să ne descurcăm în a forma un «monstru» cu 3 picioare, 5 mâini şi

4 capete. Orice pierdere de echilibru înseamnă nesiguranţă, instabilitate, pierderea încrederii. Noi, în schimb, vom obţine opusul! 

Seara ne pregătim pentru Village, secţiunea în cadrul căreia fiecare delegaţie poartă haine populare specifice regiunii de provenienţă şi îi delectează pe ceilalţi cu preparate caracteristice acesteia. Se dansează hore, dansuri populare şi se laudă savoarea mâncărurilor. De asemenea, delegaţii cu talent muzical, fie acesta vocal sau instrumental, sunt remarcaţi în timpul Concertului, când interpretează două piese muzicale la alegere.

A doua zi, dis-de-dimineaţă, începem Committee Work-ul, care constă în stabilirea unor reguli, prezentarea temei, brainstorming, găsirea de soluţii şi redactarea unei rezoluţii.

Toate acestea pe parcursul a şase-şapte ore, în care o simplă cameră de pensiune devine, prin improvizaţie, flip-chart, suport pentru post-it-uri şi, cu siguranţă, neîncăpătoare pentru ideile, argumentele, deciziile care zboară cu viteza mingilor de ping-pong. La final, moţiunea trebuie redactată într-o formă structurată standard: identificarea problemelor legate de tema primită şi găsirea de soluţii sau metode pentru a le ameliora (în aproximativ două-trei pagini). În noaptea ce urmează, fiecare delegaţie primeşte moţiunile tuturor celorlalte comitete şi

începe pregătirea pentru Marele Eveniment din ziua următoare.

General Assembly (sau, simplu, GA) este momentul în care cu toţii devenim parlamentari solidari în interiorul propriului comitet. Prima delegaţie: se începe cu prezentarea rezoluţiei,

urmează un discurs de apărare – explicaţii suplimentare faţă de hotărârile luate şi ultima şansă de a corecta orice posibilă greşeală din rezoluţie – înainte de discursul de atac creat de o altă delegaţie care a găsit erori de informaţie sau care are o altă viziune asupra problematicii abordate. În continuare, dezbaterea deschisă reprezintă câte patru serii a câte trei întrebări, la care un delegat dinainte stabilit trebuie să răspundă imediat. Ultima secţiune este votarea, la care participă

fiecare membru al tuturor comitetelor. Variantele de răspuns sunt simple: în favoare, împotrivă sau abţinere. În funcţie de numărul de voturi, se decide dacă moţiunea este sau nu aprobată. Acum încep emoţiile pentru celelalte delegaţii, care urmează aceeaşi succesiune. La sfârşit, nepreţuitele poze de grup, îmbrăţişările şi chicotelile rămân tot ce avem până la următoarea întâlnire.

II. Mai mult suflet sau mai multă raţiune?

«Educarea minţii fără educarea inimii nu este  educaţie. »(Aristotel) 

Nu putem completa un formular de aplicaţie pentru Tomis Forum (Eforie Nord) sau Training-ul de iarnă EYP (Bansko), fără să simţim un gol în stomac şi un episod de tahicardie:

cinci, respectiv patru zile, petrecute împreună cu prieteni vechi şi noi, veniţi din şapte ţări. Timp în care provocările creării altor rezoluţii, curiozitatea de a fi implicat în training-uri pentru a deveni chairperson sau jurnalist (journo) în cadrul EYP, nerăbdarea de a participa la petreceri tematice (White Party, Hats & Wigs Party) sau vizitarea oraşului Constanţa, a plajelor litoralului românesc, respectiv a staţiunii Bansko şi a pârtiilor renumite nu se transformă în obişnuinţă.

Conform legii compensaţiei, un simplu om nu poate să fie în acelaşi timp şi raţional, şi darnic cu sentimentele; dar experienţa EYP nu poate fi trăită pe jumătate. Jumătate de

bucurie, jumătate de succes, jumătate de distracţie, jumătate de implicare, jumătate de prietenie? Nu! Atunci, poate suntem semi-zei!“ de Luana Andreea Botoșanu, clasa a XI-a B

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul II, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2013: „Entropia“ de prof. Lucian Oprea, Isabela Dumitru, clasa a XI-a B, Andra Răfoi, clasa a XI-a G, Alexandra Tudorache, clasa a XI-a G

Posted on by REDACȚIA

Redăm în cele ce urmează articolul scris de prof. Lucian Oprea şi colaboratorii, publicat în numărul 1 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Pornind, poate, de la observaţia că în evoluţia tuturor proceselor există o «săgeată» temporală, că nu există reversibilitate în adevăratul sens al cuvântului, fizicienii au definit o mărime fizică a cărei modificare în timp să ateste acest lucru: entropia.

