zari albastre

ZĂRI ALB ASTRE

Ani de liceu, cu emoții pentru viitor

Ce te vei face când vei fi mare? este întrebarea pe care o primeam, cred, cu toții când eram mici. Acum, pentru că nu mai suntem tocmai mici, ne punem noi aceeași întrebare, dar într-o formă asumată: Ce voi face în viitor?

Chiar din clasa a noua mulți ne gândim unde ne va purta viitorul. Explorăm materiile specifice profilului pe care l-am ales acum aproape un an, dar și alte materii, care ne-au stârnit interesul, încercând să ne găsim drumul profesional, menirea, domeniul care ni se potrivește. Fericiți cei care l-au găsit! Alții, cei mai mulți, încă încearcă să-l descopere.

Din curiozitate și preocupare pentru această serioasă temă a adolescenței, am vrut să văd cum stau lucrurile în propria clasă (IX B), chestionându-i, prin urmare, pe colegii mei. Cu ajutorul lor (vă mulțumesc!), s-a putut realiza un sondaj, din care au decurs niște cifre statistice. Întrebările au vizat domeniul pe care ar dori să-l urmeze, facultatea și locul în care intenționează să-și continue studiile.

Iată pe scurt cum stau lucrurile cu mirciștii debutanți de la mate-info. Din totalul de 29 de elevi ai clasei, 20 vor să studieze în alte țări, restul nefiind încă deciși sau dorind să urmeze studii atât în România, cât și peste hotare. Așadar, aproximativ 70% dintre colegii mei doresc să studieze „afară”… Care este motivul? Mulți au spus că disciplinele de la facultățile vizate le sunt pe plac, alții că iau în considerare mutarea definitivă în țara în care vor face facultatea. Încrederea în sistemul universitar românesc nu este prea ridicată, mulți considerând că rata lor de succes va crește prin urmarea studiilor superioare în alte țări. De asemenea, un alt motiv este pasiunea pentru călătorie, a rămâne în țară însemnând pentru ei ratarea șansei de a descoperi lumea.  

Această pasiune pentru călătorii a fost, paradoxal, și unul dintre motivele pentru care aproximativ 13% dintre elevii acestei clase doresc să rămână în România pentru etapa universitară. Ei declară că au călătorit mult, atât în țară cât și în străinătate, lucru ce i-a făcut să își aprecieze și mai mult țara natală. De asemenea, mulți doresc să învețe în limba română cunoștințele de bază, pentru ca ulterior să urmeze studii postuniversitare în alte țări, pentru a avea cât mai multă experiență în domeniul ales.

Din chestionar a rezultat că 20% dintre elevi au opțiuni clare, facultatea pe care o vor urma fiind deja stabilită, 50% și-au ales domeniul în care doresc să lucreze, dar nu și facultatea, iar 30% dintre elevi încă nu au o viziune precisă. Facultățile alese sunt din mai multe domenii, medicina și ingineriile fiind majoritare, însă printre opțiunile la care se gândesc mirciștii se numără și arhitectura, dreptul și facultăți ce aparțin domeniului economic.

Buna alegere a profesiei este o problemă centrală pentru generația mea, iar drumul în rezolvarea ei trebuie început de undeva. „Școala altfel” și „Săptămâna verde” sunt, de aceea, importante ocazii pentru deschiderea orizontului nostru profesional. În consecință, în „Săptămâna verde” 2024 elevii de la IX B au făcut vizite la Universitatea Maritimă din Constanța, descoperind tainele mai multor discipline. Am explorat campusul și ni s-au prezentat diverse echipamente (colacul de salvare, îmbrăcămintea de protecție și, partea cea mai interesantă, căștile de protecție pe care am putut cu toții să le probăm și să facem poze cu ele etc.). Mai important a fost că am descoperit o fărâmă din domeniul tehnic, vizitând diverse laboratoare și săli de curs, iar cel mai interesant experiment l-am făcut punând în mișcare câte un motor cu ajutorul curentului electric.

Pentru că nu trebuie să ne pese de planeta noastră doar de Ziua Pământului, în cadrul vizitelor ne-am ocupat și de mediul înconjurător. Mirciştii de la IX B au fost instruiți despre studiul calității aerului prin accesarea site-urilor www.calitateaer.ro și www.waqi.info, pe laptopurile puse la dispoziție de Universitate. Ne-am putut da seama cât de în siguranță sau în pericol suntem din punctul de vedere al aerului pe care îl respirăm și ne-am consolidat cunoștințele prin aplicații interactive. Laboratorul de mediu al Universității ne-a pregătit experiențe foarte interesante: studierea la microscop a unor preparate deja făcute, realizarea unui preparat pe baza unor alge extrase din lacul Siutghiol, ulterior încercând să observăm celulele ce alcătuiesc preparatul. Care este legătura dintre sondajul meu și vizita la UMC? Simplu: a fost una dintre primele oportunități, de când am devenit liceeni, de a ne descoperi pasiunile pe care ulterior le putem transforma în profesii. Unii par deja deciși, dar rămân atâtea teritorii de explorat încât fiecare experiență poate fi pentru ei o confirmare a deciziei sau un moment de reorientare. Mulți dintre noi nu ne-am hotărât ce ne vom face „când vom fi mari” (eu sunt un exemplu) și tocmai de aceea cunoașterea ariilor de activitate umană este binevenită. Da, ştiu că există o diferență între dorință și putință, însă, cititorule mircist sau nemircist, cred că viața poate fi ca un rollercoaster. La începutul cursei nu știm dacă aceasta va fi plăcută sau nu, dar în timpul ei învățăm să devenim siguri pe noi, să ne învingem teama și să dobândim convingerea că totul va fi bine.

Citește și: Convorbiri despre arhitectură

Marțea la ABADL

Săptămâna Verde, devenită pentru noi Albastră ca marea, ne-a purtat pe la porțile casei cu iederă de pe Bulevardul Mircea, la sediul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (spuneți repede de trei ori!).

De ce? Pentru că, am constatat noi cu stupoare, de vreo câțiva ani copilul care aleargă spre mare se împiedică pe plajă cu tot cu înghețată. De ce? Pentru că s-a înnisipat Litoralul. De ce? Vă spunem acum în două cuvinte: eroziunea costieră. Cauza tuturor cauzelor este dinamica profilului costier, dată de labilitatea nisipului. S-a calculat că, fără intervenția antropică, evoluția în timp a liniei țărmului este în defavoarea uscatului. Puterea apei ne-ar lăsa, și încă foarte curând, fără spațiul protector și atenuant dintre zona de deferlare a valului și zona noastră de activitate. Am aflat așadar că, după ultimele lucrări de amenajare, plaja s-a făcut cât vezi cu ochii nu pentru a lărgi aria de funcționare a RATC-ului, ci pentru a ne lăsa să visăm că vom putea și în viitor să ne ducem de mânuță nepoții la plajă.

Trecerea de la teoria complicată la practica mult criticată (de turiști) a fost și este o bătălie dusă de o echipă numeroasă, devenită un organism eficient. Este echipa de la instituția vizitată de noi,  Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (spuneți repede de trei ori!). Aici am colindat, împinși de impulsul euristic, cele două laboratoare, de chimie (unde am privit cu ochii mari reacțiile cromatice) și de biologie (unde în lumina microscopului ne-au dansat obiectele de studiu), apoi am luat loc în sala de ședințe și am fost puși meticulos la curent cu problematica mediului în care viețuim alături de pelicanii creți, egrete mici și mari, castori și câte un (pui de) somn.

Curioși fără leac și dornici să diseminăm ce-am aflat noi la ABADL, ne-am lansat într-un interesant dialog cu dl Nicușor Buzgaru, managerul proiectului bifazic Reducerea eroziunii costiere, derulat între anii 2014-2020. Îl redăm aici ca să înțelegeți și voi de ce azi traversarea plajei până la valul mării s-a transformat într-o excursie în sine.

Redactorul Zări Alb Astre:   Cu câțiva ani în urmă, utilajele grele luau cu asalt apa mării și nisipul, iar azi plajele noastre arată altfel. De ce nu putem lăsa natura să-și desfășoare cursul firesc, ca până acum vreo două secole?

Dl Nicușor Buzgaru:   Pentru că evoluția antropică este legată de amenajarea spațiului în care ne desfășurăm viața. Nu există nicio inițiativă umană și nicio organizare socială care să nu aibă absolut niciun impact asupra mediului înconjurător. Dimpotrivă, o condiție esențială pentru dezvoltarea umanității este exact aceea de a modifica spațiul natural, astfel încât acesta să poată răspunde mai bine nevoilor proprii. Diferența față de trecut vine din răspunsul la întrebarea dacă această modificare este sau nu substanțială și dacă este justificată.

R.Z.A.A.:   Deci nu creăm noi o problemă ca să o rezolvăm ca exercițiu, ca să demonstrăm că putem?

N.B.:   Din păcate, uneori s-a întâmplat și acest lucru în istorie. Nu e niciun secret că au fost și proiecte care au fost făcute din grandomanie, dar, în contextul nostru, în ceea ce noi administrăm în domeniul apelor, nu avem parte de astfel de lucrări.

R.Z.A.A.:   Cum ați asigurat bunul mers al proiectului, ce dificultăți ați întâmpinat și cum le-ați gestionat?

N.B.:   Bunul mers al proiectului se asigură, cel mai simplu spus, cu foarte multă muncă și cu o echipă dedicată, extinsă. Sunt implicate multe persoane în cadrul proiectului, practic sunt chiar două generații care au lucrat. Primii colegi cooptați au început deja să se pensioneze, deoarece sunt aproape treizeci de ani de când se acționează pentru ca noi, de câțiva ani, să putem vedea lucrările efective pe plajă. Totuși, partea de pregătire, partea de obținere a finanțării, partea de proiectare și de studiu de fezabilitate sunt proceduri cronofage, dar am reușit să le depășim cu un efort susținut al întregii echipe de specialitate, încât suntem astăzi în situația de a observa execuția lucrării în condițiile cele mai bune (vrem noi să credem).

Ca dificultăți, există, bineînțeles, o sumedenie de obstacole instituționale cu care orice proiect se întâlnește și cu care orice manager se poate mândri/ plânge (chiar din școală învățăm că vom avea piedici), dar nu acestea au fost cele mai importante.  Am avut lucruri de intâietate, probleme care au fost puse pentru prima dată la noi în țară, cum ar fi translocarea unor specii dintr-o arie în alta, mutarea unor habitate în întregime, crearea de recife artificiale, modelarea tridimensională a structurilor hidrotehnice marine. Toate au fost în premieră provocări frumoase, plăcute, care ar trebui să-i stimuleze pe viitorii ingineri aspiranți să abordeze acest domeniu extrem de larg și foarte, foarte interesant.

R.Z.A.A.:   Cântecelul zice că „Podul de piatră s-a dărâmat”… totuși. Ne putem încrede liniștiți în garanția oferită de rezultatele proiectului? Este acum țărmul nostru mai trainic și mai frumos”?

N.B.:   Da, trebuie să ținem minte că proiectarea a fost realizată pe baza unor parametri cu 20% mai duri decât orice măsurătoare înregistrată. Am văzut concret acest lucru în noiembrie anul trecut, atunci când furtuna care a făcut ravagii în alte zone cu deschidere la Marea Neagră nu a avut niciun efect în sectoarele deja amenajate.

R.Z.A.A.: Domeniul în care activați este unul de nișă. Ce v-a determinat să alegeți managementul costier?

N.B.:   Managementul costier este, într-adevăr, un domeniu de nișă, în special în România. Alte țări care beneficiază de zone costiere mai extinse decât noi bineînțeles că au și un regim special pe parte educațională, pe partea de formare de specialiști, numărul cărora este mult mai mare. De aceea, noi, de exemplu, am apelat la expertiza din strâinătate, în special din Olanda, dar nu numai, avem schimburi cu specialiștii din Japonia, SUA, Franța și Italia, deși Delft reprezintă vârful de lance în domeniul protecției costiere, în momentul de față.

Acest domeniu, fie el de nișă și redus la noi, este foarte important, pentru că din anii ’90 s-au pierdut cele mai multe cunoștințe pe care noi le dețineam, s-a schimbat generația de specialiști, iar inginerii care au lucrat anterior în construcții hidrotehnice nu mai sunt în activitate la momentul de față, deci era necesar ca această nișă să fie completată. Nu a fost prima mea opțiune, dar în cadrul instituției noastre încă se mai practica rotirea de cadre (sunt puține domenii în care nu am activat în scurta mea experiență de cam 16 ani din cadrul ABADL), iar managementul costier este ultima etapă, pe care am început-o în 2019. Trebuie să vă spun că mi-am perfecționat cunoștințele pe parcurs cu acest proiect, de aceea am lucrat cu experți din mai multe institute de cercetare, care ne-au adus rapoartele lor. Din fiecare modelare și studiu de valuri și de vânt am avut ceva de învățat. Astăzi mă pot mândri că sunt unul dintre specialiștii țării.

R.Z.A.A.:   Ce calități ar trebui să aibă un aspirant la acest sector de activitate? Poate alege oricine această meserie?

N.B.: Un aspirant trebuie să aibă, în primul rând, perseverență. Dorința de a reuși este cerința principială. Apoi totul se rezolvă cu suficientă muncă și practică, dacă plecăm de la Repetitio est mater studiorum. Este un domeniu creat de oameni și care va putea fi îndeplinit de oameni, deci nu este ceva supraomenesc sau ceva de care ar trebui să ne temem. Este un proiect extrem de frumos, este un domeniu frumos și interesant; abia începem să înțelegem anumite interacțiuni, pentru că, dacă doriți, momentan pachetele de software care se utilizează pentru modelarea acțiunii valurilor și curenților sunt încă în proces de perfecționare de la un an la altul. În momentul de față există o cercetare detaliată prin care se percepe inclusiv influența bulelor de aer din masa de apă care se mișcă: sunt două fluide de densități diferite care au o interacțiune și care intră în contact în moduri pe care abia acum începem să le înțelegem. Dorim să ajungem la un nivel de rafinare foarte bun al acestor modele. E foarte interesant acest domeniu, fie ca cercetare, fie ca inginerie, fie ca lucrări: sunt niște construcții pe care le vede toată lumea, care devin structuri publice și care, peste ani, pot fi admirate sau arătate cu degetul de generațiile mai tinere. Uite, aici am fost și noi și am pus și noi o piatră.

R.Z.A.A.:   Este un domeniu de lucru solicitant. Ne-ați povestit, de exemplu, că în sezon mentenanța litoralului face numai noaptea sau că trebuie să interveniți prompt în urgențele de mediu. Trăiți tot timpul „La cumpăna apelor” (titlul unui volum de versuri de Lucian Blaga)?

N.B.:   Eu nu mai fac parte din departamentele care se ocupă de acest lucru, dar, da, avem partea de intervenție în situații de urgență, colegii care sunt specializați și care alături de Inspectoratul pentru Situații de Urgență sunt pregătiți să facă intervenții la orice oră, atunci când fenomenele meteorologice periculoase se manifestă. În domeniul apelor vorbim despre furtuni puternice, însoțite de precipitații însemnate, vorbim de gheață și de depunerile ei care se pot produce la malurile apei, fie curgătoare, fie stătătoare. Avem colegi care sunt pregătiți să intervină și care o pot face cam oricând. N-am putea spune că trăim chiar la cumpăna apelor, deoarece am dezvoltat un sistem destul de complex de avertizare și avem, în general, cu excepții bineînțeles, timp să ne pregătim pentru situațiile acestea.

R.Z.A.A.:   Cum se poate implica cetățeanul X în protejarea mediului la care vegheați activ?

N.B.:   Pentru protejarea mediului în general și în directă legătură cu apele, aș începe cu cel mai mic pas, așa cum încep cele mai lungi călătorii.

Acesta ar fi un lucru care ne caracterizează, din păcate, ca rasă: Nu suntem capabili să ne gestionăm deșeurile. Și nu vorbesc despre tineretul din România, despre români, pe absolut tot Globul se întâlnește, mai mult sau mai puțin substanțial, această problemă care este principalul mod prin care oamenii de rând, ca mine și ca voi, influențează, cu sau fără bună știință, mediul înconjurător. Orice deșeu care nu ajunge într-un recipient special și care nu intră pe fluxul de depozitare corespunzătoare va ajunge pe sol, care reprezintă un capăt al unui bazin hidrografic (din punctul nostru de vedere, al gospodarilor de ape), al ariei pe care un curs de apă își are rezervorul, zona din care își cumulează afluenți, și atunci, fără să ne dăm seama, poate pentru că l-am aruncat pe stradă, pe asfalt, pe șosea, deșeul ajunge, la prima ploaie, să fie purtat de ape și să pătrundă în emisar (așa numim noi cursul de apă care primește apele murdare). Din cursul acela mic va tranzita, poate, către unul mai mare, va ajunge într-un lac, se va opri într-un baraj, într-un pod și va genera acele situații pe care le vedem la televizor mai des decât mi-ar plăcea să accept. În fenomenele de inundații putem observa până unde a ajuns apa după urma de deșeuri care rămâne, este un indicator care ne ajută la constatări, dar care, totodată, ne arată că avem o gravă problemă în gestionarea deșeurilor.

Cred că acesta este primul, cel mai simplu și cel mai important pas de urmat: trebuie să avem grijă ce facem cu resturile activităților noastre. Când vom învăța să le gestionăm corect cu toții, deodată vom observa că lucrurile se vor schimba. Sunt sute de mii de metri cubi de deșeuri care se generează pe plajă în fiecare zi. Este un volum foarte mare, iar logistica colectării și transportului este foarte complicată, pentru că discutăm de o zonă de plajă. Dacă fiecare și-ar face partea, am beneficia cu toții de niște plaje mai libere, mai curate, mai verzi, dacă vreți.

R.Z.A.A.:   Un mesaj pentru  mirciștii care vor să salveze planeta?

N.B.:   Exact acesta este mesajul: nu ne trebuie pași majori, de tipul „de mâine să nu mai consumăm curent sau să nu mai ardem deloc cărbune”. Hai să plecăm cu pași mici, să-i înțelegem și să-i adoptăm ca atare. Să avem mare grijă cu ambalajele de unică folosință care au devenit un trend, o modă, care nici nu existau în epoca comunistă. Ele ne dau lejeritate, ne conferă libertate de mișcare: avem sticla noastră de suc sau de apă plată cu care mergem până unde ni se face sete. Numai că după aceea avem o problemă, trebuie să gestionăm un deșeu. Ce facem cu restul acela pe un traseu montan, unde nu sunt amenajate locuri speciale, pentru că nu se pot presăra pe toți munții pubele?

Bun, haideți să învățăm lucrurile acestea, să îi învățăm și pe alții. Să promovăm cu pași mărunți responsabilitatea. Nu este vorba de o schimbare radicală a vieții, ceva de neacceptat, cum ar fi, de pildă, să-i convingem pe șoferi să treacă de la mașină la bicicletă, ceva extrem de greu. Dar să convingem pe cineva să ia un PET și să-l pună întotdeauna la coșul de gunoi sau să-l țină în ghiozdan sau unde l-a avut și când era plin, asta nu cred că e atât de complicat.

Mulțumindu-i interlocutorului nostru pentru amabilitate, tragem învățămintele potrivite. În ceea ce ne privește, în urma vizitei la ABADL am rămas mai apropiați de mediu și ne-am promis că vom face și noi ceva pentru albatroși și păstrăvi. Să nu uităm de povestea rabinului care voia să schimbe lumea și care a înțeles că, dacă s-ar fi schimbat pe sine, familia i-ar fi urmat exemplul, apoi la fel ar fi făcut orașul și țara lui. În cele din urmă, lumea întreagă s-ar fi schimbat.

Citește și: Proiecte diverse și inițiative noi. Cum ne-a reprezentat anul acesta CȘE?

Convorbiri despre arhitectură

De aproape doi ani, un proiect al Consiliului Elevilor din Colegiul „Mircea” ne oferă posibilitatea de a interacționa cu profesioniștii care, „combinând pasiunea cu cariera” (acesta fiind și titlul proiectului), s-au afirmat în diverse domenii de activitate. Inițiativa s-a dovedit a fi utilă pentru elevii aflați în căutarea direcției profesionale celei mai potrivite cu aspirațiile și potențialul lor de reușită în viață. În aceste întâlniri nu numai că ni se prezintă informații aprofundate despre specificul domeniului respectiv, dar primim și răspunsuri lămuritoare la multele întrebări formulate de publicul mircist.

O activitate recentă a avut loc miercuri, 17 aprilie 2024, când, ca emisari ai „Zărilor Alb Astre”, ne-am instalat în Amfiteatrul „Coriolan” pentru a lua pulsul acestor evenimente. Invitatul momentului a fost arhitectul Dumitru Calotă, membru al Ordinului Arhitecților din România, care, întâmpinat de liceenii cu înclinații spre domeniul arhitecturii, a început cu o scurtă prezentare a profesiei, deschizând apoi un dialog animat cu elevii participanți. El s-a concentrat mai ales asupra următoarelor probleme, puse în discuție de public.