Entropia unui sistem fizic cu frontiere (închise) nu poate decât să crească în timp, dacă procesele prin care evoluează acesta sunt ireversibile. Dacă procesele ar fi reversibile, entropia sistemului ar rămâne constantă în timp.

Dacă definiţia termodinamică a entropiei este mai greu de înţeles, cea statistică este mai uşor de abordat. În esenţă, entropia creşte odată cu probabilitatea ca un microsistem să fie compatibil cu macrosistemul în care se află şi cu care interacţionează. «Compatibil» înseamnă că există stări în care microsistemul să poată fi în echilibru de interacţiune cu mediul extern.

În mod natural, un microsistem are tendinţa de a deveni compatibil cu mediul extern. Astfel au apărut foarte multe analogii legate de mediul social, mediul informaţional, mediul financiar etc. Poate fi studiată cu uşurinţă aplicarea acestui principiu şi în cazul sistemelor vii, cu o observaţie notabilă: oamenii evoluează entropic până în momentul unei decizii; din acel moment ei pot deveni anentropici prin acţiunea de a compatibiliza mediul extern cu propriile cerinţe. Blaise Pascal a analizat importanţa procesului de gândire, în sensul de a modela natura care domină existenţa umană: Omul nu e decât o trestie, cea mai slabă din natură: dar este o trestie cugetătoare.

Putem spune că, într-o oarecare măsură, cultura occidentală, axată pe tehnică şi impunerea deciziilor umane pentru a modifica mediul extern, este una anentropică (adaptarea macrosistemului la microsistem). Nu ne raportăm aici la utilizarea în mod inteligent a legilor naturale pentru a uşura evoluţia noastră ca oameni. Ne referim la impunerea unor reguli arbitrare care să guverneze interacţiunile cu mediul, în locul armonizării acţiunilor umane cu legile naturale.

Pe de altă parte, acceptarea necondiţionată a evoluţiei naturale a lucrurilor poate conduce la diminuarea capacităţii de analiză, sinteză şi predictibilitate a oamenilor şi, implicit, a libertăţii de acţiune a acestora, a «înrădăcinării» lor în prototipuri umane. Percepţia naturii doar ca adăpost poate crea limite, poate duce la imobilism.

Procesul de învăţare nu are loc doar pe căi entropice. Omul poate propune modele, poate introduce în tipare temporare secvenţe de informaţie, poate sugera regularităţi inexistente în natură, pentru a observa diferenţe specifice. Cunoaşterea umană şi imaginaţia nu pot fi constrânse de supunerea la comportamentul dictat de evoluţia naturală a proceselor.

Atât filosofii din vechea Grecie, cât şi scriitorii contemporani au încercat să surprindă în cuvinte locul omului în Univers şi locul Universului în om: 

«Omul rezonabil se adaptează în lume. Omul nerezonabil încearcă să adapteze lumea pentru el. Prin urmare, progresul depinde de omul nerezonabil.» – George Bernard Shaw 

«Demiurgul, voind ca totul să fie bun şi nimic să nu fie rău, atât cât lucrul acesta este posibil, a luat masa lucrurilor vizibile, care se agită într-o mişcare neînfrânată şi fără normă, şi din haos făcu să nască ordine, gândind că ordinea era mult mai bună. Acel care este perfect în bunătate nu a putut face nimic care să nu fie foarte bun. El a găsit astfel că din toate lucrurile vizibile nu putea scoate niciun lucru mai frumos ca o fiinţă inteligentă şi că inteligenţa nu putea fi fără suflet. El a pus de aceea inteligenţa în suflet, sufletul în corp şi a organizat universul ca să fie prin însăşi constituţia sa opera cea mai frumoasă şi cea mai perfectă.» – Platon 

Se spune adesea că entropia „măsoară gradul de dezordine al unui sistem. Nu trebuie să confundăm această dezordine cu haosul grupurilor lipsite de interacţiune, în care orice stare ar fi echiprobabilă, sau cu dezordinea provocată de acţiunile umane.

În dezordinea entropică stările pe care le poate avea un microsistem sunt limitate la o evoluţie probabilistică dată (este foarte improbabil ca, odată dizolvat zahărul în cafea, să observăm spontan recristalizarea lui). Apariţia unui fulg de nea este un act de ordonare, de aşezare a vaporilor de apă într-un tipar, ceea ce ar putea conduce la ideea că ar fi o diminuare a entropiei prin micşorarea gradului de dezordine a moleculelor de apă. De fapt este vorba despre o condiţionare a evoluţiei moleculelor de apă aflate în condiţiile date de presiune şi temperatură, aşadar o creştere a entropiei sistemului mediu – vapori de apă.