De ce să alegem arhitectura?

După cum era de așteptat, dl Dumitru Calotă ne-a reamintit că trebuie „să ne îndreptăm spre o carieră, oricare ar fi ea, care să ne facă plăcere”. Cu alte cuvinte, fiecare meserie are importanța ei și fiecare om are calea lui, așa că trebuie să căutăm un domeniu de care chiar suntem pasionați. Cel ce practică o profesie care nu îl pasionează își pierde o bună parte din viață și, chiar dacă dobândește competența necesară pentru a duce un trai bun din ea, nu va avea acele satisfacții care să-l împlinească.

Deci, de ce să alegem arhitectura? Din pasiune. În cazul în care ea lipsește, chiar dacă vom ajunge să avem o carieră reușită, marcată de proiecte excepționale, vom plăti cu prețul timpului nostru, pe care nu îl putem răscumpăra niciodată.

Poți intra la o facultate de arhitectură fără a face meditații?

Se pare că nu. Trebuie să ai aptitudini la desen, iar fără o bună pregătire în această direcție nu vei putea intra la o facultate de arhitectură. Invitatul a argumentat pe baza experienței personale: „Știam că sunt un bun desenator, dar chiar și atunci a trebuit să fac pregătire la desen”.

Ce presupune calitatea de student la o facultate de arhitectură?

S-a evidențiat insistent munca ce trebuie depusă pe parcursul studiilor universitare, efortul considerabil („La facultățile pe care le veți face, veți munci mult mai mult decât munciți acum!”) și continuu, dl Calotă atenționându-ne că rezultatele acesteia se vor vedea și vor fi apreciate abia după începerea practicării meseriei. Ca în orice alt domeniu, după terminarea facultății nu poți fi pe deplin pregătit pentru profesie, fiind nevoie de aprofundarea acesteia prin practică. Formarea unui bun arhitect nu încetează niciodată: „Va trebui să vă schimbați tot timpul și să învățați tot timpul.”.

Deși mulți dintre noi cred că arhitecții sunt niște artiști ai spațiului și formelor, invitatul ne-a contrazis reprezentările, punând lucrurile într-o altă ordine. Arhitectura nu este o profesie artistică, ci se bazează, mai degrabă, pe tehnicitate și legalitate, având, ce e drept, și o componentă creativă.

Cât privește traseul strict intituțional de urmat, după terminarea facultății trebuie realizat un stagiu de doi ani, iar abia după aceea se obțin atestatul și dreptul de semnătură în cadrul Ordinului Arhitecților din România.

Unde este mai bine să faci facultatea, în România sau în străinătate?

Dl Dumitru Calotă a evocat exemplul colegii săi mai tineri, care au intrat la facultatea din București și au profitat de programele „Erasmus”, plecând câte un an de zile în diferite țări din Europa pentru schimb de experiență. În acest context academic al parteneriatelor, se poate întâmpla să-ți fundamentezi cariera. Este cazul unuia dintre tinerii arhitecți români, care a fost atât de îndrăgit de un profesor de la Universitatea din Stuttgart, încât l-a angajat la unul dintre cele mai mari birouri de arhitectură din Europa. Majoritatea arhitecților preferă să lucreze, însă, în țară, deoarece „în România este mult de construit”, dar pentru această profesie este foarte important să vizităm și să vedem cu ochi de specialist marile orașe ale lumii.

Cum s-ar descrie arhitectura din România actuală?

Arhitectul Dumitru Calotă susține că trăim vremuri bulversante în domeniul arhitectural, statul retrăgându-se aproape complet din investiția în clădiri. Pentru că totul se bazează pe investitorul privat, care are în vedere în primul rând profitul și, deci, reducerea costului investiției și majorarea prețului de vânzare, „asta, pe plan social, este dezarmant și foarte dezamăgitor”. Cu regret, ne-a mărturisit că a ajuns să proiecteze locuințe colective cu spații interioare mai prost făcute decât în anii ’80. Un motiv pentru care tehnicile de construcție moderne, care în altă parte dau rezultate fabuloase, nu se aplică la noi este că România ar fi una dintre cele mai sărace țări din Europa, iar materialele pe care ele se bazează sunt scumpe și lucrările trebuie realizate de personal specializat.

Va putea inteligența artificială să-l înlocuiască pe arhitect?

Dl Dumitru Calotă este convins că inteligența artificială este doar un instrument, încă primitiv, și, chiar dacă în viitor va fi perfecționat, tot nu va putea înlocui o persoană în acest domeniu. Arhitectura implică adesea un grad mare de creativitate și intuiție umană. Deși A.I. poate genera modele bazate pe date și cerințe, este dificil să imite cu adevărat procesul creativ uman și viziunea artistică. De asemenea, arhitecții trebuie să lucreze îndeaproape cu clienții pentru a înțelege nevoile și dorințele lor și pentru a le transforma în designuri viabile. Abilitățile sociale și de comunicare sunt esențiale în interacțiune, iar inteligența artificială nu poate înlocui complet acest aspect al profesiei.

În lumina discuțiilor despre cariera în arhitectură, iese în evidență  un adevăr fundamental: pasiunea și dedicarea sunt elementele-cheie pentru succesul în această profesie fascinantă. Arhitectura nu este doar despre proiectarea spațiilor, ci și despre înțelegerea profundă a nevoilor sociale, culturale și tehnice, alături de o continuă adaptare la schimbările din societate și tehnologie. În fiecare cuvânt rostit de arhitectul Dumitru Calotă a răsunat acest devotament, subliniind că alegerea unei cariere în arhitectură trebuie să fie alimentată de flacăra pasiunii, care luminează drumul spre excelență și satisfacție profesională. În plus, dialogul nostru a evidențiat importanța formării continue și a deschiderii către experiențe internaționale, pentru a înțelege și a contribui la diversitatea și complexitatea arhitecturii contemporane.

Citește și: Înregistrarea viselor – o utopie tangibilă?

Înregistrarea viselor – o utopie tangibilă?

Somnul, o parte esențială a vieții noastre, ne consumă aproximativ 25 de ani din existență, circa o treime din durata medie de viață a omului (75-78 de ani), dintre care aproximativ 6 ani sunt dedicați tărâmului enigmatic al viselor. Cu toate acestea, misterul care înconjoară somnul și visele persistă, lăsându-i pe oamenii de știință în luptă cu întrebări fundamentale: De ce dormim și de ce visăm?

După decade de cercetare, răspunsurile rămân greu de atins, iar înțelegerea noastră se limitează la necesitatea somnului pentru ameliorarea oboselii. Visele, fugare, efemere, tind să scape memoriei noastre în câteva minute după ce ne trezim, dar atunci când ele persistă ne tulbură, ne preocupă și ne captivează imaginația, provocând speculații despre semnificația și scopul lor. În timp ce unii văd visele ca pe niște ferestre către suflet, alții resping orice interpretare nonfizicalistă, considerându-le doar efecte ale descărcării neuronilor în timpul somnului.

Progresele recente în materie de tehnologie ne-au adus, totuși, mai aproape de descifrarea complicatului fenomen oniric și a rolului său în viețile noastre. Perspectiva înregistrării viselor, prezentă cândva doar în sfera ficțiunii științifice, a devenit acum o posibilitate tangibilă. Experimente de pionierat, întinzându-se pe parcursul a zeci de ani, au pus bazele pentru decodificarea manifestărilor vizuale din vise.

Pentru a putea înțelege cu mai mare ușurință ce caută cercetătorii în timpul dezvoltării proiectelor, trebuie menționate etapele somnului:

1. Adormirea, stadiul 1, în care corpul începe să se relaxeze, ritmul cardiac încetinește, iar creierul începe să intre într-o stare de somnolență. Această etapă este caracterizată de tranziția de la starea de conștiență la starea de somn.

2. Somnul ușor, stadiul 2, în care activitatea cerebrală încetinește, apare un tip specific de activitate electrică cerebrală, numită „complexele K”, și încep să se manifeste undele Delta (unde cu frecvențe mai joase).

3. Somnul profund, stadiile 3 și 4, etape cunoscute și sub numele de somn lent, caracterizate prin dominanța undelor Delta în activitatea cerebrală. Este etapa în care corpul se reface, fiind dificil să trezești o persoană aflată în această fază a somnului.

4. Rapid Eye Movement (REM), etapă asociată cu visarea, are loc aproximativ la 90 de minute după adormire. În timpul somnului REM, activitatea cerebrală devine mai puternică, iar ochii se mișcă rapid sub pleoape. Musculatura este paralizată (cu excepția mușchilor esențiali pentru respirație și funcții vitale), iar visarea intensă are loc în această fază.

Etapele somnului se repetă în cicluri pe parcursul nopții,  fiind esențiale pentru un somn odihnitor, deci pentru sănătatea și starea generală bună a organismului.

Studiile consacrate viselor s-au concentrat, desigur, pe etapa REM. Pe scurt, istoria derulării lor este următoarea. În 1999 cercetătorii de la Universitatea Berkeley din California s-au angajat într-o încercare revoluționară, aceea de a decodifica semnalele din creierul pisicilor pentru a reconstrui ceea ce vedeau ele în timp real. Cu toată tehnologia rudimentară de atunci, rezultatele au fost remarcabile, sugerând potențialul de a privi în lumea viselor.

Studii ulterioare, cu subiecți umani, folosind tehnici avansate de imagistică precum fMRI (imagistică prin rezonanță magnetică funcțională), au propulsat înțelegerea noastră la un nivel mai înalt. Monitorizând activitatea creierului în timpul somnului și corelând-o cu stimuli vizuali, cercetătorii au efectuat pași semnificativi către reconstrucția conținutului viselor.

În 2011, cercetătorii au decis să meargă mai departe. Subiecții au fost plasați într-un RMN și creierul lor a fost monitorizat în timp ce le erau prezentate ore întregi de videoclipuri de pe YouTube. Videoclipurile erau scurte și diverse, iar activitatea creierului a fost înregistrată în timp ce subiecții le priveau. Apoi, folosind această activitate ca bază de date, cercetătorii au comparat activitatea creierului subiecților în timpul somnului cu videoclipurile arătate, obținând astfel o imagine aproximativă a ceea ce subiecții visau. Treptat, acest proces a fost automatizat prin dezvoltarea unor software-uri specializate.