* * *

Nu toate acţiunile umane sunt anentropice, în fapt majoritatea chiar evoluează în sensul creşterii entropiei. 

Vorbind cu cineva drag, m-am gândit la modul în care ne alegem persoanele cărora le devenim prieteni. Nu întotdeauna putem distinge un gând care să fi declanşat dorinţa de a deveni mai apropiaţi de cineva. Uneori este o senzaţie, ne spunem «simt că vreau să îl/ o cunosc mai bine», este ceva neconturat. Poate curiozitate, poate o dorinţă, poate ceva mai mult.

Dacă această primă etapă este alimentată pozitiv de reacţiile celuilalt şi de reacţii proprii (feed-back pozitiv), suntem pregătiţi pentru etapa următoare. Adunăm foarte multe gânduri unul despre celălalt, le suprapunem – aşa cum potrivim piesele unui puzzle – peste cât mai multe situaţii de viaţă prin care trecem împreună, până când simţim că am acoperit aproape întreaga «imagine». 

Am atins în acest moment prima stare de echilibru; prima etapă a legării unei prietenii a fost încheiată. Dacă starea de echilibru este statică, evoluţia relaţiei se opreşte în stadiul amiciţiei.

Dar poate fi o stare de echilibru dinamic, caz în care e rândul sentimentelor de afecţiune să apară. Din acest moment, deşi situaţiile de viaţă sunt mai complexe şi mai delicat de gestionat, rezultatul aşteptat în urma evoluţiei este mai bun. O parte dintre gânduri, sentimente, trăiri sunt similare pentru amândoi: devin echivalentul unor stări de echilibru comune. De îndată ce contopirea atinge un anumit palier, numit de noi prietenie, nu mai ştii ce anume se amestecă: cerneala în apă sau apa în cerneală.

Deşi nu e tocmai frumos să analizezi evoluţia unui lucru atât de intim, de dragul ştiinţei o vom face, totuşi. Am sesizat că, de fapt, procesul în sine a reprezentat o «potrivire» a unui gând (privit ca un sistem de foarte mici dimensiuni) cu un ansamblu de situaţii (un sistem de mari dimensiuni).

Tendinţa de compatibilizare ni s-a părut foarte naturală. În spatele acestei evoluţii se ascunde, de fapt, al doilea principiu al termodinamicii: Un microsistem va evolua spontan către creşterea probabilităţii de a deveni compatibil cu stările posibile ale macrosistemului închis din care face parte. Sistemele tind să evolueze spontan către o stare de entropie maximă, stare în care, practic, toate microsistemele sale să fie compatibile cu el. Ştim de la studiul energiei că un sistem lăsat să evolueze liber într-un câmp extern va sfârşi prin a ajunge la echilibru. Aşadar, entropia maximă corespunde stării de echilibru. 

La fel ca în cazul armonizării gândurilor şi sentimentelor în relaţia de prietenie potenţială, prietenia ar fi starea de echilibru către care ar trebui să tindem în mod spontan cu fiecare om pe care îl cunoaştem. Se întâmplă astfel? Ştiinţa îşi propune să analizeze evoluţia sistemelor naturale, idealizând fie prin propunerea modelelor, fie prin impunerea unor principii.

Dar oamenii nu sunt modele.

Există şi posibilitatea să nu descoperim «piese» potrivite şi toată imaginea să se deformeze; cele vechi îşi modifică forma iniţială: omul pe care l-am dorit prieten ne dezamăgeşte. Singura modalitate prin care entropia locală ar continua să crească este iertarea. Incidentul întăreşte legătura dintre parteneri, iar piesele revin la forma care le permite întrepătrunderea. Dacă incidentul nu poate fi depăşit, entropia scade local.

Per total, însă, entropia va continua să crească, partenerii continuând să dezvolte relaţii cu alţi oameni, în acelaşi mod în care, local, vântul pare că generează dezechilibrul ce provoacă valurile. El este, de fapt, motorul care va reechilibra presiunile diferite care l-au generat, netezind apa mării, conferindu-i echilibrul, permiţând apariţia condiţiilor pentru următorul dezechilibru.

(Fragment din cursul Analogia ca metodă a cunoaşterii şi comunicării)” de Prof. Lucian Oprea, Isabela Dumitru, clasa a XI-a B, Andra Răfoi, clasa a XI-a G, Alexandra Tudorache, clasa a XI-a G

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul II, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2013: „Din Centru“ de Maria Dimitriu, Mihai Bărăscu, clasa a XI-a B

Posted on by REDACȚIA

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Maria Dimitriu și Mihai Bărăscu, clasa a XI-a B, publicat în numărul 1 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Situat convenabil la subsolul Colegiului Naţional «Mircea cel Bătrân», în calea inundaţiilor, vara, şi a poleiului, iarna, micul nostru Centru de Cercetări s-a dovedit a fi o destinaţie de-a dreptul periculoasă, unde doar adevăraţii aventurieri au curajul de a se avânta.

Activitatea centrului a devenit deja destul de bine cunoscută, notorietatea sa datorându-se în principal premiilor obţinute la concursul organizat de centrul NASA Ames. Numai anul trecut, zeci de echipe s-au înscris, câştingându-se 3 premii I, 2 premii II, 4 premii III, 6 menţiuni onorabile, o sută de oameni mergând la Conferinţa Internaţională pentru Dezvoltarea Spaţiului, creând panică în rândul profesorilor, dar şi al angajaţilor de la birourile de imigrări din State. Însă, de cele mai multe ori, premiile de la acest concurs sunt asociate direct cu imaginea

liceului, nu şi cu cea a Centrului de Cercetări. Această neînţelegere apare preponderent în rândul mass-mediei, dar şi al elevilor premianţi, confuzi din cauza acestei noi perspective. Oricât de ciudat ar părea, patronul deplasării elevilor la conferinţă, mişcare asemănătoare migraţiei antilopelor gnu, este Centrul de Cercetări şi nimeni altcineva.

În afară de binecunoscutele premii NASA, în Centrul de Cercetări mai au loc şi alte activităţi, nu la fel de popularizate şi nici pe departe la fel de importante, pe care le vom menţiona din… politeţe: excursii cu caracter ştiinţific în medii naturale, acţiuni ample de ecologizare şi reciclare, depanări, proiecte ce vizează îmbunătăţirea mediului natural, dar şi artificial, medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Proiecte de Mediu şi Marele Premiu la Competiţia Internaţională de Design Spaţial, de la Houston, aproape în fiecare an! 

Am vorbit despre ce este Centrul de Cercetări pentru mass-media şi pentru cei nefamiliarizaţi cu el. Dar, cu riscul de a vă plictisi, să vedem ce înseamnă C.C.E. pentru cei care îl compun, care sunt parte a lui. Pentru mine, Maria, Centrul de Cercetări, cu tot ceea ce implică el, de la fondatorul său, îndrumătorul nostru, la toate activităţile la care am participat, până la colegii mei noi, care acum îmi sunt cei mai buni prieteni, a avut un rol formativ extrem de important. Când am intrat la liceu, nu credeam că ştiinţa mă pasionează, nu eram nici măcar sigură de ce îmi place şi ce nu. M-am înscris la vremea aceea la Centru doar pentru că mi s-a părut cel mai interesant lucru la care puteam să mă înscriu. Nu m-aş fi gândit atunci că m-aş putea înscrie vreodată la un concurs de ROV-uri, sau la un curs de robotică. Nici acum, cariera pe care vreau să o urmez nu este nici în fizică, nici în robotică, nici în ingineria aerospaţială. Cu toate astea, simt că o mare parte a personalităţii mele se datorează lucrurilor pe care le-am învăţat la Centrul de Cercetări. Nu cum să proiectez o staţie spaţială sau cum să conectez elementele unui circuit, ci ceea ce înseamnă cu adevărat lucrul în echipă, toleranţa, munca intensă, ideea, gândirea şi cum să apreciez lucrurile cu adevărat frumoase. Centrul de Cercetări a prilejuit cele mai importante realizări ale vieţii mele de până acum şi m-a ajutat să-mi definesc un sistem de valori adevărate.“ de Maria Dimitriu, Mihai Bărăscu, clasa a XI-a B

Sursă foto: pexels.com

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul II, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2013: „Seminarii de creaţie“ de Corina Spătaru, clasa a XI-a B

Posted on by REDACȚIA

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Corina Spătaru, clasa a XI-a B, publicat în numărul 1 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„În decembrie 2012, Universitatea «Andrei Şaguna» din Constanţa a lansat proiectul «Seminarii de creaţie pentru viitorii jurnalişti şi comunicatori» adresat elevilor din toate liceele constănţene. Întâmpinat cu interes şi de către mircişti, proiectul, aflat acum în derulare, ne oferă posibilitatea de a ne instrui despre modul de realizare a presei scrise, a jurnalismului de televiziune, dar şi a noilor media. De asemenea, programul urmăreşte iniţierea elevilor în realizarea practică a materialelor de presă şi în metodele şi mijloacele de comunicare cu presa.