În 2013, cercetătorii din Kyoto, Japonia, au făcut o descoperire semnificativă, reușind să prezică fondul viselor subiecților cu o precizie de 60%. Folosind o combinație de EEG și MRI, cuplată cu algoritmi sofisticați, au decodificat semnăturile neuronale ale viselor și au înțeles mai bine persistența lor în memorie, analizând și interpretând în detaliu visele din etapele avansate ale somnului (în principal REM), vise ce devin rapid inaccesibile omului după trezire, dar și legăturile care se produc cu alte părți ale creierului.

În imaginile de mai jos se regăsesc înregistrări realizate prin această metodă în 22 septembrie 2011. (Sursa: youtube.com). În stânga sunt imaginile prezentate, iar în dreapta, varianta lor reconstruită de activitatea creierului.                                                        

Drumul către captarea și experimentarea viselor în înaltă definiție este plin de provocări. Limitările tehnologice, considerațiile etice și complexitatea inerentă creierului uman reprezintă obstacole formidabile. Cu toate acestea, dorința de a pătrunde în adâncurile minții noastre, în misteriosul subconștient, alimentează ambiția de a continua explorarea și inovația în domeniu.

Vizionari ca Elon Musk, cu inițiative precum Neuralink, își imaginează un viitor în care orice aplicație și utilizare a activității neuronale sunt posibile; printre ele, amintirile și visele ce pot fi înregistrate, stocate și chiar transferate. Musk a prezentat lumii un un proiect ambițios, care estompează granița dintre ficțiunea științifică și realitate. Neuralink este o companie fondată de bilionar, care își propune să dezvolte interfețe neuronale avansate pentru a conecta creierul uman la computere și alte dispozitive digitale. Scopul declarat al Neuralink este să creeze tehnologii care să permită o comunicare bidirecțională între creier și computere, deschizând astfel posibilități noi în domenii precum sănătatea, inteligența artificială și interacțiunea om-mașină.

Principala inovație pe care Neuralink încearcă să o realizeze este dezvoltarea unui implant cerebral sub formă de mică interfață neurală, denumită „Link”. Acest implant ar fi plasat în creierul uman și ar avea capacitatea de a înregistra și stimula activitatea neuronală în timp real. Tehnologia ar putea fi utilizată pentru a trata diverse afecțiuni neurologice și psihice, precum paralizia, depresia sau anxietatea, cu aplicații extinse în domenii ca realitatea augmentată, controlul dispozitivelor prin puterea minții sau îmbunătățirea capacităților cognitive și perceptuale.

Anul acesta, pe 29 ianuarie, Musk a anunțat public că a avut loc prima operație de implant a cipului creat printr-un nou tip de tehnologie, mult mai eficientă decât cea utilizată în 2011, informația fiind, de data aceasta, colectată și transmisă direct de la sursă, minimizându-se posibilele erori. Acest tip de monitorizare a creierului este o  alternativă mult mai accesibilă față de un RMN. Cu noua tehnologie este foarte probabil ca înregistrarea viselor și a amintirilor, prin Neuralink, să devină disponibilă publicului larg în aproximativ 15 – 20 de ani.

În imaginea de mai jos este prezentat cipul Neuralink. (Sursă: google.com)

În același timp, există îngrijorări și întrebări etice legate de proiectul Neuralink, cum ar fi securitatea datelor, prezervarea intimității și posibilele efecte secundare sau riscuri asociate cu implanturile cerebrale. Posibilitatea ca, de pildă, corporațiile să utilizeze implanturile cerebrale pentru a avea acces la gândurile și emoțiile utilizatorilor, în scop de marketing sau chiar de manipulare propriu-zisă, stârnește numeroase temeri. Prin colectarea și analizarea datelor neuronale, corporațiile ar putea să-și îmbunătățească strategiile de publicitate sau să manevreze comportamentul consumatorilor în moduri subtile ori subliminale, practic să poată controla absolut fiecare aspect al vieții acestora.

De asemenea, există preocupări legate de securitatea datelor și confidențialitatea informațiilor personale ale utilizatorilor. Vânzarea sau utilizarea neautorizată a datelor neuronale ar putea avea consecințe grave asupra intimității și autonomiei individuale.

Este important ca reglementările în materie de protecție legală să țină pasul cu avansul tehnologic pentru a garanta respectarea drepturilor individuale. Noile tehnologii trebuie să fie supuse unor standarde ridicate de securitate și protecție a datelor, iar utilizatorii trebuie să aibă controlul asupra informațiilor personale, oferindu-li-se transparență cu privire la modul în care sunt colectate și utilizate datele.

Aceste preocupări trebuie să fie luate în considerare și discutate în mod deschis, în contrapondere cu entuziasmul pentru potențialele beneficii ale tehnologiei. Există o tendință în rândul unora de a vedea fuziunea om-tehnologie ca pe o soluție magică pentru problemele umanității, ignorând sau minimalizând potențialele riscuri și consecințe negative. Este o perspectivă care se întâlnește cu ideologia transumanismului, ce susține depășirea limitelor biologice ale speciei umane prin tehnologia avansată.

Elon Musk este un promotor proeminent al acestui curent și al ideii că integrarea tehnologiei în corpul uman ar putea aduce beneficii semnificative, cum ar fi îmbunătățirea capacităților cognitive sau prelungirea vieții. Cu toate acestea, este important să abordăm aceste chestiuni cu precauție și să ne asigurăm că progresele tehnologice sunt gestionate în mod responsabil, ținând cont de normele etice și sociale. Este esențial să avem în vedere nu doar potențialul benefic al tehnologiei, ci și impactul său asupra individului și societății în ansamblu.

În ciuda îngrijorărilor, proiectele de cercetare a creierului uman continuă să progreseze, ca și tehnologia tot mai sofisticată dedicată lor, liderii noii tehnologii urmându-și viziunea despre viitorul interacțiunii umane cu aceasta. În contextul inovațiilor recente, înregistrarea viselor reprezintă nu doar o nouă posibilitate, ci și o punte către o lume în care frontiera dintre realitate și imaginație devine din ce în ce mai fluidă. De la experimentele de pionierat cu pisici și subiecți umani, până la proiecte futuriste precum Neuralink, știința își îndreaptă atenția către teritoriile neexplorate ale subconștientului nostru.

Acum suntem în etapa în care ne întrebăm încă dacă putem cu adevărat înregistra visele, dar mai ales dacă ar trebui să o facem. În drumul către acest viitor fascinant, nu trebuie să uităm că, în cele din urmă, ceea ce ne definește este individualitatea noastră irepetabilă, intimitatea personalității noastre, iar visele sunt parte din ea. Poate că nu am vrea ca ele să circule pe Internet sau să fie clasificate în „corecte” și „incorecte”, „permise” și „nepermise”, „sănătoase” și „nesănătoase” etc.

Citește și: Rosa, trantáfyllo, chabatsteleth…

Matematica este limba cu care Dumnezeu a scris Universul. (Galileo Galilei)

Tu te-ai hotărât în legătură cu profesia pe care o vei urma toată viața? Mulți elevi sunt cuprinși de anxietate când aud această întrebare, devenind parcă, odată cu trecerea timpului, din ce în ce mai confuzi atunci când trebuie să facă o alegere. Tot mai mulți tineri au dificultăți în a-și descoperi telos-ul, scopul existenței, ajungând să se lase influențați de părerea celorlalți ori de planurile părinților. Într-adevăr, școala îți oferă cunoștințe dintr-o sumedenie de domenii, cu intenția de a-ți asigura o cultură generală cât mai largă și poate fi derutant să știi pe care dintre ele să le prioritizezi, care dintre ele îți vor fi cu adevărat utile în carieră. Însă un moment de introspecție severă și sinceră sigur te va ajuta să-ți vezi cu mai multă claritate calitățile și aspirațiile.

Dacă ai ajuns la concluzia că ai o gândire logică și ți-ai dori să profesezi într-un domeniu matematic, dar nu te-ai decis încă în privința  universității, acest articol este pentru tine. El te-ar putea inspira oferindu-ți detalii despre un eveniment organizat anual în mediul academic bucureștean, manifestare la care am participat de curând. 

În perioada 18-20 aprilie, a avut loc a XIII-a ediție a celui mai mare târg educațional românesc din domeniul ingineriei, în campusul Universității ,,Politehnica” București, eveniment numit PoliFest. Intrarea a fost liberă, iar participanții au avut ocazia de a le adresa întrebări profesorilor și voluntarilor prezenți la standurile specifice fiecărei facultăți din Universitate. De asemenea, au asistat specialiști și reprezentanți ai celor mai inovative companii din țară, și nu numai, precum Nuclearelectrica, Adobe, Vodafone, Orange, London Stock, eMAG, ITA, Alstom ș.a.m.d., veniți pentru a le prezenta studenților oferte de angajare și internship-uri.

Întrucât tehnologia modelează lumea în care trăim și reprezintă o parte integrantă a vieții noastre cotidiene, majoritatea elevilor de la liceele cu profil Real, mate-info, se îndreaptă către Facultatea de Automatică și Calculatoare, la care competiția devine tot mai acerbă de la an la an. Decanul facultății, domnul Mihnea Moisescu, a declarat că anul acesta la preadmitere au fost în total 2.138 de înscriși, cu 200 de candidați mai mulți decât anul trecut. Preadmiterea constă în susținerea unei probe scrise în decursul a trei ore, în format grilă, la matematică și, la alegere, informatică sau fizică. Punctajul reprezintă, în procente, 80% din nota de admitere la facultate, restul fiind calculat prin media din clasele IX-XI la materiile respective și rezultatele obținute, eventual, la concursurile naționale.

De asemenea, la Politehnică există și Facultatea de Inginerie în Limbi Străine (FILS), unde studenții pot urma cursuri susținute în limba engleză, franceză sau germană, având șanse sporite de a participa la programe educaționale europene, precum Erasmus +, și de a obține o diplomă dublă: de la FILS și de la o altă facultate din Uniunea Europeană.

La întrebarea „De ce ar trebui tinerii să urmeze acest drum?” (al ingineriei), voluntarii au răspuns că „Dacă ești o fire curioasă și creativă, căreia îi place să țină pasul cu ultimele tendințe în lumea tehnologiei, atunci locul tău este la universitatea noastră! În ultimii ani, pe piața muncii s-a putut remarca o tendință promițător ascendentă a cererii de specialiști, din moment ce trăim într-o epocă digitalizată în care inginerii sunt necesari, ei fiind creatorii de nou. Totodată, domeniul IT se află într-o perpetuă dezvoltare, așadar oportunitățile de angajare sunt ofertante și nenumărate. Aș spune că motto-ul nostru este Per aspera ad astra (Pe căi anevoioase către stele), deoarece țintim cât mai sus și tot efortul depus merită atunci când vezi că ai reușit să ajungi în top și să-ți îndeplinești obiectivul, oricât de greu ar fi părut inițial.”.   