Cei peste 30 de elevi ai C.N.M.B. implicaţi în proiect, printre care mă număr şi eu, au ocazia să experimenteze calitatea de jurnalist în cadrul celor patru module (Jurnalism TV, Presa scrisă, Jurnalism online şi Comunicarea cu presa) desfăşurate în paralel, sub forma unor ateliere de lucru. Atelierele au un caracter informativ şi, mai ales, interactiv, cursanţii participând la aplicaţii prin care îşi pun în practică talentul şi cunoştinţele acumulate. 

De asemenea, în cadrul cursurilor au loc şedinţe de redactare, în care elevii îşi pot alege teme pe baza cărora realizează materiale de presă, sunt prezentate şi evaluate lucrări realizate de ei, sunt simulate conferinţe de presă.

Prin urmare, acest proiect educativ iniţiat şi găzduit de Universitatea «Andrei Şaguna» ne oferă atât ocazia de a intra în contact cu mediul universitar, cât şi şansa de a experimenta

în provocatorul domeniu al jurnalismului şi comunicării.“ de Corina Spătaru, clasa a XI-a B

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul II, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2013: „Celor ce vin“ de Redacția Zări Alb Astre

Posted on by REDACȚIA

Redăm în cele ce urmează articolul publicat în numărul 1 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2013 – 2014

TOTAL CLASE: 7 (196 de locuri)

Profil REAL: 6 clase

Matematică-informatică: 3 clase

  • Intensiv informatică: 28 de locuri;

  • Matematică-informatică: 28 de locuri;

  • Bilingv limba engleză: 14 locuri;

  • Bilingv limba germană: 14 locuri.

Ştiinţele naturii: 3 clase

  • Ştiinţele naturii: 28 de locuri;

  • Bilingv limba engleză: 28 de locuri;

  • Bilingv limba germană: 14 locuri;

  • Bilingv limba franceză: 14 locuri.

Profil UMAN: 1 clasă.

Ştiinţe sociale: 28 de locuri.“, de Redacția Zări Alb Astre

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul II, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

ZăriAlbAstre2013: „Despre gulere şi alte belele“ de Ioana Capotă, clasa a X-a B

Posted on by REDACȚIA

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Ioana Capotă, clasa a X-a B, publicat în numărul 1 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Interviu cu domnul director Gheorghe Moraru

Stau cu foile-n braţe, repetând în minte întrebările, cufundându-mă în canapeaua moale şi confortabilă de pe hol. M-aş întinde şi aş trage un pui de somn chiar aici, chiar acum, la ce vreme monotonă e afară, dar aleg, totuşi, să nu. Cineva a lăsat uşa Corpului administrativ deschisă. Se face frig, mă deranjează, dar mi-e mult prea lene să merg până acolo… să o închid… Îl văd pe domnul director Moraru ieşind din birou. Tresar atunci ca trezită din transă, mă ridic instant în două picioare şi îl urmez. Intrăm într-o încăpere alăturată, ne aşezăm, schimbăm câteva impresii legate de revistă şi trecem la treabă:

Ioana Capotă: Interviul are ca temă disciplina în liceul nostru. Întâi de toate, ne-ar plăcea să ne împărtăşiţi părerea dumneavoastră legată de starea disciplinară.

Domnul director Gheorghe Moraru: Profesor de educaţie fizică fiind, am în fire, în sânge, ceea ce se cheamă disciplină. Dar nu vorbim de o disciplină militărească, ci de una liber consimţită şi asumată de profesori şi de elevi deopotrivă. Acum, în ceea ce priveşte disciplina în şcoală, pot să vă spun că, deşi nu pare, sunt mulţumit de elevii liceului nostru. Noi nu avem abateri majore, nu avem conflicte importante, grele, care duc la spitalizări, jigniri ale profesorilor, bătăi între elevi… Acesta este, clar, un punct bun pentru liceu. Totuşi, mai puţin bun este fumatul în şcoală, ceea ce ţine tot de disciplină. Nu putem stăpâni acest fenomen decât cu ajutorul vostru şi al colegilor voştri. Ar trebui să promovaţi în rândul amicilor ideea de a nu fuma în general, nu numai aici, în liceu.

I. C.: Bun, suntem de acord cu acest lucru, de aceea vom reveni mai târziu la acest subiect pentru a-l dezvolta. Vrem să vă spunem că am analizat şi noi, elevii, tema disciplinei şi am identificat câteva aspecte care la ora actuală reprezintă o problemă pentru noi. Să le luăm pe rând: chiulul! De ce se chiuleşte, cât de des se face şi ce… facem să nu se mai facă?

Dl. G. M.: Sunt trei aspecte ale absenteismului, ale lipsitului de la ore. În primul rând, problema întârzierilor. Voi, cei de-a X-a, încă sunteţi după-amiaza şi poate reuşiţi să ajungeţi la timp la şcoală, dar cei de dimineaţă întârzie foarte mult. Până pe la opt şi jumătate se tot vine la şcoală; unii chiar ajung abia la a doua oră. Îi înţeleg pe cei mari, de a XI-a şi a XII-a, care se pregătesc asiduu pentru facultate, pe cei care dau la arhitectură sau la medicină, de exemplu, care învaţă foarte mult seara, noaptea, şi cărora le e foarte greu să se trezească. Dar asta-i legea şi ordinea în şcoală, trebuie să respectăm programul. În urmă cu câţiva ani, orele începeau de la şapte şi jumătate şi atunci seara terminam la şapte şi un sfert. Deci, era mult mai devreme… Eu am militat şi am propus în consiliul profesoral să începem de la opt, tocmai pentru a avea timp să vină la şcoală cei de dimineaţă. Al doilea aspect, în ceea ce priveşte chiulul de la ore, este tentaţia pe care o oferă locaţiile din jurul şcolii. Nu cred că elevii noştri le frecventează pentru altceva decât ca să bea o cafea, dar trăim în nişte vremuri oarecum mai libertine decât cele în care eram eu elev. Pot să-ţi dau un exemplu: am fost într-o zi aici, în apropiere, să-mi iau o cafea. Acolo am găsit nişte fete de-a XII-a care, la ora 11-12, spre «cinstea» lor, plecaseră de la ore, îşi luaseră o cafeluţă şi mâncau ceva… nici măcar nu fumau. Acesta este, deci, al doilea motiv – cel al tentaţiilor. Iar al treilea e inevitabil: când nu se pregătesc pentru o anumită disciplină, atunci elevii mai chiulesc.

 

I. C.: Mai departe… Noi am ajuns la concluzia că verificarea la poartă este destul de improprie, adică accentul se pune pe cămăşi cu gulere şi cravată, însă pe carnetele de note deloc. Spuneţi-ne, se va schimba ceva în această privinţă?

Dl. G. M.: De la bun început le-am dat consens gardienilor: cămaşă albă sau bleu, cravată şi carnet. Vreau să spun că firma asta pe care o avem este foarte serioasă. Dacă le spui ceva, aşa se face şi-atunci cred că jumătate dintre elevi ar rămâne pe afară: cei de dimineaţă, care nu vin la timp… cei care nu au cămaşa şi cravata potrivită… cei care nu au carnet. Carnetul este foarte important pentru că de cămaşă şi cravată poţi să faci rost, dar de carnet de note, mai greu. Am să insist la pază să vi se ceară carnetul de note. Din păcate, elevii nu prea percep importanţa carnetului. Să vă spun şi din ce motiv… Fiecare profesor care se respectă aşa ar trebui să facă: după ce este elevul evaluat la clasă, să-i treacă nota în carnet, astfel încât părintele să fie tot timpul la curent cu situaţia şcolară a elevului. Deci, dacă se întâmplă aşa, o să le atrag atenţia să fie şi carnetul la voi, numai că-ţi spun încă o dată, Ioana, dacă le-aş zice acestor paznici nu mai intră nimeni care n-are aşa şi aşa, am avea foarte puţini elevi în şcoală. Şi-apoi… nu pot să interzic să întraţi în liceu, mai ales că, după atâta vreme, ei încep să vă cunoască! Pentru mine este important să nu intre cineva din afara şcolii, asta e ideea de la care am pornit. Cineva care să vă poată face rău, să fure, să creeze panică sau scandal. Uite (zâmbeşte), într-o seară, paznicul de la ora 6 a prins un tânăr de vreo 20 de ani, l-a luat de guler şi:

– Beii, tu ce cauţi aici? 

– Eu sunt Radu Mazăre!!!

– Eeeei, îţi trag una după ceafă, păi ce, eu nu-l cunosc pe Radu Mazăre? Iaa, vino încoace la domn’ director!. Era Răducu Mazăre! Junioru’ intrase pe-aici, pe la elevii de serviciu, iar ăştia nu l-au trecut în registru…(face o scurtă pauză, timp în care trag cu ochiul pe foaia din faţa mea şi trec la următoarea întrebare).

I. C.: Un alt lucru ce trebuie punctat este decenţa: cum aţi caracteriza ţinuta elevilor şi, mai ales, a elevelor din liceu ? O consideraţi decentă?