La conferința de deschidere a participat și doamna Ligia Deca, Ministru al Educației, care a calificat festivalul drept „un eveniment ce se poate înscrie cu succes în conceptul de apropiere a școlii de societate și economie”.

Cam în aceeași perioadă (27-28 aprilie), a avut loc și Ziua Porților Deschise la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității București, eveniment la care vizitatorii au avut parte de un tur al facultății, ghidați fiind de către studenții din Asociația de Voluntari. Înscrierea a constat în completarea unui formular online publicat pe site-ul Universității, iar elevii vizitatori au putut opta pentru ziua dorită și intervalul orar preferat, urmând a fi repartizați pe grupe.

Am avut ocazia să particip la această activitate alături de câțiva colegi de clasă, care erau la fel de entuziasmați și curioși ca mine să descopere ce se află dincolo de aparențele austere ale acestei instituții.  

La început, am fost invitați să asistăm la un curs de baze de date susținut de doamna Cezara Benegui, profesor în cadrul catedrei de Computer Science. Ora a debutat cu un citat din Albert Einstein, „Education is not the learning of facts, but the training of mind to think.” (Educația nu este procesul de învățare a lucrurilor, ci antrenarea minții pentru a gândi.). În completare, ni s-a spus că la facultate profesorii ne ajută să ne formăm un mecanism logic de reținere a cunoștințelor, ne oferă un etalon de gândire. Pentru a excela și a progresa, ține de noi să ne consolidăm universul cognitiv prin lucru suplimentar individual, nu să ne bazăm doar pe teoria predată în sala de curs. Stilul dumneaei de împărtășire a informațiilor a fost unul captivant și inovator, cu participare activă din partea publicului. Ca să înțelegem mai bine și mai ușor conținuturile prezentate, doamna profesoară le-a explicat prin intermediul unor analogii inedite cu viața reală, în scopul de a observa aplicabilitatea lor practică. Bineînțeles că, în acest caz, bazele de date sunt foarte utile pentru firmele ce au nevoie să stocheze informații personale despre fiecare angajat.

Rămași în sală, am vizionat o prezentare PowerPoint despre admitere și alte activități organizate de Universitate. Am avut surpriza să aflu că, în afară de cele două specializări (matematică și, respectiv, informatică), a fost înființată secția de Calculatoare și Tehnologia Informației (CTI), la fel ca cea de la Automatică și Calculatoare din Politehnică. Aici, preadmiterea constă într-un concurs intitulat MateInfoUB, ce se desfășoară în două etape (fizic și online). Elevii premiați la olimpiade au un loc asigurat în facultate.

Turul facultății ne-a purtat apoi prin Clubul de robotică și Sala Google. Echipate cu aparatură performantă și calitativă, laboratoarele le oferă studenților un mediu propice de învățare.

 Am aflat și că în vara aceasta, în perioada 15-28 iulie, va avea loc tabăra UB Summer University, organizată pentru inițierea elevilor de clasele a X-a și a XI-a în viața de student prin diferite cursuri, laboratoare, training-uri, jocuri, dar și petreceri, pe parcursul a 14 zile.

Ambele experiențe au fost cu siguranță constructive și mi-au oferit o perspectivă mai clară în raport cu alegerea specializării profesionale potrivite. Ardoarea cu care ne vorbeau studenții m-a determinat să îmi doresc și mai mult să urmez drumul ingineriei pentru a desluși enigmele universului digital. Entuziasmul lor m-a contaminat și mi-a dat impulsul de a le recomanda celor care tatonează încă teritoriul profesiilor, cu încredere, oricare dintre aceste două medii universitare pentru a-și desăvârși aptitudinile și a avea o carieră strălucită în ingineria dispozitivelor tehnologice.

Citește și: Gânduri la final de liceu – interviu cu Maria Stan, fostă președintă a C.Ș.E.

Clubul de limbi străine, o deschidere a orizonturilor

O limbă te va plasa pe un coridor pentru toată viața.

Două limbi îți vor deschide toate ușile întâlnite.

                       (Frank Smith)

Suntem într-o eră a cunoaşterii prin cultură, iar stăpânirea mai multor limbi străine înseamnă o deschidere imensă către informaţiile culturale şi ştiinţifice ale întregii lumi. Citirea unei cărţi în limba în care a fost scrisă înseamnă să ai acces la amănuntele ce formează plinătatea acelei cărţi. Exact acestea sunt unele dintre obiectivele recent înființatului Club de limbi străine din CNMB.

Cum a pornit totul, poate vă întrebaţi. Pentru a afla mai multe detalii despre constituirea acestui club am vorbit cu preşedinta Consiliului elevilor, Maria Maldeş.

„Cele mai multe cluburi şi centre de excelenţă sunt concentrate pe ştiinţele exacte, așa încât în mediul educațional se poate constata o lipsă de activităţi pentru profilul umanist. Consiliul elevilor a dorit să aducă ceva nou şi pe această nişă. Eu împărtăşesc o mare pasiune pentru limba germană. Din păcate, am pierdut continuitatea la această limbă. Nu am fost singura în această situaţie. Vorbind cu alţi elevi ai liceului, am aflat că şi ei se confruntau cu această problemă. Este dificil să recuperezi o materie dacă pierzi o lecţie. Pentru unele persoane poate reprezenta şi un motiv de descurajare. Această idee de proiect a început astfel să se contureze în dezbaterile Consiliului. Am dorit să creăm un mediu în care oricine poate să îşi consolideze abilităţile lingvistice. Împreună am reuşit să ne concretizăm ideile în Clubul de limbi străine.”

Întemeierea clubului nu a fost uşoară. Pentru Consiliul elevilor a reprezentat o adevărată provocare. Printr-un sondaj materializat într-un chestionar promovat în rândul liceenilor, a fost cerută opinia acestora. Ţinând cont de ea, au fost create principalele secţiuni: franceză, germană şi italiană. Clubul a fost înființat în ianuarie 2024.

„Pentru punerea în practică a proiectului a trebuit să ne facem o strategie şi un plan de acţiune. Recunosc că am fost destul de stresaţi deoarece inițial nu aveam un număr atât de mare de elevi înscrişi pe cât ne așteptam. Aceste emoţii nu îşi aveau, însă, locul. Din fericire, în scurt timp, proiectul a atras atenţia conducerii liceului şi am primit sprijinul acesteia. De asemenea, după o mai bună promovare în colegiu, mulţi elevi s-au înscris la club, unii din simplă curiozitate, care însă mai târziu s-a transformat în dorinţa de a participa la cursuri şi de a acumula cunoştinţe noi prin studiul limbilor străine. De la un număr mic de membri, am ajuns la unul foarte mare. În cadrul clubului există tineri din toate clasele.” (Maria Maldeș)

  Astăzi Clubul de limbi străine se dovedește a fi un proiect de succes. Foarte mulţi elevi au decis să se alăture cercurilor iniţiate de Consiliul elevilor din CNMB și beneficiază de cursuri gratuite pentru limbile franceză, germană şi italiană.

Întrebându-i despre motivația deciziei lor, ne-au răspuns că activitățile de la club i-au ajutat să-și dezvolte relațiile cu oamenii și să-și facă noi prieteni, că acolo se bucură de o atmosferă relaxantă și simt că au mai multă libertate de a pune întrebări, înțelegând astfel mai bine decât la clasă unele noțiuni.

Activităţile clubului se desfăşoară în spațiul colegiului, în corpul administrativ, atât în cursul săptămânii cât şi în weekenduri. Cursurile de limbă germană se ţin sâmbătă, de la ora 9.00 pentru începători şi de la ora 10.00 pentru avansaţi. În cazul cursurilor de limbă franceză, acestea se desfăşoară vineri de la ora 11.00. Cadrele didactice care susţin cursurile sunt doamnele Florentina Gheorghe (limbă franceză), Anca Bocioagă (limbă germană) şi Sibel Mustafa (limbă germană).

Pentru CNMB existenţa unor astfel de cluburi este importantă deoarece promovează dezvoltarea culturală şi lingvistică a elevilor, pregătindu-i pentru o lume în care cunoaşterea mai multor limbi străine este vitală. Atât acumularea de cunoștințe, cât și dobândirea abilității de a vorbi în altă limbă implică procese complexe, care contribuie la dezvoltarea gândirii, la creşterea capacităţii de memorare, dar și la formarea unor atitudini, precum toleranța și interesul pentru alte culturi.

 Alături de farmecul studierii limbilor străine vine și șansa de „a călători” prin marile culturi ale lumii, de a face schimb de idei, de a comunica deschis gânduri, sentimente şi experiențe spirituale.

Citește și: Explorând melodiile interioare

Explorând melodiile interioare

Pentru noi, doi dintre primii membri ai actualei formații corale CNMB, corul a devenit o parte importantă a vieții școlare. Este locul unde ne exprimăm creativitatea, legăm prietenii și creăm împreună muzică. De ceva vreme, odată cu lockdown-ul impus în pandemie și cu stingerea din viață a maestrului Sabin Nicolaină, corul dispăruse, din păcate, din peisajul școlar, lăsând un gol pe care puțini îndrăzneau să-l umple.

Dar în ultimul an ceva extraordinar s-a întâmplat. Un grup de elevi hotărâți și pasionați, cu ajutorul domnului director Vasile Nicoară, au decis să readucă la viață corul și tot ce implică el. În cadrul acestei călătorii muzicale de regenerare, călăuză ne este domnul Doru Emanuel Pantazi, arhidiacon al Arhiepiscopiei Tomisului și membru al Coralei „Armonia”. Așadar, trebuie să subliniem de la început contribuția deosebită a profesorului nostru îndrăgit, care nu numai că ne-a învățat tainele muzicii, dar a și jucat un rol esențial în formarea și consolidarea ansamblului nostru coral.

Vorbindu-vă despre povestea acestei renașteri, vrem să vă împărtășim provocările pe care le-am întâmpinat și modul în care le-am depășit. Vom vedea cum corul a adus împreună elevi din toate clasele și din toate background-urile într-o comunitate unită de pasiunea pentru muzică.

La început, adică în 2023, corul avea circa… 10 membri! Duceam lipsă de băieți, componenta esențială a vocii a treia, erau multe frustrări și tensiuni, fiindcă greșeam frecvent și ne criticam pentru asta, eram dezorganizați, fiecare cântând pe ce tonalitate voia. Apăreau uneori conflicte pentru că unii încercau să se dovedească mai buni și mai importanți decât ceilalți. Se pare că încă nu conștientizam că aveam o misiune comună.

În prezent situația e cu totul alta. Odată cu sosirea noilor membri, corul nostru a devenit mai bogat și mai divers. Această creștere ne-a permis să ne concentrăm mai mult pe armonie și să lăsăm în urmă nevoia de a ne afirma individual. În timp, am crescut împreună și am devenit o adevărată echipă, în care încrederea și colaborarea sunt fundamentale. Cu toate că în cadrul corului se află elevi care de-abia pășesc în lumea vieții de adolescent, alături de alții care mai au puțin până susțin examenul de bacalaureat, am devenit un întreg, un grup unitar în timpul desfășurării repetițiilor. Avem sportivi de performanță, olimpici și persoane care cântă de la o vârstă fragedă. Suntem de la clase diferite, cu anturaje diferite, cu obiective diferite și cu percepții asupra vieții diferite. Totuși, suntem uniți în activitatea care se desfășoară, de obicei, o dată sau de două ori pe săptămână.

O dovadă a solidarității noastre este integrarea rapidă a celor nou-veniți. În timpul vocalizelor de la începutul repetițiilor, domnul Pantazi poate auzi fiecare iregularitate în tonul sunetelor, iar colegii noi sunt foarte emotivi; le este frică să deschidă gura larg pentru a scoate sunetele corespunzătoare. În acest caz, profesorul îi antrenează individual, ajutându-i să se corecteze, în timp ce în jurul lor se păstrează o liniște solemnă. Asta le dă încredere în posibilitățile propriei voci.

Cu timpul, am constatat că participarea la cor ne dezvoltă nu numai abilitățile muzicale, ci și alte aptitudini esențiale. Lucrul în echipă devine crucial, încurajându-ne să fim atenți la ceilalți membri și să-i ascultăm pentru a crea armonie. Memorarea partiturilor îmbunătățește concentrarea și memoria, iar antrenarea mușchilor gâtului în timpul repetițiilor contribuie la îmbunătățirea vocii. Astfel, corul ne îmbogățește experiența muzicală și ne oferă, în formarea noastră, beneficii pe termen lung. Noi, membrii lui, avem și sentimentul profund al apartenenței la o comunitate muzicală.

În momentul actual, în culisele corului nostru au loc pregătiri amănunțite pentru a fi siguri că viitoarele reprezentații publice vor fi un succes, sperăm răsunător. Astfel, fiecare sesiune de pregătire începe cu vocalizele pentru care dl Pantazi reușește să găsească mereu noi exerciții, din ce în ce mai complexe, pentru a ne menține în formă și a asigura o evoluție armonioasă. Odată ce vocalizele au luat sfârșit, începe cu adevărat să se manifeste structura deja consolidată a corului nostru. Încă de la prima repetiție la care participă un nou membru, pe parcursul vocalizelor, el este repartizat la una dintre cele trei voci: vocea I (a vocilor înalte), vocea a II-a (a vocilor medii) sau vocea a III-a (rezervată tonalităților, de cele mai multe ori masculine, joase și medii). Repartizați fiind pe voci, dl profesor Pantazi îi atribuie cu grijă fiecăruia partitura potrivită și pregătirea repertoriului poate începe. O repetiție uzuală durează între două și trei ore, prima oră fiind rezervată vocalizelor, dar în apropierea reprezentațiilor o repetiție poate dura chiar și patru ore.

Suntem încântați să vă dezvăluim că anul acesta ne așteaptă o călătorie muzicală cu totul nouă și captivantă. În trecut am participat la evenimente cu un repertoriu specific, cum ar fi cântecele patriotice de pe 29 Noiembrie, interpretate cu ocazia Zilei Dobrogei, sau colindele din Aula Coriolan, înaintea Sărbătorilor de iarnă, dar acum ne pregătim să ne îmbogățim experiența muzicală cu un spectacol cu totul special, care va avea loc, probabil, pe 20 mai. După o discuție inspirată cu domnul director, am primit onoarea de a fi protagoniștii unei reprezentații cu adevărat emoționante: premiera noastră în fața întregului liceu, cu ocazia ceremoniei de premiere a olimpicilor.

Cu entuziasm, vrem să aducem în fața voastră prin acest articol și câteva „voci” care ne-au vorbit despre experiența lor în corul CNMB. Printre acestea se numără și Filip, un tânăr recent alăturat nouă, care ne împărtășește o perspectivă proaspătă și plină de energie: „Mă simt cu adevărat privilegiat să fac parte din acest cor minunat. Fiecare repetiție este o aventură muzicală, iar camaraderia și pasiunea pe care le simt aici mă inspiră să îmi depășesc limitele și să mă dezvolt ca artist și ca persoană.”

Șerban, din vocea a III-a, ne-a declarat: „Pentru mine, corul a fost o ocazie să cunosc oameni uniți care mi-au arătat care este adevărata pasiune pentru muzică. Să cântăm împreună nu este doar o activitate, ci o experiență care ne unește și ne definește în moduri neașteptate.”

Asemenea mărturisiri autentice subliniază bogăția experienței noastre corale și ne încurajează să sărbătorim în continuare frumusețea muzicii împreună. Ne inspiră în acest sens și cuvintele domnului Pantazi: „Muzica este un izvor nesecat de frumusețe și bucurie, care ne învață nu doar să cântăm, ci și să trăim cu pasiune și profunzime. Este un privilegiu să particip la această călătorie minunată alături de acești tineri talentați.”

Așadar, vă invităm să vă alăturați nouă, ca participanți la cor, dacă vă doriți, sau ca susținători, pentru că oricine se poate aventura în această experiență sonoră, în care abordăm un repertoriu diversificat și complex. Noi, corul CNMB, îl pregătim cu totală dedicare, pentru a vă încânta și a vă inspira.

Citește și: Cine suntem NOI?

Cu Amfiteatrul prin Univers

O întrebare îi unește pe toți mirciștii prinși în mrejele științei, un unic gând îi face să mai arunce din când în când câte o privire prin Amfiteatrul Coriolan: Când va fi următoarea conferință a domnului Boskoff? Fie că pasiunea lor este matematica, fie că este fizica sau poate chiar filozofia, toți așteaptă cu nerăbdare vizitele îndrăgitului domn profesor. Când se anunță o prelegere, elevii se grăbesc să ocupe locurile din față, în speranța că informațiile vor ajunge mai rapid la mințile lor avide de cunoaștere.

Vineri, 12 aprilie 2024, așteptarea le-a fost în sfârșit răsplătită. Domnul Wladimir Boskoff a revenit la liceul nostru cu o conferință pe o temă extrem de interesantă: Ce trebuie să știm despre găurile negre? În (prea) scurtul timp de o oră, a izbutit să ne explice ce este mai exact acest obiect cosmic, de ce se numește așa și cum acționează asupra spațiului și timpului. Prin concepte precum viteză de evadare, singularitate și entropie, legate într-o țesătură fină de formule fizice, dumnealui a reușit să contureze în mințile noastre scena căderii eterne într-o gaură neagră și legile complexe ce constrâng timpul să devină spațiu, iar spațiul timp.

Atrași de gravitatea problematicii cosmologice, mirciștii s-au lăsat absorbiți de subiect și au pus multe întrebări. Și nu au fost singurii. Domnul George Cazacu, profesor de matematică și fost director al Liceului „Sfântul Sava” din București, unul dintre invitați (printre ei s-a numărat și domnul profesor Marian Sârbu, fost inspector școlar general), a intervenit și el în discuțiile aprinse cu elevii.

Ne declarăm norocoși și recunoscători pentru aceste evenimente științifice care nu încetează să ne lase înfometați de cunoaștere și răvășiți în fața secretelor existenței noastre.

Curioși să știm ce se află în spatele inițiativei sale, i-am pus magisterului câteva întrebări și am aflat astfel că dl. Wladimir Boskoff a fost profesor la liceul nostru și că își alege temele în funcție de ce și-ar fi dorit să i se explice și lui în copilărie, dar nu a avut ocazia niciodată.

Sperăm să vă inducem sentimentul de mândrie incomensurabilă pe care și noi l-am trăit citind textul încredințat cu generozitate de domnul profesor și care ne confirmă că afecțiunea și respectul sunt reciproce.

Liceul pe care îl respect

de Wladimir-Georges Boskoff

Acum mulți ani, 42, terminam facultatea și eram repartizat în județul Constanța la școala din actualul oraș Ovidiu. Mulți nu ar putea înțelege astăzi cum cineva poate să termine o facultate, în cazul meu Matematica, cu medie aproape 10 și să fie repartizat undeva „la țară”. Dar așa a fost atunci, în acel moment când socialismul bântuia o societate plină de lipsuri și „conducătorul iubit” dorea ca satele să se populeze cu tineri, chiar dacă ei aveau alte idealuri și își doreau alte lucruri de la viață.

Când un profesor de matematică de la „Mircea” a părăsit liceul în timpul anului 1983, cumva s-a ținut cont de media mea, de ceea ce publicasem până atunci și m-am trezit după numai o jumătate de an de stat în Ovidiu adus la „Mircea” în fața unor elevi care doreau să progreseze la matematică. Am fost cu elevii de la „Mircea” la concursuri și olimpiade, la lotul național de matematică, unde am devenit profesor-antrenor, la sesiuni naționale de referate și în tabere de pregătire matematică. În toate aceste locuri am împărtășit cu ei bucuriile reușitelor, dar și, evident, munca pentru ele.

Cancelaria liceului „Mircea” era locul unor discuții elevate conduse de profesori remarcabili: Emilian Ștefănescu de română, Sever Baltag de filozofie, Dorin Munteanu de franceză… de fapt mai toți încercam să participăm, era remarcabil să poți numai să adaugi ceva nou discuțiilor. Se juca șah în pauza mare, iar orele „fereastră” erau cele mai bune pentru discuțiile „adânci” despre existență, religie și Univers. Aici îmi amintesc cu plăcere de domnul profesor Munteanu, cel care, cu Marea Enciclopedie în față, ne lua rând pe rând temele de interes, iar comentariile dumnealui erau conforme cu calitatea lecturilor domniei sale. Acesta este liceul pe care l-am părăsit după Revoluție, liceu în care și soția mea a fost elevă și profesoară, iar mai apoi fata noastră elevă. Dar, chiar dacă am plecat de la Mircea la Universitate, am rămas atașat de liceu. Am făcut ore de matematică la cercurile de elevi, am ținut conferințe, am introdus liceul, devenit Colegiu Național, în programe internaționale cu Banca Mondială și universități din Statele Unite și Anglia. Mulți profesori din liceu au ajuns să se perfecționeze acolo și, cel mai important lucru, am reușit pe baza modelului american numit „Laboratory School” să aducem gimnaziul la CNMB și să-i obținem și o clădire.