Dl. G. M.: În mare parte, da. Cele mai multe dintre fete se îmbracă decent, însă vin unele domnişoare pe tocuri prea înalte…

I.C.: … Sau fustiţe prea scurte…

Dl. M.: Sau bluze prea decoltate… sau pantaloni foarte mulaţi, dar în proporţie de 95% e decent. Şi la băieţi o putem considera, poate 98-99%, decentă. Sunt vreo câţiva rockeri, dar pe care i-am disciplinat şi-şi strâng părul în codiţă, aşa că e bine.

I. C.: Înseamnă că stăm bine la capitolul acesta. Încet, încet însă, am ajuns la mult discutatul şi controversatul subiect: fumatul în băi. După cum aţi spus şi dumneavoastră, se mai practică. Ce am putea, deci, să facem pentru a-i opri pe elevi din a mai fuma în incinta şcolii?

Dl. G. M.: Din punctul meu de vedere, fumatul este un obicei prost, nociv, mai ales la vârsta voastră, când sunteţi în creştere. Din punct de vedere administrativ, pentru voi, fetele, este foarte greu de mers la toaletă atunci când cele care fumează blochează accesul. Deşi la băieţi nu există această problemă, acolo avem o alta: au făcut stricăciuni importante. Baia a fost renovată complet, arăta foarte bine, iar ei au ars uşile cu ţigara! (Face o scurtă pauză.) Ce se poate face? Drept să-ţi spun, controlul profesorilor de serviciu sau al directorului nu intră în discuţie, pentru că nu ne putem permite să trecem în fiecare pauză pe acolo, eu sau profesorul. Educaţia, în schimb, este foarte importantă, atât la şcoală cât şi acasă. Sunt părinţi cărora le-am dat telefon şi le-am spus că le-am găsit copilul fumând, iar ca replică am primit: Ştiu că fumează, iertaţi-l, n-o să mai fumeze în şcoală. Deci, acceptă că fumează. Ca o anecdotă, pot să-ţi spun că unii dintre foştii elevi ai liceului (care deţin acum funcţii importante), când vin aici întreabă dacă mai există Junimea, locul de fumat al elevilor, adică toaleta băieţilor. Deci, e un lucru greu de stăpânit. U.E. interzice acum fumatul în locuri publice, în restaurante, în parcuri chiar, darmite într-o instituţie de învăţământ.

I. C.: Poate că ar ajuta nişte programe, la ore, legate de fumat.

Dl. G. M.: Acum, fiecare diriginte, la ora de dirigenţie, ar trebui să aibă în vedere teme legate de efectele nocive ale alcoolului, ale tutunului (nici nu mai vorbesc de droguri!) asupra voastră, a tinerilor. Totuşi, este de mare importanţă educaţia pe care o primesc elevii acasă. Dacă ştiu că tata sau mama nu mă lasă, atunci… chiar nu fumez!

I. C.: Mă abat puţin de la tema interviului şi vă spun, că tot veni vorba de băi, că elevii se plâng de dotarea lor. Se ştie foarte bine cât de importantă este igiena în colectivele numeroase.

Dl. G. M.: Elevii… sau elevele? 

I. C.: Mai mult… elevele. Baia de la băieţi arată bine!

Dl. G. M. (râde): De unde ştii că arată bine?

I. C. (rânjesc): Mmmm… e uşa deschisă mereu?

Dl. G. M. (mă crede): Da, arată bine. De fapt, noi am renovat jumătate din liceu cu bani europeni. A venit criza, am stopat lucrările. Ar fi trebuit să extindem renovarea: de la cancelarie, de unde este sala consilierului psiholog, de la etaj, spre «Coriolan» şi, mai departe, spre ieşire, pentru că aripa «Parc» este mai recent construită. Atunci ar fi intrat şi băile fetelor, cea de la parter şi cea de la etaj, care trebuia mărită cu încă 4 cabine, luând fumoarul profesorilor. Acum, din cauza crizei, nu mai avem bani, însă noi ne-am propus, ca obiectiv pentru la vară, să rezolvăm băile fetelor, să le dotăm şi să le facem frumoase. Cu siguranţă, la vară vor fi recondiţionate.

I. C.: În final, mai aveţi ceva de adăugat pe tema disciplinei în liceul nostru? Aţi dori să le transmiteţi elevilor un mesaj?

Dl. G. M.: Pe tema disciplinei, ţi-am spus, îmi doresc mai mult. În acelaşi timp, sunt mulţumit cu ceea ce este la noi în liceu la ora actuală, pentru că nu avem necazuri majore. Ce le doresc elevilor? (Zâmbeşte) Să fie cuminţi, sănătoşi, să înveţe, să ştie că au venit la «Mircea» ca să acumuleze cunoştinţe ce le vor fi de folos în viaţă şi să meargă la facultate, unde să ne reprezinte cu mândrie. 

Opresc înregistrarea, îi mulţumesc domnului director pentru timpul acordat, îmi iau adio de la canapea şi mă întorc la ore. A doua zi după interviu, la poartă ne sunt cerute carnetele. A funcţionat!!!, mă gândesc eu, fericită până peste cap. Văzând cum stau lucrurile, în zilele următoare mi-am ascuns ingenios lipsa gulerului (cu o eşarfă sau cu haina închisă până în gât), întinzând la intrare, ţanţoş, carnetul de elev şi evitând orice contact vizual cu nenea paznicu’. O dată, de două ori, fără probleme. Dar ce, domnule, ţi-ai găsit să meargă şi a treia oară?! Ai cravată? Da. Ai bluză albă? Da. Ai carnetul întins? Da. Bravo, rămâi aşa cu ele, că, dacă ai lăsat acasă preamăritul guler, stânga-mprejur şi… la revedere. Asta… sau dezbrăcarea în faţa porţii, împrumutarea unei cămăşi întinse pe sub nasul strălucitului gardian, îmbrăcarea în faţa porţii, intrarea în liceu, dezbrăcarea cămăşii…

– Domnule gardian, dar ce logică mai are controlul, dacă-mi dă el cravata/ cămaşa aici?

– Are foarte mare logică!“ de Ioana Capotă, clasa a X-a B

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul II, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre

ZăriAlbAstre2013: „Am o opinie. Ce să fac cu ea?“ de Ilinca Bogaciov, clasa a XI-a B

Posted on by REDACȚIA

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Ilinca Bogaciov, clasa a XI-a B publicat în numărul 1 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„«Opinia mea» e noul no offence folosit abuziv şi aiurea.

«E naşpa rochia/ prietena/ viaţa ta. Opinia mea.». În plus, un opinia/ părerea mea aruncat repede la sfârşitul frazei te scuteşte de dat alte explicaţii. Ba chiar, de când cu dreptul la libera exprimare şi, în general, cu democraţia (teribil de prost înţeleasă!), în care se creează o adevărată dictatură a opiniei, lumea se simte aproape datoare să aibă o părere despre orice şi să o expună/ impună şi altora, ca şi cum ar vrea să compenseze toţi anii de comunism în care nu te puteai afişa cu opiniile în public. 

La şcoală, profesorii îţi cer opinia şi trebuie să improvizezi ceva ca să arăţi că te pricepi. Împărţind opinii în dreapta şi-n stânga încă din gimnaziu, ai ajuns şi tu să te crezi vreo autoritate în domeniu. În orice domeniu. Scrieţi un eseu în care să vă exprimaţi opinia despre… sau despre… sau despre… Doar, nu-i aşa, elevul trebuie încurajat să-şi exprime opinia (oh, avantajele unui sistem educaţional modern!).

Paradoxul la treaba asta e faptul că, la examene, opiniile se transformă într-o vorbărie goală, iar originalitatea e un moft care ascunde plagierea ideilor altora. Începi cu în opinia mea, dar e a altcuiva. Pui pe hârtie consideraţii care nu sunt ale tale şi toată lumea ştie că nu sunt ale tale; de altfel, ele sunt în lucrările tuturor, deci nu e ca şi cum ai păcăli pe cineva. Şi, dacă ţi se întâmplă, doamne fereşte!, să adaugi şi ceva de la tine (care, surprinzător, ţi se pare că nu sună prea rău), asta n-are nicio importanţă. Nimeni nu va bănui că-ţi aparţine. 

Elevul nu e educat să emită opinii şi să o facă numai când are argumente; el e obligat de circumstanţe să devină un papagal de opinii. Un papagal de idei-opinii, cu care să-i chinuie apoi pe cetăţenii nevinovaţi, ştiind una şi bună: că fiecare are dreptul la o opinie. Dar dreptul la opinie nu e o obligaţie, aşa cum opinia nu e totuna cu adevărul şi nu valorează nimic dacă nu e bine argumentată.

De ce? Pentru că aşa am zis eu!“ de Ilinca Bogaciov, clasa a XI-a B

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul II, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 

Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

zari albastre

Zări Alb Astre

Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“

Facebook-f Instagram Mail-bulk

DREPTURI DE AUTOR

Toate drepturile privind informațiile publicate pe site-ul www.zarialbastre.ro de către Zări Alb Astre aparțin publicației Zări Alb Astre. Copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial este permisă numai cu acordul scris al conducerii Zări Alb Astre.

ISSN 2971 - 9666
ISSN-L 1843 - 2034

2023 © Zări Alb Astre. Website creat de Virtono