V-am spus toate aceste lucruri ca să înțelegeți de ce și astăzi, după atâția ani, vin cu plăcere la „Mircea” să mă întâlnesc cu elevii și profesorii săi. Nu mai țin conferințe cu teme de matematică școlară. Nici cu probleme pentru olimpiadele internaționale. Pentru că predau la facultate Geometrie Diferențială și Relativitate, Astronomie și Cosmologie, o Introducere Matematică în Mecanica Cuantică, am considerat eu că teme legate de această interdisciplinaritate Matematică-Fizică sunt mai utile și atractive pentru elevi. Și pentru că astfel de ore îmi amintesc de discuțiile din cancelaria de atunci. Este ca un omagiu pe care îl aduc celor care acum sunt în „Cercul Poeților Dispăruți”.

Cred că în ultimii trei ani am ținut mai mult de 15 astfel de teme. În orice caz, am ținut teme legate de realismul cuantic, inegalitatea lui Bell și entanglement cuantic… Despre Pisica lui Schrödinger, prietenul lui Wigner, teoria lumilor alternative a lui Hugh Everett, imortalitatea și sinuciderea cuantică.

La absolut toate temele cei din sală au avut întrebări. Unul dintre elevi m-a întrebat, după ce am explicat despre superpoziția și colapsul cuantic, dacă „se poate spune că Dumnezeu este în superpoziția cuantică Dumnezeu-tatăl, Dumnezeu-fiul și Sfântul Duh, iar atunci când funcția de undă Dumnezeu colapsează ne apare în doar una dintre formele sale”. Ca să păstrez ideea întrebării, i-am răspuns serios că ar trebui să știm că suntem în fața a ceva descriptibil cuantic și chiar aș dori și eu să știu care este ecuația lui Schrödinger satisfăcută de funcția de undă în acest caz… Oricum, întrebarea aceasta merită atenția celor care au apetența discuțiilor cu caracter teologic.

Alte lecturi au fost cu probleme de geometrie rezolvabile prin fizică și invers, cu probleme de fizică rezolvabile prin geometrie. Sau probleme cu sateliți pe orbită care trebuie să recupereze un mini-satelit dat. Aici elevii au făcut cunoștință cu diverse legi de conservare din natură și modul în care trebuie aplicate pentru a rezolva această problemă dificilă.

Îmi amintesc că una dintre lecturile ascultate cu atenție a fost „Geometria Euclidiană prin ochii unui pește”. Problema pornea de la o lege regională dată în Olanda și Italia despre faptul că proprietarii de pești nu au voie să îi pună în vase-boluri sferice pentru că în felul acesta le denaturează realitatea. Eu am arătat cum se poate reconstrui geometria Euclidiană din plan pe sferă, făcând acea lege inutilă. Peștele avea imaginea realității Euclidiene pe chiar geamul bolului. Putea să vadă acolo pe geam „drepte” paralele și putea să reconstituie toate teoremele importante ale geometriei Euclidiene.

O altă conferință a fost legată de problema universurilor fără timp. Universuri în care mergând în viitor te întorci în trecutul tău. Sau în care plecând cu o rachetă te poți întoarce înainte de plecarea rachetei. Sau și mai bine, pleci în viitor, vezi numerele de la Loto, te întorci, le joci și devii bogat…

Multe teme au fost legate de teoria restrânsă a relativității. Am insistat pe faptul că teoria restrânsă a relativității este, de fapt, geometrie. O nouă geometrie, numită Geometrie Minkowski. Este foarte important ca elevii să știe că există și alte geometrii în afară de geometria Euclidiană. Transformările Lorentz din fizică sunt, de fapt, rotații hiperbolice în această geometrie. Am învățat să arătăm că nu putem să ne întoarcem în trecut, deci universul fizicii relativiste nu permite asta, am vorbit despre paradoxul gemenilor și paradoxul prăjinii în hambar. Deci, am atașat demonstrații geometrice via rotațiile hiperbolice pentru „neîntoarcerea” în trecut, dilatarea timpului și contracția lungimilor. Le-am povestit cum sferele spațiale ale geometriei Minkowski 3-d sunt legate de modele ale geometriilor neeuclidiene, iar în dimensiune 4 sunt modele de univers fără materie.

Au mai fost și alte lecturi. Despre dimensiunea superioară în matematică și fizică și despre „De ce se obosește Universul să existe?” Această ultimă lectură a analizat problema Principiului Antropic. Pentru prima dată în viața lor elevii au înțeles cum acest Univers este fin reglat astfel încât să susțină apariția ființelor conștiente care pot să îl înțeleagă. Cât de mică este probabilitatea ca acest univers să existe exact așa cum este? 1 supra 10 la puterea 10 la puterea 124.  Aproape 0. Prin acest calcul, laureatul premiului Nobel, Sir Roger Penrose, ne arată că, de fapt, s-ar putea să fie o altă explicație. Și de aici începe teoria Multiversului pe care eu o prefer așa cum o susține gravitația cuantică aplicată în teoria Laurei Mersini-Houghton. Universul nostru „trăiește” simultan cu o infinitate de alte universuri. Nu mai trebuie să ne facem probleme cu constantele fizice acordate fin.

Suntem în unul din infinitatea de universuri cu infinitatea de alegeri a constantelor fizice. În cel în care trăiesc ființe inteligente care ar trebui să aibă mai multă grijă de ele, de viața lor și de minunata planetă pe care existăm. Și pe care unii, fie ei lideri politici, fie aruncători de gunoaie, fie poluatori în numele progresului, se chinuie să o distrugă. Iar asta este o lecție pe care vreau să o transmit elevilor acestui minunat liceu. La ora când scriu aceste rânduri vă spun că abia aștept să îi întâlnesc din nou…

Citește și: Vizita istoricului Adrian Cioroianu la CNMB – un îndemn spre reflecție

Cine suntem NOI?

A fi într-o trupă de teatru aduce multe satisfacții. Da, îți sacrifici câteva ore din agenda încărcată. Da, te enervezi când nu îți iese ceva sau când simți că regizorul îți cere portocale, deși tu vinzi mere. Și totuși… merită.

Merită deoarece simți că faci parte dintr-o echipă care te susține. Merită să depui pasiunea aceea care te prinde în împletitura ce devine piesa de teatru pe care o credeai imposibil de jucat. O, da, acea piesă pe care ai citit-o și ai zis „Niciun rol de aici nu e pentru mine, îmi e oricum frică să joc”, numai ca peste câteva luni să te vezi în culisele teatrului.

La fel ca restul lucrurilor minunate, pentru mine totul a început cu o vorbă răspândită prin liceu. În anul școlar trecut, a început să circule un zvon: „Doamna Radu m-a rugat să vă zic că sâmbătă, de la 10.00, în Coriolan, vă puteți înscrie la Clubul de teatru al liceului, NOI. La revedere.”.

Așa a început aventura. Dacă inițial eram aproximativ 20 de persoane la întâlnirile Clubului, până în iarnă am rămas… 10. Ne-am cunoscut și înțeles din ce în ce mai bine unii pe alții pe măsură ce lucram la piesa numită Zvonuri, și astfel clubul s-a transformat, ușor-ușor, într-o trupă.

Alături de regizorul nostru, domnul Aurel Palade, care ne-a îndrumat și ne-a ajutat să punem piesa la cale, am reușit chiar să luăm locul al treilea, cu Zvonuri, la Festivalul Internațional de Teatru Aplauze din mai.

După ce a trecut vara, ne-am reunit și am început să căutăm o piesă pe care să o jucăm la ediția de anul acesta a festivalului. Totuși, pentru acest articol și în cinstea venirii unor membri noi în trupă, mi-am propus să fac ceva special. Ca în fiecare săptămână, am „tras o fugă” la repetiții, plină de entuziasm pentru următoarele 4 ore, dar am decis să-i iau la câteva întrebări pe colegii noștri și, normal, pe domnul regizor.

Haideți să începem cu tinerii actori. Întrebarea Ce înseamnă trupa pentru tine? a adus răspunsuri asemănătoare. Am tras concluzia că trupa reprezintă pentru toți un loc unde ne putem exprima liber, unde ne putem permite să fim cât de ciudați sau cât de penibili vrem. Știm că de fiecare dată când ne vom întâlni urmează câteva ore în care repetițiile vor provoca o gamă largă de emoții, deoarece, până la urmă, teatrul nu înseamnă doar distracție, ci și muncă și pasiune.

I-am întrebat pe colegi și ce au învățat de la ceilalți, și am înțeles că toți am învățat să lăsăm în urmă frica de a fi noi înșine. Într-adevăr, prima dată ne era rușine ca nu cumva să „ne facem de râs” în fața celorlalți, dar, odată ce am început să ne cunoaștem mai bine, toți am început să ne deschidem. Astfel, între noi s-a format, aproape tacit, promisiunea că ceea ce se spune în trupă rămâne în trupă. Am învățat să lucrăm în echipă, să funcționăm ca un tot și să avem încredere că, atunci când ne vom împotmoli, chiar și pe scenă, nu vom fi singuri, că ceilalți ne vor da mereu o replică ajutătoare sau ne vor spune din priviri E ok, continuă, sunt aici.

Dar să nu uităm că o astfel de activitate ne ajută și să ne descoperim pe noi înșine… Deci ce am aflat noi despre noi de când suntem în trupa NOI? Păi… destul de multe. Printr-un sondaj am aflat că, de fapt, nu ne-a fost aproape niciunuia greu să ne „dezlănțuim”, ci frica a constat în a face primul pas. Chimia dintre membrii trupei a fost puternică de la început, dovadă că majoritatea dintre noi am fost surprinși să observăm cât de ușor am ajuns să avem încredere în niște necunoscuți. Am început să avem mai mult curaj, să vorbim cu pasiune despre lucrurile în care credem și am scăpat de anxietate, fie doar și pentru câteva ore pe săptămână.  

Și totuși, ce ar fi un sondaj fără acea chestiune la care te aștepți să primești doar răspunsuri diferite? Întrebarea Care este activitatea ta preferată/ momentul tău preferat de la repetiții? mi-a reamintit de unele dintre cele mai frumoase experiențe trăite de când fac parte din această trupă. Fie că răspunsul a fost jocul cu taxiul (prea mult haos ca să poată fi explicat), fie jocul de încredere în care închizi ochii și speri că te prinde cineva (adrenalină 100%), fie ceremoniile de premiere sau pur și simplu jocul cu care începem (a.k.a. Mișcarea Browniană – pentru nelămuriri apelați la orice membru al trupei), concluzia e simplă: ne plac jocurile care ne ajută să ne dezvoltăm, să comunicăm, să învățăm și, cel mai important, să leșinăm de râs.

Să nu uităm de ultimul intervievat, respectiv domnul regizor sau domnu’ Palade, cum îi zicem noi. Dumnealui ne-a cucerit din prima cu perspectiva lui asupra vieții, cu umorul, ironia și sarcasmul specifice, dar mai ales cu sinceritatea lui dezarmantă (și de foarte multe ori puțin enervantă).

El ne-a spus că teatrul pune o oglindă în fața societății și că pe scenă putem fi orice și oricine, pentru că aceasta ne protejează de lumea de afară. Ne-a zis că teatrul îi face pe actori să își vomite sufletul și ne-a învățat că este în regulă să facem asta, pentru că la repetiții nimeni nu judecă pe nimeni.

Normal, mai apar și neînțelegeri, și dialoguri de genul – Ți-am zis de trei ori să faci cum ți-am arătat și de trei ori ai făcut la fel…/ – Dar nu înțeleg ce vreți de la mine!!! sau clasicul Ce ai spus..? VOR-BEȘ-TE-MAI-CLAR-CU-TOA-TE-LI-TE-RE-LE!, dar toate acestea devin amintiri frumoase, pentru că mereu reușește să ne facă să zâmbim, mai ales când râde (face mișto) de noi sau chiar când ne mai mustră, ce-i drept, pe merit.

Mentorul nostru a fost foarte deschis când i-am propus să-i iau un mini-interviu. Făcând parte din trupa de teatru, am avut astfel ocazia de a întâlni o combinație între domnu’ Palade, cel pe care îl știm noi, și domnul Aurel Palade, regizorul de piese cu actori profesioniști, care nu repetă într-o sală de clasă. Îl transcriu exact așa cum a sunat el:

Sara: Stați… vreți să răspundeți la aceste întrebări?

Domnu’ Palade: O să văd… dacă știu să răspund la ele, o să răspund.

Sara: Ok. Cum vi se pare lucrul cu niște liceeni, comparativ cu lucrul cu adulții?

Domnu’ Palade: Păii… eu aș formula întrebarea așa: cum vi se pare lucrul cu liceenii comparativ cu lucrul cu adulții profesioniști actori, nu? E o diferență. Cu adulții profesioniști nu mai trebuie să treci la bastonașe și la liniuțe, pentru că dacă treci la bastonașe și la liniuțe nu e bine, înseamnă că nu au învățat cum trebuie. Pe când cu les eleves, copiii, trebuie să ai o altă abordare, în sensul că trebuie să o iei de la zero. De pildă, trebuie să încerci să cauți comunicare, pentru că e diferență de vârstă, de generații, ne împrietenim greu… pentru că nu prea avem timp să ne împrietenim… Și normal că trebuie să ai o altfel de abordare, cu mai multă înțelegere.

Sara: Am înțeles. Acum a doua și ultima întrebare: ați învățat ceva nou de la noi de când faceți parte din acest grup?

Domnu’ Palade: Știi, întrebarea asta e cumva șablon, iar răspunsul e șablon, dar cam așa e: da, am învățat.

Sara: Ce?

Domnu’ Palade: Învăț că trebuie să am răbdare cu voi, învăț că nu pot să mă raportez la voi ca la actorii profesioniști, pentru că sunt lucruri diferite, deși vă cer, fără să vreau de multe ori, cam aceleași lucruri. Și… iau și eu contact cu spiritul vremii… pentru că vremea e alta. Vremurile voastre sunt din alte povești. Din limbajul vostru învăț… dar mă rog, că îmi place, că nu îmi place, asta e altă discuție, nu? Că dacă nu învățăm e nașpa, dacă avem impresia că le știm pe toate.

Bine zis, domnule Aurel Palade.

Deci, reluând pe scurt tema acestui articol: Ce este trupa de teatru NOI? Este trupa de teatru a liceului, da. Este locul în care ne-am făcut prieteni noi și am învățat să fim prieteni cu noi înșine, da. Totuși, mai este un lucru pe care cu toții l-am descoperit la noi, deși nimeni nu o va spune. Teatrul pune o oglindă în fața societății, deci implicit în fața noastră. Am aflat că toți avem orgolii, de cele mai multe ori mai mari decât ne-am dori, că avem frici sau fobii ascunse, că toți avem prejudecăți pe care nici nu le bănuiam și că toți le apărăm cu încăpățânare.

Dar cel mai important lucru pe care trebuie să îl știți despre NOI, această trupă de actori amatori, este faptul că, atunci când suntem împreună, reușim, chiar și pentru puțin timp, să lăsăm câte ceva din toate acestea la o parte, să dăm jos măcar una dintre măștile grele, convenționale, pe care le purtăm în fiecare zi, să fim noi înșine și să încercăm să creăm ceva frumos.

Citește și: O țară goală

Vizita istoricului Adrian Cioroianu la CNMB – un îndemn spre reflecție

Pentru fiecare dintre noi sintagma 5 minute de istorie nu poate fi urmată decât de vocea inconfundabilă a lui Adrian Cioroianu. În prezent profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București, Adrian Cioroianu a fost Ministrul Afacerilor Externe în 2007, iar din 2015 până în 2020 ambasadorul României pe lângă UNESCO (perioadă la care se gândește cu drag). Însă mereu a rămas mai ales un reputat istoric.

La rugămintea unor mirciști care au asistat la una dintre conferințele susținute de domnia sa, domnul director Vasile Nicoară l-a invitat să vorbească și în liceul nostru. Onorându-și promisiunea făcută, vineri, pe 5 aprilie, în Amfiteatrul Coriolan, istoricul Adrian Cioroianu ne-a oferit și nouă prilejul să-i ascultăm captivantul discurs despre un trecut cunoscut și un viitor imprevizibil. Nouă și lui Mirciulică.

Să vă explicăm. Înaintea sosirii invitatului, freamătul nerăbdător din sală a fost întrerupt câteva momente de exclamațiile publicului la întrezărirea celebrei blănițe portocalii printre scaunele ocupate. Mirciulică, pășind mândru prin Amfiteatru, ca un amfitrion, ne-a anunțat că el deja l-a cunoscut pe domnul Cioroianu și – aici, mustățile i-au tresărit încântate – că s-au și împrietenit. Noi însă nu l-am crezut. Dar în câteva minute orice urmă de îndoială a fost spulberată, căci îndrăgitul istoric a intrat în Coriolan, ne-a salutat și a confirmat pretențiile mascotei noastre feline, care ne-a privit cu superioritate, spunându-ne, parcă, „V-am zis eu!”.

Dar să revenim la invitatul CNMB. În această onorantă întâlnire de o oră, Adrian Cioroianu ne-a cucerit prin evocarea unor momente autobiografice și prin considerațiile sale despre atitudinea noastră fața de viitor și de necunoscut. Prin exemple din experiența personală, dar și din istoria universală, ne-a liniștit mințile înfricoșate de Fortuna labilis.

Ne-a mărturisit că pasiunea lui pentru istorie a început la vârsta de trei ani, când, sărind pe un pat cu arcuri, a dărâmat din greșeală revista Magazin Istoric, care s-a deschis la o pagină cu o ilustrație a elefanților din armata lui Hannibal. De atunci, bunicul lui, inginer agronom, a început să-i citească din revistă, cultivându-i interesul și iubirea pentru evenimentele trecutului.

După decenii petrecute prin praful cărților și al documentelor istorice, Adrian Cioroianu înțelege mai bine ca oricine că singurul lucru constant în istorie este schimbarea. El ne îndeamnă să nu ne opunem în fața a ceva ce este inevitabil, singura strategie ca să trecem prin schimbări fiind să ne păstrăm cugetul deschis, mai ales acum, în contextul progresului rapid în tehnologie. Suntem nemulțumiți de contemporani și îi omagiem pe cei de dinainte, dar și aceștia, la rândul lor, erau neîmpăcați cu prezentul lor. Schimbările nu trebuie să ne înspăimânte, ci să fie percepute ca ceva firesc. Ceea ce nouă ni se pare normal acum, în urmă cu două secole ar fi fost considerat vrăjitorie; ceea ce nouă ni se pare de neconceput, peste două secole poate va fi ceva obișnuit.

În acest sens, ne-a îndemnat să fim cutezători, încăpățânați și să ne clădim singuri viitorul. Părinții nu ne vor lăsa nimic, ne-a spus. Noi trebuie să luptăm, căci democrația și pacea nu se moștenesc, se construiesc. Până la urmă, curiozitatea și încăpățânarea au ridicat Occidentul.

Așadar, să rămânem deschiși schimbărilor și să nu ne împotrivim lor. Nu știm dacă ne vor duce spre rău sau spre bine, dar trebuie să ne împăcăm atât cu trecutul, cât și cu viitorul. Binele nu e întotdeauna vizibil, așa cum nici vizibilitatea nu e întotdeauna bună.

Întrebat dacă împărtășește opinia că Occidentul se află într-o perioadă de declin, el a răspuns hotărât că decăderea resimțită nu e altceva decât o schimbare. O altă întrebare lansată de mirciști a fost legată de impactul comunismului asupra destinului țării noastre. Domnul Cioroianu ne-a explicat că, în ciuda influenței de necontestat a acestui regim, noi trebuie să facem pace cu istoria. Întrebarea venită din partea doamnei profesor Marinescu l-a provocat pe istoric să-și aducă aminte de adolescența lui. Deși crede, ne-a răspuns invitatul, că doar rebelii schimbă cursul istoriei, el nu a fost niciodată un copil rebel.

Vă lăsăm să cugetați la această incitantă demonstrație de înțelepciune a domnului Cioroianu, cu speranța că am reușit să vă inducem aceeași stare de reflecție care ne-a cuprins pe noi în timpul scurtei întâlniri din Coriolan. O experiență memorabilă, credem, care va intra în seria „5 minute de istorie” mircistă. 

Citește și: Gândurile nu ard